„Liberalizarea” pieței energiei. Închiderea termocentralelor pe cărbune. Interzicerea mașinilor noi cu motoare clasice. Fiecare din aceste măsuri, pentru o economie de dimensiunile celei românești, ar fi ca și cum ți-ai trage singur un glonț în cap. România și-a tras trei…
Închiderea treptată (până în 2032) a centralelor pe cărbune a fost stabilită de Guvernul Ciucă, în 30 iunie 2022, prin ordonanță de urgență. Care era urgența, de vreme ce închiderea trebuia să fie „treptată” și „până în 2032”? Simplu – prin Planul de Reziliență semnat cu UE în septembrie 2021 de Guvernul Cîțu, țara noastră se angajase să dea până în 30 iunie 2022 o lege prin care să omoare sectorul energetic pe cărbuni. PNRR prevede acest fapt la capitolul C.6, Pilonul I – „Tranziția Verde”. Așa cum poate înțelege și un prost, citind textul acestei ordonanțe făcută pe genunchi, în ea nu e nimic verde și nicio tranziție. Planul de bază este înlocuirea centralelor pe cărbune, cu centrale pe gaz. Deci în loc de dioxid de carbon, vom emite alt dioxid de carbon. Și mai trist e că noile centrale vor înlocui doar 25% din producția de curent furnizată astăzi de termocentralele pe cărbune. Termenul fixat – anul 2032 – este la derută, pentru a păcăli fraierii care citesc doar titlurile din Facebook: Jumătate din capacitatea de producție actuală trebuie desființată în termen de 3 ani, până la finele lui 2025. Noile centrale sunt planificate a intra în exploatare în 2026, ceea ce – având în vedere că până acum nu s-a turnat un centimetru cub de ciment la fundația lor – e în sine o glumă. Procesul de studii, exproprieri, licitații, achiziții etc. pentru a amărâtă de șosea durează în medie doi ani, deci șansele ca până în 2026 să se apuce cineva de construit vreo centrală pe gaze sunt optimist pe la 1%…
Colac peste pupăză, în 2026 iese din funcțiune Unitatea 1 de la Cernavodă, așa cum arătam într-un articol anterior din ziarul nostru, iar retehnologizarea ei e programată a fi finalizată în 2029. În paralel, americanii ne-au promis un ajutor financiar pentru a finaliza Unitățile 3 și 4, dar de la anunțul acesta nu s-a mai auzit nimic, și oricum finalizarea celor două unități nu s-ar putea întâmpla înainte de anul 2030. Anterior, tataia Biden ne mai promisese că ne transferă și niște centrale nucleare modulare, mici și sexy, cu care ar fi urmat să rupem gura târgului. Din nou, după anunțul oficial s-a așternut tăcerea. Și oricum nu are sens să ne punem mari speranțe, pentru că nimeni nu a mai construit până în ziua de azi nicio astfel de centrală, deci în cel mai bun caz vom deveni poligon de testare pentru ele…
Trăgând linie, viitorul e luminos (dar lumina nu vine de la vreo sursă electrică): În trei ani, România va închide aproximativ jumătate din capacitățile ei de producție a energiei electrice. La schimb, avem un maldăr de promisiuni fără acoperire, bașca un braț de vorbe frumoase despre tranziția verde. Ironia sublimă e că, în timp ce România închide centralele și minele pe cărbune, țările mari din UE (Germania, Franța, Austria, plus noul star – Polonia) redeschid termocentralele și minele lor. Zecile de mii de muncitori români concediați de tranziția verde își vor putea găsi de lucru în aceste țări. Și, dacă ne gudurăm frumos pe lângă liderii UE, poate ne dă Ursula și nouă un pic de curent, scump al naibii – dar de calitate europeană! Dacă ne gudurăm mai tare pe lângă americani, poate ne dau mai repede niște microcentrale nucleare să facem un poligon de testare și producție.
