Actualitate

Primarul Chelaru: Elevii liceului Lazăr Edeleanu din Năvodari vor avea parcul pe care și-l doresc

Liceul Lazăr Edeleanu va avea un nou parc care va fi exact cum și-l doresc elevii. Primăria Năvodari a implicat elevii și cadrele didactice în realizarea noilor spații de recreere, aceștia stabilind cum să arate noul parc.

În urma discuțiilor dintre primarul Florin Chelaru, reprezentanții elevilor Liceului Lazăr Edeleanu, cadre didactice și conducerea instituției de învățământ, s-a ajuns la o variantă finală, care a fost proiectată și în curând va intra în execuție.

„Elevii și-au dorit foarte mult acest parc și de aceea era firesc ca ei să decidă care sunt necesitățile lor și cum să arate locul. Noi i-am ajutat cu sfaturi, cu specialiști și cu partea de finanțare. După ce s-a stabilit proiectul final, am alocat Liceului Tehnologic Lazăr Edeleanu toate fondurile necesare pentru ca instituția să facă achiziția de lucrări, execuție, tot ce este nevoie pentru amenajarea noului parc”, a declarat primarul Florin Chelaru.

 

Potrivit proiectului, parcul va avea zone de spații verzi cu gazon rulouri, sistem de irigare, alei bordurate, mobilier urban modern. De asemenea, în momentul de față se lucrează la soluții tehnice pentru ca parcul să beneficieze de acoperire internet wireless de mare viteză.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top