Actualitate

A început sezonul turistic la Tulcea. Evenimentul a fost marcat printr-un flash mob pe faleză VIDEO

A început sezonul turistic la Tulcea. Evenimentul a fost marcat printr-un flash mob pe faleză

A început sezonul turistic la Tulcea, moment marcat de un eveniment artistic organizat de Consiliul Județean și Centrul Cultural „Jean Bart”. Tulcenii și turiștii aflați pe faleză s-au bucurat de un flash mob cu dansuri tradiționale ale etniilor din Dobrogea.

Cu această ocazie, a fost redeschisă spectaculoasa fântână arteziană muzicală amplasată pe Faleza Ivan Patzaichin.

Evenimentul a venit în întâmpinarea Zilei Internaționale a Dansului, sărbătorită pe 29 aprilie. Patru sute de dansatori au prezentat jocuri ale minorităților naționale și jocuri românești, alături de inaugurarea unui nou scenariu de lumini și muzică pentru fântâna arteziană.

În cadrul proiectului de modernizare a falezei orașului, Consiliul Județean a urmărit amenajarea unui spațiu de întâlnire pentru tulceni și pentru turiști, care să ofere nu doar opțiuni de plimbare, ci și un spectacol vizual și sonor, de care se pot bucura în egală măsură copiii și adulții.

Cu jocuri de apă sincronizate pe ritmuri muzicale diverse, puse în valoare de lumini colorate, care se schimbă dinamic, fântâna arteziană a devenit rapid un punct de reper pentru locuitorii orașului și un loc preferat de petrecere a timpului liber, în serile sezonului cald, au transmis reprezentanții Consiliului Județean.

A început sezonul turistic la Tulcea

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu i-a întrebat pe tulceni dacă consideră că reabilitarea falezei era o necesitate și dacă fântâna arteziană își găsește locul aici. După răspunsurile pozitive ale asistenței, Teodorescu le-a urat tuturor tulcenilor sărbători pascale fericite.

„Atunci când am început proiectul de reabilitare a falezei, mi-am dorit să creăm un loc pentru toți tulcenii, care să adune comunitatea laolaltă. După inaugurare, răspunsul oamenilor mi-a depășit așteptările și mă bucur că acest spațiu s-a transformat dintr-unul cu care ne era rușine, într-un reper al orașului. Mă bucur că reușim, o dată cu vremea caldă și cu vacanța de sărbători, să redeschidem și fântâna arteziană așa încât și noi, și turiștii care ne trec pragul în această perioadă, să avem parte de acest spectacol”, a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top