Exclusiv

HAOS la Liceul Sportiv Constanța! Acuzații foarte grave împotriva directorului Szemerjai VIDEO

După publicarea unui film care arată dezastrul de la complexul sportiv Badea Cârțan (administrat de Liceul cu Program Sportiv Constanța – LPS) am fost contactați de mai multe persoane dispuse să ne dezvăluie modul discreționar în care este condus LPS de către directorul Andrei Szemerjai.

Copiii s-au antrenat în condiții groaznice la sala Badea Cârțan din Constanța, administrată de LPS

Însă pe cât a fost de mare dorința acestor oameni de a vorbi despre probleme, pe atât de mare a fost rezerva lor în a-și dezvălui public identitatea, de teama repercusiunilor. Prin urmare, am decis să le protejăm identitatea.

De asemenea, am intrat în posesia unei sesizări trimise la Inspectoratul Școlar Județean Constanța de către un profesor al LPS. Conform acestei sesizări, profesorul în cauză, antrenor de rugby, îl acuză pe directorul Szemerjai de „lipsă de interes în găsirea de soluții eficiente și moderne pentru buna desfășurare a activității sportive, transpusă în condițiile în care sportivii și antrenorii trebuie să-și desfășoare activitatea, care sunt mult sub standardele actuale, „ceea ce duce la o misiune aproape imposibilă în atragerea tinerilor către sportul școlar și de performanță”.

Copiii s-au antrenat într-o bază insalubră și care arată ca după război

Semnatarul sesizării oferă ca exemplu chiar baza sportivă Badea Cârțan, unde și-au desfășurat activitatea sportivii secției de rugby, bază care este „total insalubră, lipsită total de condiții și cu o sală în care siguranța copiilor este pusă permanent în pericol. Bucăți din tavan cad ocazional în proximitatea sportivilor, pereții sunt plini de igrasie, apa caldă și căldura funcționează cu întreruperi și total ineficient”.

Mai mult decât atât, „echipa de rugby a fost în situația să nu poată participa în Campionatul Național, deoarece la acea vreme conducerea liceului a justificat că sunt bani doar pentru un număr mai mic de secții și rugbyul nu se numără printre acestea. În acel an, echipa a participat în campionat prin bunăvoința unor sponsori atrași de mine și prin implicarea părinților. Menționez că echipa căreia domnul director îi cerea cu ușurintă să renunțe la campionat, este o echipă de tineri foarte talentați, care în decursul a 5 ani a obținut rezultate remarcabile la competițiile naționale, școlare cât și internaționale”.

Performanțele echipei de rugby LPS Constanța (generația 2003-2004):

– 63 partide jucate – din care 57 victorii,1 egal, 5 înfângeri și niciun meci pierdut acasă.

– 6 jucători convocați pentru Campionatul European U18 (Bodorin Marian, Nazîru Marius, Pîntea Mihai, Călin Răzvan; Sava Alexandru și Sava Ionuț) și 1 sportiv convocat pentru Campionatul European U20 (Burduja Vlăduț)

– U19 (2021-2022) – Vicecampionă națională

– U18 (2021) Locul 1 (echipa a terminat pe prima poziție fără înfângere) –titlul neacordat din cauza pandemiei

– U17 (2019) Locul 1 (echipa a terminat pe prima poziție fără înfângere) –titlul neacordat din cauza pandemiei

– U16 2018-2019 – Vicecampioană națională

– U15 2017-2018 – Campioană națională – Locul 1 la turneul din Genova, Italia (16-22 octombrie 2018)

Directorul a refuzat colaborarea cu CSM Constanța, deși aceasta le-ar fi oferit tinerilor condiții de performanță

„În momentul în care am solicitat anumite materiale pentru secția de rugby, am întâmpinat aceeași rigiditate din partea domnului director Szemerjai, care a afirmat că nu este nevoie de nimic și am fost nevoit să găsesc pe cont propriu sponsori pentru a le putea achiziționa.

