Investițiile importante în dezvoltarea unei comunități rurale se pot face doar accesând fonduri europene sau guvernamentale deoarece bugetele locale sunt insuficiente pentru...
Cu bani de la bugetul local sau bugetul de stat, comuna Carcaliu are o serie de proiecte în curs de realizare, dar...
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte derulate la nivelul comunei Baia, județul Tulcea, a fost „Măsuri integrate de dezvoltare locală”, finanțat din...
Ion Dumitru, viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Adamclisi are o întreagă agendă a proiectelor în curs de derulare sau în...
Municipiul Tulcea va avea o școală nouă, care se va numi, “I.L. Caragiale”. Investiția se află în prezent în etapa de licitație...
Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Domnul Hiroshi UEDA, își încheie mandatul în România, prilej cu care a organizat o recepție de...
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, au participat, astăzi, începând cu ora 10.00, la evenimentul...
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni a participat astăzi la momentul omagial dedicat marelui poet Mihai Eminescu, eveniment care a avut loc...
Primăria comunei Tuzla a inițiat procedura publică privind achiziția serviciilor de proiectare (întocmirea D.T.A.C., D.T.O.E., a documentației de avizare, a proiectului tehnic,...
Primăria comunei Topalu, județul Constanța, a finalizat recent procedurile de achiziție pentru reluarea programului „Masă caldă”. „Toți copiii din Școala Gimnazială nr....
„Pentru prima data în istoria comunei am arborat Drapelul Comunei Stejaru”, anunță Dumitru Enache, primarul acestei comunități. Începând cu luna decembrie, drapelul...
A devenit o tradiție ca în comuna constănțeană Pantelimon copiii să fie în centrul atenției cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Tocmai de...
Niculae Dragomir, primarul comunei Ostrov, județul Constanța, a propus Consiliului Local să aprobe proiectul privind depunerea Cererii de Finanțare pentru obiectivul de...
Consiliul Local al orașului Negru Vodă, județul Constanța, a aprobat înființarea unei structuri comunitare consultative ce se află în subordinea Consiliului Local,...
Primarul comunei constănțene Mircea Vodă, George Ionașcu, a venit cu câteva lămuriri, la final de an, despre starea drumurilor din comună. Astfel,...
În luna cadourilor, copiii din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, au primit dulciuri din partea autorităților locale. „Copiii au nevoie de iubire...
Administrația locală a comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, anunță că a depus cerere de finanțare aferenta proiectului „Sistem fotovoltaic pentru consum propriu...
Proiectul privind creșterea eficienței energetice pentru clădirea Primăriei Frecăței, județul Tulcea, a intrat în linie dreaptă, administrația publică locală trecând de etapa...
„Infrastructura precară și dotările inadecvate reprezintă un prim factor în perpetuarea inechității, reducerea atractivității școlilor rurale pentru cadrele didactice bine pregătite și...
Încă de la finalul anului trecut, Primăria comunei Cobadin, județul Constanța, anunța că intenționează să implementeze proiectul „stații de încărcare mașini electrice...
Consiliul Local al orașului Cernavodă a aprobat Nota conceptuală în vederea realizării obiectivului de investiții “Amenajarea unor spații pentru activități extrașcolare și...
Ca în fiecare an, în luna decembrie, Primăria și Consiliul Local Cernavodă organizează evenimente cât mai diverse si atractive, pentru a întregi...
După mai multe luni în care CNSC a analizat contestația depusă de un antreprenor, atribuirea contractului de proiectare și execuție „Asfaltare străzi...
Primăria comunei Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, a intrat în linie dreaptă cu implementarea unui nou proiect cu finanțare europeană. Este vorba...
Consiliul Local al comunei Carcaliu, județul Tulcea, a adoptat recent un Regulament privind folosirea gratuită a terenurilor de sport din incinta unităților...
Vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și Victor Tarhon, au participat vineri, 22 decembrie 2023, la ceremonialul militar și religios organizat de...
Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării a organizat joi, 21 decembrie 2023, conferința de închidere a proiectului „Asistență tehnică pentru susținerea ...
Cu ocazia unei conferințe de presă organizată astăzi, 21 decembrie 2023, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța, George Măndilă a...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a moderat o întâlnire cu presa, în care directorii din cadrul aparatului de specialitate și-au prezentat...
PNL Constanța anunță că grupul Consilierilor Județeni va vota Noua Organigramă și Regulamentul de Organizare și Funcționare doar dacă sunt îndeplinite procedurile...
Primarul Municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, anunță că orașul a intrat în atmosfera de sărbători. Iluminatul festiv a fost aprins pe data de...
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, astăzi, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la cea de-a șasea întâlnire a grupului...
Administrația locală a comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, anunță că a depus cerere de finanțare aferentă proiectului „Sistem fotovoltaic pentru consum propriu...
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat miercuri, 6 decembrie 2023, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, la...
Dobrogea a fost grav afectată de Codul roșu de viscol ce s-a abătut asupra acestui teritoriu în zilele de 25-26 noiembrie. Multe...
Lucian Simion și Ștefan Coman, consilierii președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, au participat vineri, 1 decembrie 2023, la Cimitirul Eroilor, la...
Privite inițial ca o binecuvântare, eolienele au adus o problemă dublă pe capul primarilor dobrogeni: Mai întâi, sumele încasate ca impozit la...
La mijlocul lunii octombrie, primarul Mugurel Marșavela a anunțat că lucrările la noua clădire a Centrului Comunitar Multifuncțional Baia au fost finalizate,...
După mai bine de zece luni de la semnarea contractului de finanțare privind consolidarea și reabilitarea termică moderată a Liceul Tehnologic Jean...
Reșit Taner, primarul comunei Tuzla, a anunțat că Primăria a semnat contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse în centralele electrice din...
Comuna Topalu, județul Constanța, a depus încă de anul trecut un proiect privind modernizarea drumurilor comunale. Proiectul a primit finanțare prin PNI...
Primarul Comunei Stejaru, Dumitru Enache, a anunțat recent că administrația locală pe care o coordonează a reușit să acceseze un nou proiect...
Clădirea fostului CAP (Cooperativa Agricolă de Producție) din comuna Pantelimon, județul Constanța, a fost construită în anii 1964-1965 și până în anul...
În luna martie a acestui an, Consiliul local al comunei Ostrov a adoptat o hotărâre privind aprobarea procedurilor pentru investiția ”Înființare parc...
Proiectul ,,Modernizare drumuri în interiorul localităților sat Darabani și sat Vâlcelele – oraș Negru Vodă“, se apropie de final, anunță administrația publică...
Primăria Mihail Kogălniceanu anunță că a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd...
Primăria comunei Frecăței, județul Tulcea, a depus recent la Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea documentația în vederea obținerii deciziei de încadrare pentru...
În urmă cu un an, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunța Primăria Comana, județul Constanța, faptul că s-a aprobat finanțarea obiectivului...
Fondul pentru modernizare a fost instituit ca mecanism de finanțare prin articolul 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului...
Ediția a XLII – a a Festivalului Internațional de Interpretare Corală ,,Ioan.D.Chirescu” s-a desfășurat în perioada 18-19 noiembrie 2023. Pe scena festivalului...