Recent am fost anunțați că România va contracta un împrumut american pentru finalizarea și punerea în exploatare a Unităților 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă. Această măsură va face ca România să devină – chipurile – independentă energetic, iar centrala de la Cernavodă să poată produce 50% din energia necesară României. Ca în orice poveste românească – sau ca în bancurile cu Radio Erevan – lucrurile stau… un pic diferit de cum s-a anunțat inițial: Independența energetică există deja, iar momentan grupurile existente ale centralei nucleare pot produce 15-20% din energia consumată în România, deci în cel mai bun caz am putea ajunge la 40% din necesitățile actuale. Colac peste pupăză – Unitățile 1 și 2 mai au abia câțiva ani de funcționare și vor fi scoase din uz în următorii ani, pe măsură ce noile unități vor intra în producție, în realitate cele 40 de procente fiind mai apropiate de 30%. Deci există un singur mod în care Centrala de la Cernavodă va asigura 50% din necesarul de energie – diminuarea drastică a consumului de electricitate în România.
Facem doua reactoare… dar pensionăm alte două!
La Revoluție, Unitatea 1 de la Cernavodă era 45% gata. În 1991 a fost semnat contractul pentru finalizarea investiției, iar la 2 decembrie 1996 ea intra în exploatare comercială. Conform specificațiilor tehnice, durata de viață a reactorului este de 30 de ani, deci în decembrie 2026 unitatea 1 va fi închisă și parțial sau total dezafectată. Pentru Unitatea 2, intrarea în operare economică a venit în septembrie 2007 – deci în 2037 și Unitatea 2 va fi „pensionată”.
Conform știrilor triumfaliste din presa zilelor trecute, pe urma contractului recent semnat, Unitățile 3 și 4 ar urma să intre în exploatare în anul 2030, ceea ce, pe hârtie, ar trebui să însemne creșterea cu cel puțin 100% a capacității de producție a centralei. În realitate, însă, cu primele două unități deja expirate, putem cel mult să vorbim de o menținere la aceleași niveluri a producției.
Mai rău – întrucât Unitatea 1 va fi oprită în mod cert înainte de intrarea în operare a Unităților 3 și 4 – în perioada dintre aceste două evenimente va exista o „fereastră” de ani de zile în care producția de energie nucleară a României va fi drastic diminuată.
Există și vești bune!
Din fericire, există posibilitatea ca unitățile aflate actual în operare să nu fie complet închise începând cu 2026, ci să fie înlocuite componentele esențiale, pentru a se asigura funcționarea lor pentru încă 30 de ani. Conform nuclearelectrica.ro „retehnologizarea Unității 1 înseamnă încă 30 de ani de operare după anul 2029, la mai puțin de jumătate din costurile unui reactor nuclear nou. Concret, înseamnă încă 30 de ani de energie curata, fără emisii de CO2.”
Trecând peste gluma cu „30 de ani de energie nucleară curată”, veștile sunt bune: Unitatea 1 ar putea reintra în circuitul de generare, ca o mașină căreia îi segmentezi motorul și o vinzi ca nouă. Date fiind cerințele de siguranță la o centrală nucleară și uzura echipamentelor acumulată în deceniile de funcționare, este necesară înlocuirea unei părți consistente din componentele de bază, nu doar a combustibilului. Asta presupune ani de zile de lucrări, zeci de avize, teste și verificări. După toate acestea – bașca decontarea unei sume consistente, Unitatea 1 ar putea fi repornită pentru încă 30, sau chiar 60 de ani.
Mai ușor cu independența energetică, să nu se zgârie la colțuri!
Conform celor mai recente date, România producea în 2021 circa 59 de Terra-wați oră, conform Băncii Mondiale și UE. Producția variază de la an la an, în funcție de anumiți factori ce țin de sursele de producție și capacitățile de generare. În același timp, consumăm anual circa 45-50 de Terra-wați oră – în creștere de la an la an, și din nou variabil de la an la an, în funcție de factori naturali și tehnici. Fiind interconectați cu alte țări, importăm anual electricitate, dar și exportăm. Pentru anul 2016, de pildă, am importat 4 Terra-wați oră – dar am și exportat 9 Terra-wați oră!
Practic, odată cu dezmembrarea unei mari părți a industriei românești în perioada de tranziție, consumul a scăzut, țara noastră nereușind să atingă nici în ziua de azi nivelurile din anii 1970-1980.
Deci per ansamblu, în momentul de față suntem practic de ani buni independenți, dacă nu energetic, atunci măcar la capitolul electricitate (singurul care ar putea fi afectat de construirea sau dezafectarea unui reactor nuclear).
În comunicate, 1+1=4
În momentul de față, centrala nucleară de la Cernavodă produce circa 16-17% din totalul electricității generate în România. Cele câteva termocentrale pe cărbune aflate în funcțiune asigură circa 20% din total. Deci, dacă luăm în considerare înlocuirea acestora cu surse nucleare, ajungem optimist la un 37%.
