Actualitate

Primăria Stejaru vrea să reabiliteze școala din localitatea Vasile Alecsandri cu bani de la AFM

Consiliul Local al comunei Stejaru, județul Tulcea, a decis la începutul anului 2024 să aprobe inițiativa primarului Dumitru Enache de a depune un nou proiect în vederea obținerii finanțării.

Astfel, aleșii locali au decis ca UAT Stejaru să depună Cererea de Finanțare pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare școală în localitatea Vasile Alecsandri, comuna Stejaru”. Proiectul a fost depus în vederea finanțării la AFM (Administrația Fondului de Mediu) – Programul privind creșterea eficientei energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice.

 Valoarea totală a investiției este de 3.771.261,87 de lei, inclusiv TVA.

Totodată, consilierii locali au aprobat ca, în cazul obținerii finanțării, lucrările și toate cheltuielile aferente proiectului să fie prevăzute în bugetul UAT Comuna Stejaru pentru perioada de realizare a investiției.

De asemenea a fost aprobată asigurarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în valoare de 143.330,97 de lei, inclusiv TVA, din bugetul local al UAT Comuna Stejaru.

Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Reabilitare și modernizare școală în localitatea Vasile Alecsandri, comuna Stejaru”, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/ contractul de execuție lucrări, pentru implementarea în condiții optime a proiectului, vor fi asigurate de la bugetul local.

În aceeași ședință de Consiliu Local a fost aprobată și documentația tehnico-economică, faza DALI pentru acest proiect, precum și principalii indicatori tehnico-economici aferenți investiției.

Prin implementarea proiectului de modernizare și reabilitare a școlii din localitatea Vasile Alecsandri, Primăria Stejaru urmărește:

  • Reducerea cu 95.97% a consumului de energie primară;
  • Reducerea cu 93.20% a emisiilor echivalent CO2;
  • Scăderea consumului anual de energie finala din surse neregenerabile – 89.91%
  • Suprafața utilă încălzită- 576.57 mp

Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 24 luni, inclusiv faza de pregătire.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top