Politic

Consilierii locali PNL s-au abținut la votul privind revocarea puzurilor doar din considerente procedurale

Consilierii locali PNL  anunță printr-un comunicat de presă că s-au abținut ieri la votul privind revocarea puzurilor doar din considerente procedurale. Mai exact, aceștia afirmă ă procedura de revocare trebuie aprofundată temeinic și repusă pe ordinea de zi după ce avocații și juriștii vor stabili care sunt exact pașii legali care trebuiesc parcurși pentru ca acest act să nu poată fi anulat în instanță. Redăm mai jos textul integral al comunicatului:

„Procedura revocării puzurilor poate fi interpretată ca fiind în contradicție cu prevederile art.1 alin.6 din Legea Contenciosului Administrativ și art.18 alin.7 din normele de aplicare ale Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. În consecință, există opinii juridice că problema reală a puzurilor care trebuie soluționată neîntârziat, poate fi vulnerabilizată de procedura aleasă.

Noi considerăm că procedura de revocare trebuie aprofundată temeinic și repusă pe ordinea de zi după ce avocații și juriștii vor stabili care sunt exact pașii legali care trebuiesc parcurși pentru ca acest act să nu poată fi anulat în instanță .

De altfel, conform articolului 1, alineatul 6, din Legea 554/2004 a Contenciosului Administrativ “Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și-a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului”.

În art. 18 alin. 7 din Normele de aplicare a Legii nr. 350/2001 se prevede expres că „P.U.Z. şi regulamentul local de urbanism aferent acestuia, odată aprobate, devin acte de autoritate ale administraţiei publice locale”, PUZ-UL fiind un act administrativ care poate fi revocat doar daca nu a produs efecte juridice în sensul în care, în baza acestuia nu au fost emise/încheiate/adoptate/efectuate alte acte/operațiuni administrative.

Constanța are nevoie urgentă de un Plan Urbanistic General care să reglementeze regimul construcțiilor atât în municipiu cât și în stațiunea Mamaia. Precizăm că atât consilierii locali cât și ceilalți membri ai Organizației Municipale P.N.L. Constanța nu răspund intimidărilor și presiunilor de niciun fel. Scopul nostru este ca atât Constanța cât și stațiunea Mamaia, una dintre cele mai sluțite părți din municipiul Constanța în ultimii 20 ani, să beneficieze de un echilibru urbanistic, să aibă un PUZ care să respecte în totalitate legea. Astfel, susținem demersurile de elaborare a PUZ-ului și încurajăm ca acesta să fie dezbătut cu agenții economici care își desfășoară activitatea în Mamaia și cu constănțenii care locuiesc acolo.

Avem nevoie de un dialog constructiv între administrația locală și societatea civilă. Este important să schimbăm fața orașului și a stațiunii dar să o facem urmând pașii legali care se impun. De altfel, din datele Primăriei, din 70 ha de spațiu verde în Mamaia, mai avem doar 10. Bulevardul Mamaia nu mai face față traficului, iar în ultima perioadă au fost solicitate foarte multe autorizații pentru blocuri cu mai mult de 12 etaje.

Sunt argumente care ne motivează să susținem proiectul de realizare a unor noi reglementări urbanistice asigurând constănțenii că acesta va răspunde cerințelor lor.

Biroul de Presă
PNL, Filiala Constanța 29.10.2021”

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top