Practic, prin PNRR, UE ne-a înmânat nu „ruleta rusească”, ci un ditamai pușcociul de vânătoare, plus una bucată glonț de calibru mare. Cu mâna lui Cîțu pe trăgaci și mâinile lui Ciucă și Ciolacu pe pat și țeavă, ne pregătim să ni-l tragem în piept…
Dacă tot vorbim de guverne, nu putem să uităm Guvernul Orban. În 2020, acesta se lupta cu pandemia cu o mână, iar cu cealaltă semna actul prin care se decidea „liberalizarea pieței energiei”. Pusă în aplicare de Cîțu, în 2021, aceasta a însemnat dublarea peste noapte a costurilor cu curentul electric pentru firme, instituții și populație. Așa cum scriam într-un alt articol, creșterea de preț nu avea motiv real, ci reprezenta doar o schemă prin care statul (acționar majoritar în industria energiei) și o serie de firme-căpușă se îmbogățeau, pe spinarea cetățenilor plătitori de taxe și tarife. În apărarea lor, guvernanții pot spune că acest gen de politică fanariotă – prin care sunt secătuite ogoarele și sunt biciuiți iobagii puși să plătească și ultima para – nu e unică României, majoritatea țărilor Europei adoptând în ultimii ani „liberalizări” similare. Mai lente, sau mai bruște – ca la noi…
Liberalizarea nu a fost nici prima, nici ultima creștere aberantă de prețuri. De exemplu, o mașină care se asigura RCA cu 300-400 de lei în ianuarie 2021, ajunsese deja în ianuarie 2022 să se asigure cu 1.100 de lei. Creșterea aceasta de aproape 300%, din nou, nu avea nicio acoperire (decât poate jaful făcut de firmele de asigurări, sub privirea oblăduitoare a ASF). Dar nici aceasta și nici alte scumpiri aberante nu se compară – ca efect – cu marea liberalizare a prețului energiei. La pachet cu scoaterea din uz a termocentralelor pe cărbune, ea va face curentul electric așa de puțin și de scump, că firmele, joburile și la final și oamenii vor emigra pe capete. Până prin 2030, România are șanse optime să devină o țară cu adevărat verde: Dezindustrializată complet și populată de vreo 15 milioane de amărâți, dispuși să pască iarbă. Dacă guvernul găsește resurse să subvenționeze costul curentului necesar pentru ca cele 15 milioane de oi bipede să poată să se uite zilnic la televizor, avem 99% șanse să atingem acest obiectiv!
În urmă cu două săptămâni scriam și despre votul istoric din Parlamentul UE prin care se interzic practic mașinile pe benzină și motorină. Proiectul împins de Comisie a fost adoptat și cu sprijinul eurodeputaților români, fiind susținut de socialiști și progresiști (USR și REPER) și având parte de opoziție palidă din partea dreptei (PNL și PMP). La prima vedere ecologică, progresistă și revoluționară, măsura are un revers dezastruos pentru România – distrugerea industriei auto.
Practic ultima redută a industriei românești, aceasta avea în 2019 o contribuție de 14% în PIB și de 26% în volumul exporturilor. Agricultura Ucrainei contribuie cu 17% la PIB, motiv pentru care e considerată domeniu strategic. Pentru apărarea ei, Ucraina s-a pus rău cu România (pe Bîstroe) și s-a așezat la masă cu dușmanul de moarte – Rusia – singurul acord existent între aceste două țări fiind cel privind exportul de cereale. Ce a făcut România pentru industria auto, sector strategic al economiei românești? – Nimic… Mai mult, parlamentarii PSD, USR și REPER au pus umărul la uciderea industriei auto, subiect despre care premierul liberal Ciucă nu a îndrăznit să zică nici „Miau!”.
