Politic

Alegeri la șefia PNL. Ce conțin moțiunile celor doi candidați

Pe 25 septembrie 2021 este convocat Congresul partidului Național Liberal în care se va alege noul președinte al partidului. La această oră, și-au depus candidaturile Ludovic Orban, președintele PNL în funcție, și Florin Cîțu, primul ministru al Guvernului României.

Moțiunea lui Ludovic Orban

„Partidul Naţional Liberal trebuie să-şi asume rolul unei clarificări doctrinare în politică în următorii ani prin reafirmarea şi promovarea valorilor fondatoare ale Partidului Naţional Liberal şi ale naţiunii române moderne: drepturile şi libertăţile individuale, familia, credinţa creştină şi naţiunea. (…) Partidul Naţional Liberal este şi trebuie să rămână un partid naţional, prin apărarea valorilor care definesc poporul român, cu specificul nostru tradiţional, religios creştin, multicultural, multietnic şi, în acelaşi timp, un partid liberal, prin promovarea principiilor democratice liberale de dezvoltare economică care apără drepturile şi libertăţile individuale, democraţia, separaţia puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi egalitatea de şanse”, spune Ludovic Orban în moţiune.

El afirmă că democraţia liberală este singurul sistem politic viabil care poate garanta protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, statul de drept, alegeri libere, instituţii independente, presă independentă, transparenţa actului de guvernare, societate civilă puternică şi lupta anticorupţie, iar libertatea politică, libertatea economică, egalitatea de şanse şi libertatea fiecărui cetăţean de a acţiona pentru împlinirea idealurilor sale sunt temelia progresului într-o societate modernă.

„Credem într-un sistem constituţional democratic, bazat pe principiul separării puterilor în stat şi pe votul liber al cetăţenilor. Dezechilibrul puterilor, slăbirea uneia sau alteia dintre instituţiile fundamentale ale statului, încălcarea principiilor transparenţei în decizia şi acţiunea instituţiilor publice nu pot conduce decât spre forme inacceptabile de corupţie, de abuz şi limitare a libertăţilor individuale şi colective”, se menţionează în moţiunea lui Ludovic Orban.

Potrivit documentului, PNL trebuie să reafirme şi să promoveze doctrina economică fondatoare a partidului, „Prin noi înşine!”, promovarea şi susţinerea capitalului românesc fiind esenţiale „în condiţiile economiei globale în care tot mai multe state intervin pentru protejarea capitalului autohton sau pentru susţinerea unor avantaje competitive ale economiilor naţionale”.

Apartenenţa la Uniunea Europeană este văzută ca un pilon dezvoltării României, iar statutul de membru NATO ca o garanţie de securitate.

„Partidul Naţional Liberal va continua să apere apartenenţa României la Uniunea Europeană şi NATO şi va lupta împotriva oricărui tip de discurs care pune la îndoială locul României în UE şi NATO. PNL va apăra unitatea Uniunii Europene, deoarece o Uniune Europeană puternică este în interesul României şi fiind parte a celei mai mari familii politice europene – Partidul Popular European, PNL va trebui să influenţeze toate deciziile importante la nivel european în avantajul şi beneficiul României”, afirmă Orban.

Pe de altă parte, unitatea partidului este considerată fundamentală în atingerea obiectivelor stabilite. Deciziile trebuie luate de organismele statutare ale partidului, după o largă şi prealabilă consultare a membrilor, dezbaterea fiind „singura cale normală care poate să conducă la decizii conforme cu voinţa reală a membrilor”.

„Partidul Naţional Liberal are nevoie, la toate nivelurile, de lideri, nu de şefi tentaţi să folosească abuziv puterea de decizie. Liderul este omul care inspiră, care indică direcţia, care se consultă în luarea deciziilor şi care îi convinge pe oameni să îl urmeze pentru că dă încredere şi energie grupului. (…) Toţi suntem membri ai Partidului Naţional Liberal, egali în drepturi şi obligaţii. Toţi împărtăşim valori, principii şi idealuri comune”, se mai arată în document.

Moțiunea lui Florin Cîțu

„Sunt un liberal convins şi cred că acest lucru e deja evident pentru toată lumea. Mi-am trăit viața, mi-o trăiesc astăzi şi îmi voi trăi viaţa doar după principii liberale. Indiferent în ce situație mă voi afla, alături de cine vom guverna în următorii 8 ani de zile, nu voi abdica niciodată de la principiile liberale. Din primul moment în care am intrat în politică și până acum am spus că doar o Românie liberală poate aduce bunăstare pentru toți românii și am făcut toate eforturile pentru a transforma România”, a spus Florin Cîțu imediat ce și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al PNL.

„Am intrat în această cursă pentru că mi-am dat seama că este nevoie de mai mult, este nevoie să am în spate și un partid puternic, un partid care va fi cel mai mare partid politic din România în anii următori, Partidul Național Liberal. În același timp, trebuie să o spun și pe-asta: e nevoie de mai mult liberalism și în Partidul Național Liberal. Acesta a fost un alt motiv pentru care am intrat în această competiție. Vreau să vă asigur pe toți: după 25 septembrie altfel se vor lua deciziile în PNL. Eu construiesc echipe, m-am înconjurat de oameni care au făcut performanţă şi nu rămân singur”, a arătat Florin Cîțu.

„E o zi importantă (ziua depunerii candidaturii n. red.) pentru noi toţi, pentru mine, pentru colegii mei. Am pornit acum câteva luni de zile cu o echipă mică, dar determinată şi am spus că intru în această cursă să câştig, dar am spus în același timp că intru în această cursă să construiesc. Și cred că astăzi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins. Avem până acum 32 de filiale care au semnat sau sunt alături de noi în acest demers. Le mulţumesc tuturor celor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici, pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL şi vom încerca până în 25 septembrie să îi avem pe toţi lângă noi, dar cu siguranţă după 25 septembrie vom avea întreg PNL în jurul acestei  moţiuni, România liberală. Este deja oficial acum. Mi-am depus candidatura pentru preşedinţia PNL acum 10 minute”, a anunțat Florin Cîțu.

El a adresat totodată un mesaj de unitate, subliniind că este un moment important pentru viitorul PNL ca partid politic în România.

„Avem nevoie de toți, am spus că vreau să construim România liberală, dar vreau să vă spun tuturor că eu nu pot face acest lucru singur. Nu am cum să fac acest lucru singur. Vom putea face acest lucru doar dacă noi toți, cei pe care îi avem azi aici și pe ceilalți din PNL care vor veni lângă noi până în 25, dar și după 25,  doar împreună putem să ducem acest mesaj românilor și vom asigura o guvernare liberală de opt ani de zile.  Această candidatură, această moțiune, această competiție nu este despre mine, nu este despre contracandidatul meu, este despre viitorul PNL în politica din România, dar şi despre viitorul României. Mulțumesc mult de tot. Trăiască România liberală!” și-a încheiat alocuțiunea actualul vicepreședinte PNL.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top