Deputatul Bogdan Bola atrage atenţia autorităţilor centrale că proiectul monumentului Dobrogei a fost uitat, deşi în urmă cu un an se făcuseră...
Deputatul Bogdan Huțucă vorbește despre Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca fiind una dintre cele mai prestigioase instituții din România, de numele...
Deputatul Lucian Lungoci declară că a votat proiectul de lege prin care se reduce cota TVA de la 19% la 5% pentru comercializarea...
Senatorul Remus Negoi a avut ieri o intervenţie în plenul Senatului pe marginea legii care vizează implementarea sistemului național privind factura electronică...
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă afirmă că România este primul partener european al Statelor Unite pe teritoriul căruia se va construi...
Deputatul Lucian Lungoci afirmă că PNL cerșește voturi pentru ca guvernul Ciucă să fie instalat la Palatul Victoria, dar că PSD îl...
Consilierii locali PNL anunță printr-un comunicat de presă că s-au abținut ieri la votul privind revocarea puzurilor doar din considerente procedurale. Mai...
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, spune că, dincolo de instabilitatea politică, trebuie să vedem și veștile bune. „Am votat alături de...
Deputatul Lucian Lungoci consideră un act de normalitate a reprezentanților tuturor partidelor parlamentare adoptarea proiectul de lege care plafonează prețurile la energia...
Deputatul liberal explică faptul că, în afară de consumatorii casnici, prețurile plafonate se vor aplica și unor noi categorii de consumatori precum...
PSD Tulcea acuză, într-un comunicat de presă, Că Guvernul este incapabil în a lua măsurile necesare pentru pregătirea anului școlar, cu prezență...
Deputatul Cristina Rizea consideră că un guvern PNL cu sprijinul PSD în Parlament nu rezolvă deloc criza politică pentru că un astfel...
Deputatul constănțean Bogdan Bola atrage atenția asupra situației dramatice generate de numărul mare de infectări cu coronavirus și consideră că fără instituirea...
Deputatul Bogdan Huțucă vine cu vești bune pentru 15 milioane de români și anunță că prețul la energie electrică va fi cel...
Senatorul Remus Negoi anunță că proiectul de lege pe care l-a iniţiat, ce prevede asigurarea unei infrastructuri pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi...
Deputatul Lucian Lungoci afirmă că este total greșit ca la Ministerul Sănătății să se întoarcă Ioana Mihăilă, așa cum propune Dacian Cioloș,...
Deputatul liberal atrage atenția că incertitudinea din zona guvernamentală riscă să blocheze funcționarea executivului și că PNL pare că merge spre autodistrugere....
Reprezentanții PSD Tulcea acuză PNL, într-un comunicat de presă, că a distribuit pe criterii politice banii din fondul de urgență al Guvernului...
Deputatul Lucian Lungoci a criticat, în cadrul unei conferințe de presă organizată de PSD Constanța, decizia guvernului de a aloca bani din...
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, își dorește ca Guvernul va apleca urechea la nevoile județului și că, pe lângă Spitalul de Pediatrie...
Reprezentanții USR PLUS îl acuză pe Florin Cîțu de o strategie prin care dorește să obțină ajutor pentru instalarea unui guvern minoritar....
Deputatul Lucian Lungoci susține că guvernarea de dreapta a împrumutat și tocat zeci de miliarde de euro, a cerut ajutor internațional pentru...
Deputatul Bogdan Huțucă afirmă că guvernarea Partidului Naţional Liberal a demonstrat că este una a faptelor, nu a vorbelor goale. Huțucă susține...
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, consideră alianța ce s-a format pentru dărâmarea guvernului, una contra naturii, însă deputatul are încredere că președintele...
Deputatul Lucian Lungoci îi îndeamnă pe toți românii să semneze pentru plafonarea facturilor la energie și gaze. Lungoci afirmă că toate semnăturile...
Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, în valoare de 29,2 miliarde de euro. Anunțul a...
