Politic

George Șișcu, activitate parlamentară în 2018

Deputatul PNL de Tulcea și-a prezentat principalele inițiative și demersuri pe care le-a avut anul trecut în Parlamentul României.

„În calitate de membru al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, am avut o serie de demersuri legate de acest domeniu.
Astfel, am luptat, prin interpelări, întrebări și discuții în Comisie și am reușit să contribui la accelerarea demarării lucrărilor la cei 1.5 km ai DN 22H, care trec prin orașul Babadag (str. 1 Decembrie, fostele străzi Măcin și Nucilor). În luna noiembrie a anului trecut a fost desemnat câștigătorul licitației. Până atunci însă, am adresat întrebări în repetate rânduri în cadrul Comisiei pentru Transport și Infrastructură din Camera Deputaților, cu privire la șoseaua de centură a orașului Babadag. De asemenea, am discutat, tot în această problemă și cu alți reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, dar și cu cei doi directori ai CNAIR ce s-au succedat pe acest post anul trecut. 

O altă problemă pe care am adus-o în discuţie pe această temă este slaba capacitate a celor două ministere și a Guvernului României de a atrage finanțarea pusă la dispoziția țării noastre pentru sectorul transporturi, prin Fondul de Coeziune si prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Din această cauză am pierdut bani europeni destinaţi infrastructurii. Am susţinut apoi, alături de colegii mei liberali, că dorinţa noastră este ca proiectele asumate de Guvern să fie duse la bun sfârșit, ca regiunile țării ar trebui să nu se mai dezvolte diferit din cauza lipsei de infrastructură, să nu mai avem sute de accidente rutiere soldate cu sute de morți anual, din lipsa de implicare a autorităților publice.
Tot la capitolul infrastructură, am cerut respectarea termenului dat de către Ministerul Transporturilor în problema refacerii celor două piste și a suprafețelor de mișcare de pe aeroportul din Otopeni, pentru că starea deplorabilă a acestora a pus în pericol siguranța aeronavelor și, implicit, a pasagerilor.

Am atras atenţia asupra faptului că, din păcate, anul 2017 s-a încheiat cu numai 15,4 kilometri noi de autostradă inauguraţi, deşi de-a lungul anilor reprezentanții Ministerului Transporturilor au promis că zeci de kilometri de autostradă vor fi daţi în folosinţă. În cea de-a doua declaraţie pe care am facut-o pe această temă am amintit că România este pe primul loc, alături de Bulgaria, la numărul de decese rezultate din accidente rutiere, la milionul de locuitori. Am discutat atunci despre necesitatea de a instala obstacole pe mijlocul sau pe marginea străzilor, precum şi de realizarea unor linii de marcaje tactile pe mijlocul şi pe marginea străzilor pentru alertarea conducătorilor auto, dar şi despre necesitatea instalării de sensuri giratorii pentru controlarea vitezei vehiculelor în intersecţiile din zonele cu viteze mari.
Am discutat cu Ministrul de Interne, cu un secretar de stat din cadrul MAI, dar și cu prefectul Județului Tulcea și cu șeful Inspectoratului Județean de Poliție cu privire la intensificarea evenimentelor violente create de o parte dintre locuitorii de etnie romă din orașul Babadag. Rezultatele acestor discuții nu au întârziat să apară: Secretarul de Stat, Gheorghe Nucu Marin, a fost de acord că acțiunile organelor de ordine, în special ale Jandarmeriei, trebuie să se intensifice în zonă. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, mi-a răspuns că pentru perioada 2017 – 2018 s-a stabilit ca obiectiv prioritar reducerea deficitului de personal, sens în care a fost suplimentată cifra de şcolarizare. Mai mult, Ministrul Afacerilor Interne mi-a transmis că s-au alocat fonduri în valoare de 47.000 de lei pentru asigurarea condiţiilor optime de desfăşurare a activităţilor specifice în noul sediu al Poliţiei Oraşului Babadag.
În luna februarie a anului trecut am atras atenția prin intermediul unei declarații politice asupra situației deplorabile a sistemului de sănătate publică din România. Așa cum declaram atunci, în România mortalitatea este cea mai ridicată din UE pentru femei și a treia cea mai ridicată pentru bărbați, iar mortalitatea infantilă este de peste două ori mai mare decât media UE. Rata mortalității ar putea să scadă doar în condițiile existenței unui sistem de asistență medicală performant, dar și cu ajutorul prevenției. Am atras atenția mai apoi printr-o altă declarație politică asupra condițiilor de trai și situației demografice din România. Deşi în România se înregistrează o continuă scădere demografică, alianţa aflată la guvernare nu a venit cu un program susținut şi nici cu program de informare a mamelor din comunitățile defavorizate, așa cum era normal.
Am pus în discuţie şi stimularea natalităţii în rândul clasei mijlocii cu un nivel superior al veniturilor, prin deduceri fiscale inteligente. În acest caz, alocaţia pentru copii ar trebuie să fie privită nu doar ca mijloc de realizare a politicii de protecţie socială, ci şi ca unul de realizare a politicii demografice.