Dincolo de cifre și procente, industria asta înseamnă zeci de mii de oameni care produc piese, asamblează și livrează mașini, transportă mașinile pentru export prin portul Constanța și pe căile ferate etc. Zona Piteștiului singură a reprezentat centrul unei industrii prospere, hubul mondial al pieselor Dacia – emblemă a industriei românești și adevărat brand de țară, bașca imens generator de profit pentru România. Luând în calcul fabrica Ford de la Craiova și zecile de mici firme ce produc piese și subansamble, avem peisajul complet al unei industrii mândre, condamnate acum la dispariție.
Deja, de acum câțiva ani, americanii de la Ford și francezii de la Renault – care văd în viitor mult mai departe decât diplomația românească – s-au descotorosit de aceste cadavre plutitoare: Dacia a fost vândută chinezilor, iar fabrica de la Craiova turcilor de la Otosan. „Electrificarea” merge bine – Otosan fiind deținută jumate de un oligarh turc, jumate de Ford, promite să asambleze Ford Puma electric la Craiova. Iar la Mioveni, înainte de o șterge englezește, francezii de la Renault au promis că se vor apuca de asamblat Duster și Sandero electrice, cândva… în ceața viitorului, prin 2029 sau mai-vedem-noi-când.
Deja, cei care fabrică și asamblează piese pentru mașinile clasice ar face bine să își actualizeze pașaportul… În paralel, pe străzile patriei circulă deja noile Dacia Spring. O adevărată glumă pe patru roți, această mașină are o autonomie de circa 200 de kilometri (dacă ești în Constanța și ai treabă la Sibiu, pleci luni și ajungi poimarți – dacă găsești unde să alimentezi cașcarabeta de 3-4 ori pe parcurs). Dacia Spring e cu 7-9.000 de euro mai scumpă decât un Logan – 22.000 de euro pentru o autogogoașă având geamuri cu manivelă, dar dotată cu radio și USB! Prețul piperat e justificat în parte de taxele de import: Dacia Spring e 100% Made in China, singura legătură cu marca din Pitești fiind numele. Totuși, ea are șanse bune să dea lovitura în Europa, fiind mai ieftină decât modele similare ale altor branduri, ceea ce ne va umple de mândrie (pe noi, proștii) și de bani (pe ei, patronii chinezi, francezi și arabi). Momentan, acțiunile Dacia sunt împărțite între Renault (40%), Geely (grup auto deținut de un oligarh chinez – 40%) și Aramco (firma familiei regale saudite – 20%). Dacia Spring însă e produsă 100% de Dongfeng Motor Corporation, firmă din Wuhan care e deținută de statul chinez (adică de Partidul Comunist Chinez). Fiecare Dacie Spring vândută înseamnă un purcoi de euroi încredințat Partidului Comunist – în timp ce un Logan fabricat în România rămâne nevândut.
Cât despre zecile de fabrici din Pitești și Mioveni, soarta lor e incertă: Spre deosebire de Ungaria, România nu a investit și nu a progresat un centimetru în direcția producerii de baterii, motoare electrice sau alte subansamble pentru mașinile viitorului. Iar 90% din baterii și alte asemenea subansamble sunt toate făcute în China. Prin urmare, dacă ne vom gudura frumos pe lângă Tovarășul Xi, poate vom primi și noi câteva baterii, să nu închidem Dacia de tot. Dacă nu, nu!
Trăgând linie, putem conclude că purceaua e moartă în coteț! În 3-4 ani, aruncăm la gunoi jumate din producția de electricitate, și o bună parte (dacă nu chiar toată!) din industria auto, cu tot cu zeci de mii de angajați. Să privim însă partea plină a paharului: Suntem campioni europeni absoluți la sepuku, iar dacă următoarele guverne vor fi la fel de eficiente ca cele din ultimii 3 ani în uciderea economiei românești, consumul de electricitate va scădea în așa hal, că nici nu vom simți efectul reducerii producției de electricitate.
Viitorul sună bine! Dar arată ca dracu…
Un articol de Răzvan PETRE
