Ancheta

Cazul DJ Lalla – De ce încearcă IPJ să acrediteze teoria „Mortul e de vină”?

Una din ciudățeniile cazului femeii găsite moarte pe plaja din Mamaia în urmă cu o săptămână este acela că Poliția Constanța s-a antepronunțat, indicând probabilitatea variantei accident/suicid. Mai mult, șefa IPJ Constanța a ținut să sublinieze că în ziua în care a murit Laura Roșca era arborat steagul roșu – deci implicit că aceasta a ignorat mesajul salvamarilor. Informația nu e numai lipsită de respect pentru victima, ci este de-a dreptul FALSĂ: În Mamaia nu era arborat niciun steag roșu sau de altă culoare – așa cum se poate observa și pe imaginile de la fața locului. De altfel, nici nu avea cine să arboreze steagurile, pentru că sezonul turistic la Mamaia s-a terminat la 31 august și odată cu el și serviciul de permanență prestat de salvamari.

Șefa IPJ – răsturnare de situație

„La nivelul poliției Stațiunii Mamaia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” declara despre caz, pe 29 septembrie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Câteva zile mai târziu, Mădălina Vlangăr, șefa IPJ Constanța – și implicit șefă peste Poliția Mamaia, venea cu o cu totul altă variantă: „Din toate datele pe care le avem la acest moment, luăm în calcul fie un act suicidal, fie un accident. Când spun „accident”, spun „autoprovocat, fără intervenția altei persoane”.

„Aș fi vrut să menționez că de trei zile, inclusiv în ziua producerii evenimentului, salvamarii aveau arborat steagul roșu din cauza valurilor puternice”, a mai adăugat șefa IPJ Constanța.

Șefa IPJ vede salvamari cu steaguri…

… dar este cam singura care îi vede! Declarațiile șefei IPJ Constanța sunt contrazise chiar de imaginile surprinse de echipele de știri sosite la locul tragediei. În acestea apare marea, plaja goală și ici-colo foișoare de salvamar pregătite de iarnă – fără niciun steag și fără niciun salvamar în ele.
Explicația este una simplă: Sezonul turistic s-a terminat la Mamaia în 31 august. După această dată, conform contractelor semnate între Primăria Constanța și prestatorul serviciului, salvamarii strâng echipamentele și intră în program de extrasezon. Aceasta presupune că numărul salvamarilor e redus la minim, la foișoare și punctele de prim ajutor nu mai stă nimeni, iar dotările – inclusiv steagurile – sunt retrase la depozit.

În același timp, așa cum ne-a explicat coordonatorul salvamarilor constănțeni Gabriel Culea, un personal redus de 5-10 salvatori asigură permanența: Se fac patrule, sau salvatorii așteaptă la dispecerat să se deplaseze în teren – atunci și acolo unde sunt solicitați. Totodată, ne-a mai declarat Gabriel Culea, cei 5-10 salvamari trebuie să acopere plajele din Constanța și Mamaia, precum și malurile lacurilor Siutghiol și Tăbăcăriei – în total 25-30 de kilometri de țărm. Deci probabilitatea ca ei să aibă timp să ridice și să schimbe steaguri, la foișoare unde oricum nu există niciun salvamar, e practic zero.
În filmările realizate de postul public de televiziune cu ocazia tragediei apare și un astfel de echipaj – doi salvatori pe un ATV, sosiți la locul intervenției (după cum reiese din filmul evenimentelor) după echipajele de poliție. Salvatorii sosesc, apoi pleacă de pe plajă așa cum au venit. (foto jos – captură TVR2, cu foișoarele salvamar, fără niciun steag)

De ce vine IPJ cu informații false, în loc să lămurească adevăratele întrebări ale dosarului?

Pentru a verifica circumstanțele morții Laurei Roșca, am mers la locul în care ea a ajuns pe plajă în dimineața fatidică. Primul lucru pe care l-am constatat a fost acela că, deși pe fotografiile din satelit mai vechi în acel loc era anii trecuți un foișor, acesta lipsea acum, fiind probabil desființat în urma eroziunii. Cu două foișoare rămase pe poziție de-a dreapta și de-a stânga, Laura Roșca ar fi fost chiar la mijloc – și în același timp la distanță maximă față de ele. Chiar și în fotografia realizată cu zoom-ul telefonului (2x) silueta celui mai apropiat foișor de salvamar abia se distinge la 300-400m distanță, fiind parțial mascată de umbrele clădirilor din Constanța. La orele dimineții, cu soarele în ochi, el ar fi fost și mai greu de sesizat. Iar șansele ca cineva să poată distinge, la distanța aceea, un steag de nici jumate de metru pătrat – sunt practic zero.