Pentru evitarea acestor probleme financiare s-a propus încheierea unui protocol de colaborare pe termen lung cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Constanța, pentru secția de rugby, protocol care urmărea dezvoltarea tinerilor și crearea de condiții optime pentru performanță. În acest protocol, clubul CSM urma să degreveze L.P.S. <Nicolae Rotaru> de cheltuielile de organizare și desfășurare a activităților sportive și liceul să se ocupe de partea de educație și formare.

Și în acest caz, domnul director a dat dovadă de lipsă de viziune și a refuzat colaborarea punând ambițiile personale mai presus decât dezvoltarea tinerilor și a sportului constănțean.

În anul 2021 a fost achiziționat un jug (dispozitiv pentru antrenarea grămezii ordonate), din sponsorizările aduse de secția de rugby, iar acel jug nu a fost dat nici până în prezent în folosință. De atunci, acel jug stă pe holul liceului, deoarece domnul director nu a vrut ca acest dispozitiv să ajungă la stadion, unde sportivii ar fi putut să îl folosească”.

Un pensionar de 92 de ani dă lecții de tenis în sală

„Domnul director permite anumitor persoane, care nu sunt angajați ai liceului, să-și desfășoare activitatea în incinta școlii și a bazelor sportive.

În sala și vestiarele de la Badea Cârțan își desfășoară activitatea un pensionar care face antrenamente de tenis de câmp, din cauza căruia a avut loc în trecut un incendiu în vestiar, datorat instalațiilor electrice improvizate de către acesta. Acel vestiar este și la momentul actual cu pereții arși și folosit pentru depozitarea paturilor scoase din caminul aflat în renovare”.

Un fost angajat repară mașini în curtea liceului și a pus stăpânire și pe un garaj

„În incinta liceului se află improvizat un garaj în care un fost angajat al școlii repară ocazional mașini. Menționez că accesul la acest garaj improvizat se face prin terenul de sport al școlii. Acest fenomen are loc de mai mulți ani fară a avea vreo legătură cu activitățile școlii.

Acestea sunt doar câteva din neregulile care se petrec în cadrul L.P.S. Constanța sub conducerea domnului director Szemerjai Andrei”, se arată în sesizare.

Despre garajul de lângă terenul de sport ne-a relatat, sub protecția anonimatului, și un alt angajat al LPS:

“Ion Polojan a fost angajat ca șofer până la o anumită vârstă, după care a fost angajat ca paznic la LPS și acum e pensionar, cred că are 70 și ceva de ani, dar el s-a folosit personal de acest garaj dintotdeauna.

Repară mașini în curtea liceului. Și apoi își ține lăzile frigorifice în acel garaj, are grădină în spatele liceului. Și nimeni nu a luat nici o măsură, asta persistă în continuare”.

Nimeni nu a răspuns pentru daunele inundației provocate din neglijență

Aceeași sursă ne-a relatat și despre o inundație care s-a produs la sfârșitul anului trecut la LPS:

„În luna decembrie, s-a inundat liceul, pentru că nu s-au luat măsuri de verificare a instalației de încălzire înainte de începerea furnizării de către RADET a agentului termic. S-au inundat o sală de clasă, sala de dans, biblioteca și holurile. Bineînțeles că instalația electrică a fost distrusă și nu s-a luat absolut nici o măsură. Deci era responsabilitatea administratorului, a lui Andronache Marian.

Acum directorul a făcut un memoriu către Primărie pentru sala de dans, pentru că sala de dans este a directoarei adjuncte Marinescu Magda. Ea este profesoară de dans. Și pentru sala de dans, bineînțeles că directorul a făcut un memoriu către Primărie și a primit niște bani și abia acum, după aproape un an de zile, se apucă de reabilitare. Dar nimeni nu a răspuns pentru daunele provocate. Absolut nimeni”.