Florin Cîţu a câştigat sâmbătă mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. El a obţinut 2.878 de voturi din partea delegaţilor la...
Deputatul Lucian Lungoci declară că Partidul Social Liberal inițiază o propunere legislativă prin care Guvernul să fie obligat să asigure testarea periodică...
Bogdan Huțucă, Președintele PNL Constanța, declară că numărul firmelor străine înfiinţate în România a crescut, în primele şapte luni din 2021, cu...
Inițiator al noii Legi a Pescuitului, deputatul liberal Bogdan Bola transmite că proiectul legislativ a obținut mai multe avize favorabile, atât din...
Deputatul Lucian Lungoci declară că PSD a venit cu singura soluție viabilă pentru problema prețului la gaze și anume proiectul de lege...
Deputatul Cristina Rizea îl acuză pe Florin Câțu că nu se ocupă de criza Covid și din această cauză suntem ultimii ca...
Senatorul Remus Negoi este alături de locuitorii din cartierul Tomis Plus ce reclamă că lucrările de construcție efectuate de o firmă de...
Deputatul Lucian Lungoci acuză PNL și USR-PLUS că, în loc să fie preocupați de bunăstarea românilor, aceștia se luptă pentru putere. Lungoci...
Deputatul Cristina Rizea susține că ideea moțiunii a apărut în rândul celor de la USR-PLUS chiar înainte de demiterea lui Stelian Ion...
Reprezentanții USR PLUS Constanța consideră că Florin Cîțu a înșelat votanții, iar prin gestul de ieri și-a semnat propria plecare de la...
Deputatul Bogdan Huțucă consideră că partenerii lor de guvernare de la USR trebuie să înțeleagă importanța programului „Anghel Saligny”, pentru că există...
Pe 25 septembrie 2021 este convocat Congresul partidului Național Liberal în care se va alege noul președinte al partidului. La această oră,...
Premierul Florin Cîțu a fost prezent la Constanța, pe 26 august și a avut o întâlnire cu liberalii constănțeni, pentru a discuta...
Deputatul liberal Bogdan Bola salută decizia Guvernului României de a interzice printr-un act normativ introducerea pe piață a mai multor produse din...
Deputatul Lucian Lungoci solicită Premierului ca la urmăroarea rectificare bugetară să fie alocați Consiliului Județean Constanța 44 milioane lei pentru proiectarea și...
Deputatul Lucian Lungoci afirmă că premierul României a mințit prin omisiune despre problemele de pe teritoriul SUA și că astfel este pasibil...
Senatorul Remus Negoi, vicepreședinte în Comisia Camerelor reunite ale Parlamentului pentru relația cu UNESCO, a vizitat Cetatea Arrubium din Măcin. Cetatea se...
Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a ținut să îi felicite pe pompierii români ce au plecat zilele trecute în Grecia pentru a...
Deputatul liberal Bogdan Huțucă anunță lansarea proiectului guvernamental de investiții „Anghel Saligny”, care a fost dezbătut, în primă lectură, în cadrul ședinței...
Consilierii locali municipali ai USR-PLUS Constanța propun o serie de modificări ale Regulamentului de parcare, în urma numeroaselor nemulțumiri exprimate de constănțeni...
Deputatul Lucian Lungoci consideră că la PNL s-au întețit scandalurile odată cu apropierea datei congresului, iar diferitele tabere transforma lupta politică internă...
Într-un interviu televizat acordat luna aceasta jurnaliștilor de la Antena 3 Constanța, deputatul Lucian Lungoci a vorbit printre altele despre noul regulament...
Senatorul Remus Negoi a făcut public bilanțul activităților sale pe plan local, după 6 luni de mandat: „Ca senator de Constanţa, voi...
Deputatul Lucian Lungoci afirmă că sistemul de gospodărire a pădurilor din țara noastră este la pământ, iar afirmația ministrul Mediului, Apelor și...