Prin urmare, în afară de a acredita (în fals) ideea că Laura Roșca a încălcat deliberat recomandările autorităților, menționarea steagului roșu nu are nicio relevanță pentru anchetă. În ziua respectivă, nu era arborat niciun steag roșu. Și chiar dacă ar fi existat, șansele ca Laura Roșca să îl vadă erau zero barat.
Deși au pierdut destul de mult timp cu această informație nulă pentru anchetă, autoritățile nu s-au deranjat deloc să clarifice neclarități flagrante. De exemplu, între locul în care a fost găsit trupul neînsuflețit și cel în care au fost găsite hainele e o distanță de aproape un kilometru. Silueta Laurei este surprinsă pe camerele de supraveghere în apropierea orei 9.00, iar pe cealaltă cameră pot fi văzuți oameni adunați pe plajă și ceea ce par a fi siluetele unor mașini la locul descoperirii cadavrului – înainte de ora 9.40. Chiar dacă admitem filmul oficial (cadavru descoperit în jurul orei 10.00, intervenție la 10.13), tot rămâne o distanță destul de mare de parcurs, într-un timp prea mic…

IPJ Constanța – o trambulină către posturi mai mari

De-a lungul anilor, șefia IPJ Constanța s-a dovedit a fi unul din cele mai grele posturi de conducere din Poliția Română – dar și unul care poate aduce numeroase șanse de promovare. Oportunitatea promovării vine din specificul postului – legislația prevede pentru șefia la Constanța ca deținătorul funcției să aibă gradul de chestor (cel de general, pe sistemul vechi). O altă chichiță din legislație este aceea că – dacă un ofițer ocupă o funcție de comandă prevăzută cu funcția de chestor pentru o perioadă nu foarte mare – acel ofițer poate fi promovat chestor „la urgență” (fără a urma pașii obișnuiți și fără a avea vechimea standard între promovări).
Acest traseu a fost urmat, în urmă cu câțiva ani, de Adrian Despescu. După o carieră de o viață în IPJ Buzău, acesta a fost împuternicit la conducerea IPJ Constanța. La expirarea celor șase luni de împuternicire, Despescu a candidat de unul singur la concursul prin care trebuia să își mențină funcția. Trei luni mai târziu, după o carieră scurtă și ștearsă, Despescu a fost promovat chestor, apoi „teleportat” în funcția de șef al Poliției Române.
Deocamdată, noul șef al IPJ Constanța este un personaj misterios. Din CV-ul parțial (lipsesc din el, de exemplu, datele privind educația absolvită) publicat tardiv pe pagina instituției, Mădălina Vlangăr apare mai mult cu funcții administrative și diplomatice – decât cu muncă efectivă în secțiile de poliție. Exceptând o scurtă trecere, de un an, pe la BCCO Suceava în 2017, ea a lucrat în ultimii 20 de ani doar în ambasade, misiuni internaționale și sediul IGPR. La 3 ani de la terminarea facultății, era deja angajata structurii centrale a Poliției Române – o performanță care l-ar face invidios și pe Raed Arafat… Cu experiență zero la Constanța și împărțindu-și zilele între București și misiuni internaționale, e lesne de înțeles de ce Mădălina Vlangăr a acceptat de la subordonați și a dat mai departe gogorița că salvamarii abordează de zor steaguri roșii pe plajă la Mamaia – la final de septembrie…
Un alt detaliu despre noua șefă a IPJ Constanța, unul care nu este menționat în CV, dar care a fost făcut public la numire de ministrul Predoiu, este gradul Mădălinei Vlangăr: Comisar-șef (gradul imediat inferior celui de chestor).
Prin urmare, putem spune că asistăm la nașterea unui nou star în domeniul Internelor. Practic, dacă va reuși să navigheze cu succes misiunea încredințată la Constanța (și fără ca vreun caz mai incomod să-i lase niște pete pe dosar) Mădălina Vlangăr poate fi – la anul pe vremea aceasta – chestor cu acte în regulă.

Un articol de Răzvan PETRE

Sursa foto deschidere – Facebook

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top