Revenind la energia nucleară și presupunând că în loc de două reactoare am avea patru, atunci ele ar putea contribui la producerea a maxim 34% din energia necesară. O variantă optimistă este cea a patru reactoare CANDU 6 cu tehnologie îmbunătățită – ceea ce ar ridica producția la 36% – din nou, sub cifra magică de 50% din comunicatele oficiale.
Practic, singura variantă în care am putea trece de acest barem este cea în care centrala de la Cernavodă ar avea 4 reactoare de ultimă generație, cu putere instalată de peste 1.000 MW (față de 700 MW cât au cele existente). Însă acesta este un scenariu fantezist, din mai multe motive: De exemplu, deocamdată mai avem încă 4 ani din durata de viață a Reactorului 1, iar Reactorul 2 abia a ajuns la jumătatea duratei de exploatare proiectate. Decomisionarea acestor reactoare acum, pentru a fi înlocuite cu altele mai performante, ar fi o prostie monumentală și un dezastru financiar care ar duce costurile electricității produse la Cernavodă mult peste cele suportabile de populație sau de industrie. Deci, până în 2040 cel puțin, scenariul cu patru reactoare de ultimă generație e unul de desene animate.
Pe urmă, chiar și în ipoteza construirii a două unități noi de ultimă generație, celelalte două ar trebui retehnologizate, ceea ce de obicei durează 3-4 ani de fiecare reactor – perioadă în care centrala ar funcționa în 3 reactoare (unul fiind în curs de modernizare), iar producția de curent din sursă nucleară ar reprezenta din nou 37-38% din nivelul actual…
Nu în ultimul rând, trebuie luat în considerare că toate cifrele discutate mai sus țin de un scenariu ideal. În viața reală, în Canada de exemplu („patria” reactoarelor CANDU), eficiența finală a reactoarelor existente variază între 70-90%, în funcție de frecvența și durata lucrărilor de reparații, de revizii și de eficiența financiară a operării centralelor nucleare. De asemenea, tot în viața reală există și anunțul Nuclearlectrica privind prelungirea duratei de viață a Unității 1 cu 30 de ani – ceea ce indică opțiunea pentru un design clasic – cu producție de curent comparabilă cu cea a reactorului existent.
Cei care sunt la curent cu știrile din domeniul energiei au auzit de promisiunea unei investiții americane în alte generatoare nucleare, bazate pe tehnologia centralelor mici, modulare. Deci, pe hârtie, celei de la Cernavodă i s-ar putea adăuga alte asemenea mici și voioase centrale, care împreună ar trage totalul spre cei 50% promiși. Însă avem o mică problemă și aici: Până în momentul de față nu s-a construit nicăieri nici măcar o singură asemenea instalație – cel puțin pe tehnologia americană. Deci defilăm din nou în spațiul proiectelor optimiste, al finanțărilor promise și al calculelor pe hârtie…
Practic, luând toate acestea în considerare, probabilitatea ce România să producă undeva în următorii 20 de ani 50% din electricitatea sa din sursă nucleară este mică. Atât de mică, încât tinde la zero…
Ne-am dat de gol singuri!
Euforia anunțului privind finanțarea construirii a două noi reactoare la Cernavodă a venit la pachet cu o mică surpriză financiară: Oficial, americanii ne vor împrumuta 3 miliarde pentru acest proiect – deci circa 1,5 miliarde/unitate. În același timp, însă, pe site-ul Nuclearlectrica avem un alt anunț triumfal – semnarea în această vară a contractului pentru retehnologizarea Unității 1. Conform acestui anunț, în urma retehnologizării, Unitatea 1 va putea funcționa încă 30 de ani, ceea ce va duce la reducerea semnificativă a costurilor. La final, însă, pică bomba: Retehnologizarea, care ar trebui să fie ieftină, pentru că presupune înlocuirea doar a unora din componentele Unității 1, are un cost estimat de… 1,85 de miliarde de euro.
Punând cap la cap cele două anunțuri și luând în considerare că euro și dolarul sunt aproape la paritate, avem de înțeles că un reactor nou ne va costa 1,5 miliarde, în schimb unul reșapat – deci mai ieftin – va costa 1,85 de miliarde! Curat-murdar, Coane Fănică!
Evident, nu trebuie scăpate din vedere detalii care pot influența aceste cifre – de exemplu faptul că în cazul Unităților 2 și 3 clădirile reactorului și centralei precum și alte instalații sunt parțial sau total finalizate. Dar chiar și așa, faptul că reactorul vechi ajunge să coste cât cel nou dă de gândit… Una din două: Fie retehnologizarea Unității 1 nu va fi așa de eficientă financiar cum ni se spune prin comunicate, fie cele 3 miliarde pentru Unitățile 3 și 4 vor trebui suplimentate consistent de Statul Român, cu banii dumneavoastră.
Respectând tradiția acestui articol, și aceste calcule sunt ideale, și raportate la situația dintr-o țară ideală, care nu are, de exemplu, oarecare probleme cu corupția, umflarea devizelor etc.
Un articol de Răzvan PETRE
