Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, în valoare de 29,2 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu.
România a reușit să includă la finanțarea prin PNRR mari obiective de investiții (precum autostrăzile, sistemele de canalizare și apă) ce reprezentau întârzieri istorice, probleme care nu se mai regăsesc în general în Uniunea Europeană.
„PNRR este aprobat, semnat și va fi aplicat. Lucru care pentru România va însemna dezvoltare, va însemna modernizare. În următorii cinci ani, PNRR ne va ajuta să implementăm reformele și investițiile pe care ni le-am asumat. Și veți vedea că aceasta înseamnă automat că vom avea o economie puternică de care vor beneficia toți românii. PNRR-ul României este printre cele cinci cel mai bine finanțate Planuri din Uniunea Europeană, era normal ca negocierile să nu fie ușoare. Ne-am respectat angajamentul: PNRR a fost aprobat, iar până la sfârșitul anului vom primi prefinanțarea de 3,8 miliarde de euro”, a declarat Florin Cîțu, premierul Guvernului României.
Conform Partidului Național Liberal, partid aflat în acest moment la guvernare, toți românii vor beneficia de acești bani. PNRR urmărește distribuirea geografică echitabilă a fondurilor, acoperă nevoile de dezvoltare a tuturor regiunilor României. Nimeni nu este lăsat în urmă.
„Împreună cu acest Guvern, am reușit, iată, să avem acest Plan aprobat. Domnule prim-ministru, domnilor miniștri, domnilor primari și președinți de consilii județene, vă cer să faceți o prioritate absolută din implementarea reformelor și a investițiilor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență! Este o șansă pe care nu avem voie să o ratăm – șansa de a face economia României mai performantă, mai sustenabilă și mai bine pregătită pentru orice criză care mai poate apărea. Este șansa de a lăsa generațiilor viitoare o Românie profund modernizată”, a declarat în cadrul conferinței de presă președintele Klaus Iohannis.
Proiectele din PNRR sunt împărțite în felul următor:
Sisteme de apă şi canalizare – 1,88 miliarde de euro
– 1630 km construiți de rețele de apă
– 2470 km construiți de rețele de canalizare
– conectarea a 88.000 de gospodării la rețele de apă şi canalizare
Împăduriri şi protejarea diversității – 1,37 miliarde de euro
– plantate 45.000 de hectare de pădure
– 2900 habitate de pajişti reconstruite ecologic
Managementul deşeurilor – 1,2 miliarde de euro
– ţinta de 55% grad de reciclare in 2025
– 553 echipamente de monitorizare a poluării aerului
Sectorul de transport – 7,62 miliarde de euro
– 434 km de autostradă construiți
– 52 stații electrice construite
– 625 hectare de perdele forestiere
– implementarea unui nou sistem de taxare „poluatorul plăteşte”
– înnoirea a 200.000 de maşini din parcul auto până în 2026
– 311 km de cale ferată modernizată
– 110 km de cale ferată electrificată
– 206 km de cale ferată cu sistem modern de centralizare
– 12,7 km de rețea nouă de metrou
– 32 de trenuri noi de metrou
Fondul pentru Valul Renovării – 2,2 miliarde de euro
– 1000 – 1500 blocuri reabilitate energetic
– 2000 clădiri publice rehabilitate
Energie – 1,62 miliarde de euro
– 400 km rețea de distribuţie gaz metan si altele cu emisii scăzute de carbon
– finalizare punere în funcțiune a cel puțin 100MW (200MWh) capacitate de stocare energie electrică
Cloud guvernamental şi sisteme publice digitale – 1,89 miliarde de euro
– legarea ministerelor într-o singură rețea
– 8,5 milioane de cetățeni cu carte de identitate electronică
– 300.000 de funcționari publici instruiți digital
– internet de mare viteză în 790 de sate
Reforma fiscală şi a sistemului de pensii – 482 milioane de euro
– creştere venituri colectate cu 3% din PIB
– 600.000 case de marcat conectate la sistemul IT ANAF
– pensii speciale limitate
– sistem nou de pensii cu indexare automata
Sprijin pentru mediul de afaceri, cercetare, inovare – 2,36 miliarde de euro
– 3000 de contracte de finanțare prin schema de ajutor de stat pentru digitalizarea IMM-urilor
– 280 de contracte de finanțare prin Schema de minimis pt listare la bursă
– 500 de vouchere acordate prin schema de Suport pentru mediul de afaceri
Fond local pentru tranziția verde şi digitală a UAT-urilor – 2,1 miliarde de euro
– 140.000 mp construiți pentru locuințe sociale
– 880.000 mp construiți de locuințe pentru specialişti în educație şi sănătate în mediul rural
– 420 autobuze electrice, cu stații de încărcare şi 50 de tramvaie (în municipii reşedință de județ)
– 6500 de stații noi de încărcare vehicule electrice
Turism şi cultură – 200 milioane de euro
– 30 castele, 95 biserici şi mănăstiri, 20 de sate cu arhitectură tradițională puse în valoare
– 3 castele, 11 biserici şi mănăstiri, 3 fortificații romane restaurate
-15 destinații turistice verzi certificate
– 10 prezentări naționale şi internaționale de film românesc
Sănătate – 2,45 miliarde de euro
– 200 de centre comunitare construite sau renovate, cu dotări noi şi personal
– 3000 de cabinete de asistenţă medicală primară dotate si renovate, în special la sate
– 26 secţii de terapie intensivă nou-născuţi, inclusiv ambulanţă transport nou-născuți
– 30 de ambulatorii reabilitate/modernizate/extinse/dotate
– 10 unităţi medicale mobile
România Educată – 3,6 miliarde de euro
– 50 de şcoli noi
– 1800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor
– 75.000 săli de clasă dotate cu mobilier
– 20.000 locuri de recreere şi lectură
– 20.000 de locuri de cazare nou create în campusuri universitare
– 1175 SMART LAB-uri
– 140 de creşe înființate şi operaţionalizate
-10 centre de învăţământ dual.
CE ESTE PNRR
Uniunea Europeană a decis să înființeze un instrument financiar temporar – NextGenerationEU, în valoare de 750 de miliarde euro, separat de bugetul pe termen lung al UE, Cadrul Financiar Multianual (CFM), pentru perioada 2021 -2027. Scopul principal al acestuia este să ofere sprijin statelor membre pentru a face față provocărilor generate de Criza Covid19 și consecințele sale economice.
Mecanism de redresare și reziliență (MRR) este pilonul principal al #NextGenerationEU și are alocat un buget total de 672,5 miliarde euro.
Din cele 750 miliarde de euro destinate „Next Generation EU”, Comisia Europeană a alocat 672,5 miliarde de euro instrumentului temporar MRR în vederea finanțării planurilor de redresare și reziliență pe care le elaborează statele membre UE.
Bugetul MRR este constituit din:
granturi în valoare de până la 312,5 miliarde euro
împrumuturi de până la 360 miliarde euro
În total, România primește 14,248 miliarde sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi pentru un total de 29,2 miliarde euro.
Regula stabilită prin propunerea de Regulament (aflată încă în negociere la nivel european) este ca 70% din granturi să fie angajate până la finalul anului 2022, termenul limită pentru accesarea diferenței de 30% din granturi fiind 31 decembrie 2023. În plus, plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele naționale de redresare și reziliență trebuie făcute până în decembrie 2026.