Dacă în luna decembrie a anului trecut a fost inaugurată reţeaua de gaze naturale din satul Poiana, urmând ca în primăvara acestui an RAJA SA să efectueze lucrările de aducțiune a sistemului de canalizare, iată că Primăria Ovidiu a demarat și procesul de atribuire prin licitație a contractului de asfaltare în satul Poiana. Lucrările de asfaltare vor începe imediat după definitivarea celor efectuate de RAJA Constanța.
Licitația privind contractul de asfaltare a fost câștigată de firma SC Asfalt Dobrogea SRL. Asfaltarea celor aproximativ 5 km de drumuri ale satului Poiana vor transforma localitatea într-o zonă modernă și foarte atractivă din punct de vedere imobiliar.
Actualul sat Poiana aparține administrativ de orașul Ovidiu și are un centru cultural dotat cu utilități moderne, iar din toamna acestui an va beneficia și de două școli care urmează a fi inaugurate de reprezentanții Consiliului Local al orașului Ovidiu.