O altă problemă semnalată ar fi aceea că mai mulți angajați din personalul auxiliar (fochist, tâmplar, șofer) nu respectă programul de muncă și nici atribuțiile ce le revin. Deși sunt plătiți pentru opt ore zilnic, aceștia ar sta la serviciu doar 3-4 ore.

Se folosesc de terenul de tenis al liceului în scop privat

Sursa citată ne-a mai relatat că unii profesori dau ore private de tenis pe terenurile școlii:

„La tenisul de câmp de exemplu, ăia fac antrenamente, dar banii nu intră în instituție. Vin părinți cu copii din afara LPS, care sunt antrenați pe bani de către profesorii LPS”.

Despre tenis ne-a vorbit și mama unui copil din afara LPS, care a participat aici la antrenamente:

„La vârsta de șase ani și jumătate mi-am dus copilul la Liceul cu Program Sportiv, pentru a practica tenis. În prima fază mi s-a perceput o taxă micuță pot spune, sau acceptabilă, pentru a practica copilul de două ori pe săptămână tenis de câmp.

După o săptămână, am fost abordată de profesor, care mi-a spus că copilul are potențial și că ar trebui să facă mai multe antrenamente, bineînțeles informându-mă că va crește și suma. După o altă lună de zile mi-a spus că putem încerca cu trei sau patru antrenamente pe săptămână, am făcut și lucrul acesta, suma a crescut din ce în ce mai mult și am ajuns ca după șase luni să plătesc inclusiv mingile de tenis.

După șase luni mi s-a adus la cunoștință că ar fi bine pentru copil să practice un antrenament individual pe săptămână (până atunci se antrena la comun cu o grupă de copii) iar de la acel un individual pe săptămână am ajuns la trei – patru individuale săptămânal”.

Sumele au ajuns la 2000 lei lunar, la negru. Când părinții nu au mai avut bani, copilul a fost neglijat!

„La grupă, pentru două antrenamente mi s-a perceput suma de 150 de lei, la trei antrenamente prețul a mai crescut cu 100 de lei, la patru antrenamente a mai crescut cu 150 de lei. În mare, acum șase ani, pentru patru antrenamente pe lună ajungeam să dau undeva la șase sute de lei. Și nu individual, ci la grupă. În momentul în care a început individualele, cred că am plecat de undeva de la 40-50 de lei pe individual, ca să ajungă anul trecut undeva la 120-130 de lei pentru fiecare antrenament, moment în care nu am mai avut posibilitatea financiară să-l duc pe copil la individuale. Copilul a scăzut foarte mult, interesul față de el nu mai era atât de mare pentru că nu mai puteam să duc bani. În urma unei accidentări, copilul nu s-a mai putut prezenta vreo doua-trei luni și ulterior a renunțat. Nu am primit niciodată chitanță sau factură pentru plata acestor antrenamente. Că ăsta a fost și oful meu… ”.

„Directorul intra pe teren, vedea că acel profesor făcea individuale și nu era străin de situație”

„Acele terenuri de la LPS nu se închiriază oficial. În momentul în care directorul liceului intra pe terenuri, el vedea că profesorul respectiv face un individual, pentru că paralel cu grupa copiilor care erau patru, cinci, șase, opt… câți erau, cu turma, paralel cu terenul profesorului se practica individualul. Iar în momentul în care directorul intra, vedea că acel profesor făcea individuale și nu era străin de situație. Aici am avut și eu un semn de întrebare…

Practic, profesorii de la LPS prestează în regim privat pe terenul unui liceu cu program sportiv. Și nu au voie și de asta am fost și indignată, după șase ani de zile și m-am oprit, pentru că sumele creșteau foarte mult și nu mai făceam față financiar. Copilul a suferit foarte mult, pentru că imi spunea că vrea să facă individuale și eu nu mai aveam posibilitatea să plătesc sumele acelea, iar copilul nu mai era băgat efectiv în seamă pentru a face performanță, cum era când plăteam pentru individual”.

Foto deschidere: Facebook-Andrei Szemerjai

Text, foto și video: Mihai ROTARU, Doru COPOȚ

2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top