În continuarea programului ”Lucrări de întreținere și reparații parte carosabilă și trotuare” inițiat anul trecut din orașul Cernavodă, luna februarie a acestui an s-a...
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014–2020 a publicat lista finală a cererilor de finanţare aprobate, în urma etapei de...
În luna aprilie a acestui an, cercetările arheologice din zona Jijila pentru realizarea pilonului Podului peste Dunăre vor fi reluate, potrivit conducerii...
Participând la ședința de prezentare a Raportului de activitate a Prefecturii Tulcea pe anul 2018, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodoresc u...
La Cernavodă, se vrea ca administrația locală să preia terenurile aferente digurilor de protecție împotriva inundațiilor. Pentru Primăria Cernavodă acest demers are...
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat vineri, 8 februarie 2019, la festivitatea organizată în Garnizoana Tulcea, dedicată sărbătoririi a 60...
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, anunţă că a semnat contractul cu finanțare europeană nerambursabilă, în valoare de peste 11 mil. de lei, pentru...
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele Dumitru Mergeani și administratorul public al județului, Vasile Strat au participat ieri, în Sala Dobrogea...
Consiliul Județean Tulcea și Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) pregătesc noi surprize pentru Târgul de Turism al României...
În timp ce mai mulţi primari de municipii din România se opun vehement noului proiect de buget, care va lăsa administraţiile locale...
Primăria Municipiului Mangalia efectuează lucrări de modernizare a domeniului public. În atenția administrației locale se află în aceste zile aleile pietonale și...
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, acuză Guvernul României că prejudiciază bugetul oraşului, prin modul de calcul al bugetului pe 2019. Radu mai spune...
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a declarat că nu există niciun fel de probleme privind investiția Pod suspendat peste Dunăre, în...
„Am citit comunicatul emis de Agenția Națională de Integritate privind declararea incompatibilității mele în perioada 20 decembrie 2012 – 30 martie 2016....
Echipamentele cu care au fost dotate cabinetele sunt ultraperformante, iar valoarea totală a acestora s-a ridicat la aproximativ 8,5 milioane lei. 7,7 milioane lei...
În ultimele zile, mai multe obiecte de mobilier stradal, printre care coșuri de gunoi și băncuțe recent montate au fost vandalizate în...
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, recent, într-o ședință ordinară, înființarea unor locuri de joacă în mai multe cartiere ale orașului. Potrivit...
Primăria Fântânele a organizat în ultimul week-end al lunii ianuarie, prin intermediul clubului sportiv din localitate, o Gală de K 1. Sala...
ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA ORAŞUL CERNAVODA CONSILIUL LOCAL Nr. 1850/23.01.2019 CĂTRE, DOAMNELE ŞI DOMNII CONSILIERI Sunteţi convocaţi marti, 29.01.2019, orele 16:00, în sala...
Primăria comunei Saraiu anunță că la această dată se află în executie proiectul „Extindere cimitir, construire, împrejmuire cu gard din plăci prefabricate,...
De ziua poetului național Mihai Eminescu, la biserica Adormirea Maicii Domnului din Topalu, una dintre cele mai vechi din județ, a fost...
Jurnalişti din presa centrală şi regională au vizitat satul Lunca, comuna Ceamurlia de Jos, în cadrul unei excursii de documentare şi promovare...
Centrul pentru Tineret Tuzla funcţionează în cadrul compartimentul de specialitate „Cultură religie sport şi activităţi pentru tineret” din cadrul Primăriei şi anul...
”Mica Unire” este sărbătorită an de an de români pe 24 ianuarie și reprezintă unirea vechilor principate, Moldova și Țara Românească într-un...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a prezentat într-o conferinţă de presă rezultatul controlului efectuat de către o echipă mixtă a...
Dacă în luna decembrie a anului trecut a fost inaugurată reţeaua de gaze naturale din satul Poiana, urmând ca în primăvara acestui...
Administrația Publică Locală Cernavodă continuă achizițiile în vederea eficientizării lucrărilor de salubrizare și deszăpezire din oraş. Ultimele două utilaje achiziționate sunt o autospecială...
“Vă transmit cele mai frumoase gânduri dumneavoastră și celor dragi în prag de An Nou! Lăsați bucuria unui nou început să vă...
Cernavodenii sunt așteptați în acest weekend în Orășelul lui Moș Crăciun. În fiecare zi, în intervalul orar 17:00 – 19:00 cei mici se...
În perioada 19-23 decembrie 2018, toți cernavodenii, cu mic cu mare sunt așteptați în Orășelul lui Moș Crăciun. Timp de cinci zile, cei...
Asociația Culturală Altar Filiala Constanța a Uniunii Artiştilor Plastici din România și Primăria Topalu au organizat în perioada 7 – 19 decembrie,...
Suntem în luna cadourilor și Moș Crăciun sosește și anul acesta la copiii cernavodeni, plin de cadouri, cu sacul încărcat de pachete cu dulciuri...
Primăria orașului Ovidiu a organizat în ziua de 06 decembrie 2018, acțiunea de acordare de burse de merit și a burselor pentru...
Joi, 6 decembrie, a fost inaugurată reţeaua de gaze naturale din satul Poiana care aparține de orașul Ovidiu. În primăvara anului 2019,...
Primarul Costel Armăşescu a decis ca la un an de mandat să trimită locuitorilor comunei o scrisoare în care face apel la...
Primarul Valentin Stanciu a anunţat crearea unei asociaţii intercomunitare din care vor face parte comunele: Topalu, Horia, Saraiu, Gârliciu, Ghindăreşti. Această structură...
Orașul Cernavodă se pregătește de distracție, odată cu redeschiderea patinoarului artificial pentru al doilea an consecutiv. Din 23 noiembrie, iubitorii sporturilor de...
Cetăţenii din Ceamurlia şi Lunca au participat la evenimentele organizate cu prilejul hramurilor celor două biserici. La Ceamurlia, ziua hramului bisericii, Sfânta...
(foto Facebook-Iulian Razvan Hir) Primarul Vitali Finoghen ne-a pus la dispoziţie informaţii despre proiectele de infrastructură, aflate în diferite stadii de implementare,...
Biblioteca Națională București va găzdui, în perioada 06-19 decembrie o expoziție cu picturile realizate în perioada Taberei de creaţie şi pictură de...
Primarul comunei Greci, judeţul Tulcea, Nicolaie Mocanu a publicat un raport de activitate la un an de la preluarea mandatului. Edilul consideră...
Începând de mâine, 01.11.2018, un nou medic specialist se alătură echipei medicale din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă. Este vorba despre dna. Dr....
Azi, 30.10.2018, prin programul ”Lucrări de întreținere și reparații pe anul 2018 parte carosabilă și trotuare” a început asfaltarea pe str. Mihai...
Primăria orașului Cernavodă, prin programul ”Lucrări de întreținere și reparații pe anul 2018 parte carosabilă și trotuare”, a început asfaltarea și pe...
În urmă cu zece zile, Georgian Caraman, primarul Babadagului a lansat în spațiul public un sondaj prin care solicita opinia locuitorilor cu...
Vizita vicepreședintelui Indiei în România a fost una de bun augur și pentru orașul Cernavodă, unul dintre cei mai reprezentativi oameni ai...
Administrația locală a orașului Hârșova a anunțat finalizarea hărții digitale a localității, hartă realizată și în format tipărit. De asemenea, au fost...