Politic

Cristina Rizea: Depunem în Parlament proiectul legislativ prin care procedurile de fertilizare în vitro (FIV) să fie decontate de către stat

Deputatul constănțean Cristina Rizea a anunțat că săptămâna aceasta se depune în Parlament proiectul legislativ prin care procedurile de fertilizare în vitro (FIV) să fie decontate de către stat. 

„După luni de zile în care am studiat documente și statistici, după dezbateri ample cu societatea civilă, asociații de profil, cu medici specialiști și cu pacienți beneficiari ai programelor de reproducere umană asistată, am elaborat această propunere legislativă pe care o voi supune Parlamentului spre adoptare.
Infertilitatea este în realitate o problemă de siguranță națională cu efecte pe termen lung: scăderea natalității, îmbătrânirea populației, diminuarea forței de muncă, a contribuțiilor la fondul de pensii, etc., iar în apelarea la proceduri de fertilizare asistate medical principala problemă e legată de costurile ridicate.
Acest proiect de lege își propune includerea tratamentelor și procedurilor specifice reproducerii umane asistate medical (inseminare artificială și fertilizare in vitro) în categoria serviciilor decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, garantându-se astfel accesul tuturor pacienților asigurați care suferă de infertilitate la aceste servicii specifice.
👉𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐞𝐫𝐭𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚?
Infertilitatea este definită şi recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept o afecţiune medicală caracterizată prin lipsa obţinerii unei sarcini după 12 luni de încercări de a concepe şi care, fără investigaţii sau tratament, împiedică persoanele să devină părinţi.
𝐋𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐦𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥, se estimează că una din şase persoane se confruntă cu o formă de infertilitate în timpul vieţii reproductive.
𝐈̂𝐧 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆, infertilitatea afectează aproximativ 25 milioane de cetăţeni.
👉𝐈𝐧𝐟𝐞𝐫𝐭𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚
România stă și ea prost la capitolul natalitate, iar una dintre cauze este și gradul de infertilitate în creștere al cuplurilor. Cauzele infertilității sunt multiple și pot include probleme medicale, alimentația, stresul vieții cotidiene, poluarea, etc. iar aceasta se manifestă cu precădere în mediul urban, pe sectorul de vârsta 30-40 de ani al populației cu nivel mediu de trai.
La nivelul României, rata generală de fertilitate comunicată de INS pentru anul 2018 a fost de 39,6 copii născuți vii la 1000 de femei aflate la vârstă fertilă, în timp ce anul 2019 a adus un declin al acestor numere, coeficientul fiind de 38,1 copii născuți vii la 1000 de femei aflate la vârstă fertilă.
Diferența dintre nașteri și decese, sporul natural, în 2018 a fost de -50.880 persoane. În 2019, diferența a crescut, înregistrându-se cu 57.244 mai multe decese decât nașteri.
Rata natalității, de asemenea, a scăzut în anul2019 la 203.109 copii născuți, față de anul 2018 când s-au înregistrat 214.614 copii născuți.
Toate aceste cifre ne îngrijorează. Tendința dovedită de statistici este una de descreștere a ratei natalității, de creștere a sporului natural negativ și de scădere a ratei de fertilitate.
În aceste condiții, statul român are obligația de a acționa proactiv și de a stimula natalitatea prin măsuri dovedite științific că au rezultate, precum tehnicile de reproducere umană asistată medical”, a declarat Cristina Rizea.

Click aici pentru textul complet al proiectului legislativ

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top