Actualitate

Reabilitarea Căminului Cultural din Viișoara, comuna Cobadin, a intrat în linie dreaptă

Primăria comunei Cobadin, județul Constanța, a organizat în luna februarie procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor de reabilitare a Căminului Cultural din localitatea Viișoara. Achiziția este estimată la 2.338.916,92 de lei fără TVA.

În octombrie 2022, Consiliul Local al comunei Cobadin aproba depunerea și participarea în cadrul proiectului „Reabilitare moderată a clădirii publice Cămin cultural, localitatea Viișoara”, în vederea finanțării acestuia prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fond local, Investiția I.3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale.

„În urma lucrărilor de eficientizare propuse în cadrul proiectului se urmărește scăderea nivelului anual specific al gazelor cu efect de seră, scăderea consumului anual de energie din surse neregenerabile şi creșterea consumului de energie din surse regenerabile. Din punct de vedere tehnic, la stabilirea variantei recomandate de reabilitare energetică s-a avut în vedere atât respectarea coeficienților de transfer termic cât şi reducerea consumului total de energie finală şi a emisiilor de CO2”, se arată în documentația tehnică a proiectului.

Astfel, reducerea consumului de energie primară, după reabilitarea moderată a Căminului Cultural din Viișoara, este aproximată la 57,93% pe an, în timp ce reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră echivalent CO2 (echivalent tone CO2/an) la 58,5% pe an.

Căminul Cultural din Viișoara a fost construit în anul 1970, având o formă dreptunghiulară în plan, cu laturile de 33,80 x 25,35 m. Regimul de înălțime al clădirii este de parter, înălțime la cornișă (măsurată față de cota +0.00 a clădirii) este de 4,20 m iar la coamă de 7,40 m. Camerele au dimensiuni maxime de 18,90 iar holurile au lățimi de 2,00 m. Intrarea în imobil se poate realiza prin dreptul fațadei principale, însă, mai există un acces secundar, localizat la fațada laterală dreaptă.

Imobilul este compus dintr-un corp de clădire administrativă și două corpuri anexe, și anume, corp centrală și corp magazie. Obiectivul proiectului propus prevede reabilitarea corpului principal al clădirii-C1, cât și C2-corp centrală.re moderată și amenajare exterioară“ pentru Căminul Cultural din Viișoara.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top