Politic

Deputat Cristina Rizea: România are un prim-ministru care se crede Superman

Deputatul Cristina Rizea îl acuză pe Florin Câțu că nu se ocupă de criza Covid și din această cauză suntem ultimii ca procent de vaccinare din Europa, iar în ultimele 24 de ore au murit 96 de persoane.

„Oare mai sunt azi liberali care onorează vorbele marelui Brătianu? Sau cei de acum sunt rămaşi pe aici ca să stingă definitiv lumina?
În urmă cu o sută de ani, România avea cel mai bun prim-ministru din toate timpurile. Acum, România are un prim-ministru care se crede Superman. Vrea să pară cool pe insta şi să ia like-uri fără să facă nimic.
Ieri, în România, s-au raportat 3929 de cazuri noi de Covid. Dublu faţă de ziua de luni şi cel mai mare număr din ultimele şase luni.
În ultimele 24 de ore au murit 96 de persoane, iar numărul pacienţilor aflaţi la ATI a urcat la 675. Zece dintre ei sunt copii.
Vaccinarea este la 30%. Suntem primii de la coadă!
De vaccinare s-a ocupat fix Superman şi echipa lui câştigătoare care a „învins pandemia” la fel cum a înfrânt democraţia.
Aceşti farfurizi şi brânzoveneşti au călcat în picioare Constituţia ţării joia trecută, în plenul Parlamentului, când au tocmit voturi în partid la schimb cu banii ţării.
În loc să avem o guvernare eficientă, europeană, performantă până în cel mai mic detaliu, echipa câştigătoare cu acest Agamiţă Dandanache, Superman de mucava, prăpădeşte iremediabil viitorul ţării.
Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale.
Nu uitaţi aceste vorbe, colegi liberali! Ele sunt piatra de temelie a oricărei bune guvernări.
Urmând calea echipei câştigătoare, veţi stinge pe veci, lumina brătienilor în România.
Iar dacă vă simţiţi sechestraţi de această echipă…. câştigătoare, vă rugăm, clipiţi! ….Vă salvăm noi”, a transmis Rizea.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top