În ceea ce priveşte educația, consider că acest domeniu trebuie să devină prioritate națională şi de aceea am atras atenția că guvernanţii manifestă un dezinteres cinic faţă de învăţământ, am dezbătut programul <Bani de liceu> și de ce acesta rămâne unul cu aplicabilitate scăzută și am subliniat incompetența de care dau dovadă cei din Ministerul Educației. Mai exact, am adus în discuție necesitatea unui plan concret de măsuri pentru reducerea abandonului şcolar, finanţarea programului <Şcoală după şcoală>, adecvarea învăţământului la cerinţele pieţei muncii și dezvoltarea învăţământului profesional. Despre programul <Bani de liceu> am susținut că este unul cu aplicabilitate scăzută pentru că, deşi s-a majorat cuantumul sprijinului financiar acordat beneficiarului, acesta a ajuns la doar 250 lei pe lună (condiționat la un nivel de venit lunar pe membru de familie de 500 de lei), iar nevoile reale pe care le presupune participarea la procesul educaţional (rechizite, uniformă, hrană,cazare şi transport) depășesc cu mult acestă sumă.
La începutul lunii iulie am dezbătut una dintre problemele majore ale județului nostru: pesta porcină africană. Am discutat atunci despre necesitatea schimbării legii vânătorii, astfel încât să se dea posibilitatea ca în anumite situații să fie vânate animale din Deltă, pentru menținerea unui echilibru între natură și viața oamenilor, mai ales că pesta africană a ajuns la noi din Ucraina, prin mistreții vânați în țara vecină, care au traversat Dunărea. În data de 1 august 2018, guvernul a ordonat împuşcarea tuturor mistreţilor şi a animalelor prădătoare din Delta Dunării şi regiunea Tulcea, Constanţa, Insula Mare a Brăilei şi Balta Ialomiţei. De asemenea, mistreţii din zonele de frontieră cu Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova au fost ucişi prin împuşcare.
De asemenea, atunci când a fost cazul, am criticat politicile promovate de alianța guvernamentală. Aș putea aminti aici declarația despre politicile populiste, iresponsabile și incompetente ale guvernărilor PSD-ALDE care ne-au pus în situația confirmată din plin de cifre oficiale, că viața s-a scumpit, iar puterea de cumpărare a scazut. Am pus de asemenea în discuție și ordonanță de urgență 91 din anul 2017, care ne-a demonstrat clar că Legea salarizării nu este nici pe departe una perfectă. Așa cum declaram și atunci, susțin majorarea salariilor diferitelor categorii sociale, dar în același timp subliniez demagogia guvernului, care încearcă să amăgească oamenii, încurajând nemulţumirile sociale şi promovând discriminarea între diversele categorii de personal bugetar”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top