Actualitate

Primarul comunei Frecăței (Tulcea), Marian Naiman , distins cu titlul de „Primar de 3 stele”

În perioada 11 – 14 februarie 2024 a avut loc, la București – hotel Marriott, cea de-a 27-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România.

În cadrul evenimentului, Marian Naiman, primarul comunei Frecăței, a primit titlul și diploma de „Primar de 3 stele” pentru meritele importante, în semn de apreciere pentru alegerea sa de mai multe ori în funcția de primar al comunei.

Edilul spune că distincția primită nu face altceva decât să-l onoreze și să-l oblige în continuare față de cetățeni.

De aceea, continuarea dezvoltării comunei Frecăței este mai mult decât o prioritate pentru administrația locală pe care o conduce. Edilul amintește că, în ultimii trei ani, a derulat nu mai puțin de 63 de proiecte.

Primarii comunelor din România au lansat, cu ocazia Adunării generale, un Manifest intitulat „Soarta satului românesc: împotriva desființării sau comasării abuzive a comunelor”.

În cuprinsul documentului este precizat că: „Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Stabilitate, Armonie și Tradiții (SAT) resping în mod categoric propaganda pentru așa-zisa reformă administrativ-teritorială a României prin comasarea sau desființarea unui număr ridicat de comune, ca soluție, chipurile, pentru însănătoșirea finanțelor publice și dezvoltarea României.

Considerăm că ideea și mesajele privind comasarea sau desființarea unui număr ridicat de comune sunt vădit tendențioase, nelegale, lipsite de fundamentare și de cele mai multe ori, chiar de date financiare.

Totodată, sunt și imorale prin scopul propus, în raport cu mijloacele propagandistice utilizate.

Împotriva propunerii de comasare sau desființare a unui număr ridicat de comune vom aduce numeroase argumente bazate pe date financiare și demografice, legislație internă și convenții internaționale la care România este parte, precum și argumente de ordin administrativ, istoric și cultural”, se mai arată în documentul ce poate fi citit integral pe site-ul ACoR.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top