În această dimineață, Vergil Chițac, primarul Constanței și-a depus candidatura pentru Primăria Constanța cu un număr record de 22.000 de semnături de susținere. La evenimentul de depunere a candidaturii au fost prezenți viceprimarul Ionuț Rusu, consilierii locali Mihaela Andrei și Alexandru Nazîru, senatorul Septimiu Bourceanu, prefectul județului Silviu Coșa, și președintele PNL, Bogdan Huțucă.
Vergil Chițac a declarat: „Mi-am înaintat candidatura pentru al doilea mandat. Viitorul nostru depinde de proiectele pe care le implementăm în oraș și de investițiile pe care le-am inițiat. Aceste investiții, mult așteptate, trebuie să continue. Motivul pentru care mi-am depus candidatura pentru un al doilea mandat este că sunt convins că finalizarea acestor proiecte va schimba fața orașului. Nu am o miză personală, eu nu mai am ce demonstra în viață și nici nu mi-am propus asta.”