Deputatul George Șișcu a vorbit despre importanța implicării tinerilor în politică și a înțelegerii lor a democrației, în contextul unei vizite la Palatul Parlamentului a unui grup de 42 de elevi de la Școala Gimnazială „Panait Cerna”, din localitatea Cerna.
„Un nou grup de copii din județul nostru a vizitat Palatul Parlamentului, de această dată fiind vorba despre 42 de elevi de clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială „Panait Cerna” din localitatea Cerna.
Tinerii tulceni au fost însoțiți de profesorii lor Ioana TRANULEA, Mirabela ANTONESCU și Vasile TRANULEA.
George Șișcu: Casa Poporului aparține tuturor românilor
Pe măsură ce acești tineri vor crește, implicarea și înțelegerea lor față de politică și deciziile care le afectează direct viața vor deveni tot mai pronunțate. Experiențe educative cum a fost această vizită sunt esențiale pentru a le forma o înțelegere profundă a democrației și a importanței votului pe care îl vor exprima când vor atinge majoratul.
Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, aparține tuturor românilor. Astăzi, este un simbol al libertății de exprimare și al conștiinței civice, un loc unde fiecare român este reprezentat, indiferent de afinitățile sale politice”, susține Șișcu.
Vezi și: Proiectul variantei ocolitoare a Măcinului primește avizele necesare – Dezvaluiri.Ro