Neptun şi Olimp demonstrează că turismul românesc poate renaşte din propria cenuşă
Când am început, în ziarul Dezvăluiri (inclusiv în ediţia online, unde articolele sunt extinse, ca informaţie, şi mai amplu ilustrate), campania noastră de reabilitare a imaginii sudului litoralului românesc, ne-am aşteptat la o anumită reticenţă. Ne gândeam că ea va veni mai ales din partea receptorilor programaţi, potenţialii turişti, intoxicaţi, ani la rând, cu aceeaşi propagandă negativă, dictată mediei româneşti de interese uşor detectabile, ale celor ce trebuie să-şi vândă sejururile în Dubai, Grecia, Bulgaria, Antarctica sau oriunde altundeva decât în România. La fel, ne-am pregătit, sufleteşte şi mental, pentru o anumită rezistenţă, în a coopera la demersul nostru, chiar şi din partea „oamenilor de turism” şi a autorităţilor administraţiei locale din zonă, ce păreau, la o privire generală, inevitabil superficială, asupra fenomenului, a se fi împăcat cu „soarta” crudă a acestor vremuri tulburi (şi) pentru turismul autohton, cu accent pe cel din aria spaţială de care ne ocupăm. Spre (recunoaştem!) surpriza noastră, nu numai că nu ne-am confruntat cu astfel de reticenţe, dinspre niciuna dintre cele două părţi care se află la capetele lanţului prestaţiei turistice, dar am avut chiar bucuria de a beneficia de o receptare foarte pozitivă, plină de interes.
Un articol de Paul PÂRVU
Rezultatul ne încurajează să continuăm prezentarea investiţiilor generatoare de ambianţă şi servicii turistice de calitate, din Eforie, Mangalia – Nord şi Vama Veche – 2 Mai, tocmai pentru că cititorii noştri, în special cei din restul ţării, accesatori ai ediţiei online, se arată foarte surprinşi să afle că lucrurile nu stau atât de rău, cum li s-a inoculat, ca percepţie rezultată din campania negativă din media, în ultimii ani. Aceştia află „noutăţi”: Sudul litoralului românesc are, slavă Domnului!, ce oferi, în acest sezon şi în cele ce vor urma, atât turiştilor români, cât şi celor din străinătate, la standarde foarte înalte chiar. Pentru acest număr, ne concentrăm pe prezentarea altor obiective turistice din nordul staţiunii Neptun şi din Olimp.
Cel mai mare SPA din sudul litoralului: Cocor, din Neptun-Olimp
Complexul Cocor, manageriat de Nicolae Moroianu, director general SC Cocor Turism SA, de la graniţa staţiunilor Neptun şi Olimp, a beneficiat, începând cu anul 2002, de investiţii masive, cu şase zerouri în coadă. În euro! Rezultatul este acela că fostul hotel Galaţi, cumpărat de lanţul Cocor SA, arată astăzi ca oricare alt complex, de cazare-alimentaţie publică-enterteinment şi tratament, de 4 stele cel puţin, din Europa sau din oricare altă parte a lumii. Pentru a aloca mai mult spaţiu informaţiilor care-l interesează pe potenţialul turist, ne rezumăm la a prezenta date din oferta complexului.
Se întinde pe o suprafaţă de 3000 mp. Este membru al International SPA Association, din februarie 2009, fiind singurul, până de curând, SPA românesc afiliat la această elitistă organizaţie (ISPA este lider în promovarea conceptului de Wellness, care are drept scop certificarea şi menţinerea calităţii în această adevărată industrie, cu o dezvoltare extraordinară în ultimii ani). Apartenenţa la această organizaţie reprezintă garanţia serviciilor de înaltă clasă, în domeniu. Cocor SPA a fost gândit ca un loc în care turiştii, români şi străini, pot evada din stresul vieţii moderne şi sunt ajutaţi să pătrundă într-o oază de calm şi de pace, unde li se acordă toată atenţia cuvenită. Sunt oferite clienţilor programe individuale, care îi ajută să înlăture stresul, să simtă efectele detoxifierii şi să-şi recapete energia şi frumuseţea fizică, ca şi relaxarea atât de necesară în condiţiile agitatului ritm de viaţă cotidian. Tratamentele sunt variate, de la cele tradiţionale, specifice unor zone geografice foarte diferite, până la cele de ultimă oră, rezultat al celor mai recente cercetări ştiinţifice, toate acestea fiind croite (individualizate) pe dorinţele şi nevoile fiecărui oaspete în parte. “Ne bucurăm că am reuşit să finalizăm cu succes acest proiect de dezvoltare a serviciilor oferite de Hotel Cocor şi asteptăm oaspeţii să se relaxeze şi să se bucure de efectele curative ale tratamentelor şi terapiilor pe care Cocor SPA le pune la dispoziţie”, declara, la inaugurare, Lăcrămioara Moroianu, Spa Manager.“Le promitem clienţilor că aici vor descoperi adevărata stare de bine şi îşi vor regăsi armonia interioară, într-un cadru natural, la malul mării”.
Cel mai modern centru SPA aflat pe litoralul sudic al Mării Negre pune la dispoziţia clienţilor un meniu complet de servicii: tratamente tradiţionale, masaje, hidrocolonoterapie, terapii faciale, exfolieri şi împachetări, toate fiind realizate în cele 25 de cabinete, distribuite pe trei etaje. Cocor SPA este alcătuit din patru sectoare diferite, după cum urmează: „Clinique Medical SPA” oferă terapii detox şi slimming, hidrocolonoterapie, pachete Balneovitality şi Healthy Aging, ce conţin tradiţionala cură cu injecţii Gerovital H3. “Wellness Oasis” este dedicat terapiilor senzoriale şi masajelor orientale. “SPA Suite” constituie un SPA în miniatură, dedicat celor care vor să trăiască, în doi, ritualuri exclusive, într-o atmosferă absolut privată. “Thermarium & Pool” propune turiştilor duşuri emoţionale, cascade cervicale, înot contra curentului, hammam, fântână de gheaţă, Bio Sauna şi Finnish Sauna, ca şi o generoasă, ca spaţiu şi dotări, piscină cu vedere la mare şi jacuzzi.
Targetul “destination SPA”-ului este format din persoane cu vârste între 25 şi 60-70 ani, studii superioare (manageri, directori de companii, antreprenori etc.), venituri medii şi peste medii, în căutare de servicii de sănătate, relaxare şi wellness. Prima categorie de consumatori sunt cei interesaţi de servicii de recuperare medicală, prevenţie sau ameliorarea diferitelor afecţiuni. SPA-ul se adresează atât clienţilor interesaţi de servicii complexe de detoxifiere, anti-aging, slăbire, cât şi persoanelor care au nevoie de relaxare profundă. În ceea ce priveşte clienţii, Cocor SPA are ca obiectiv principal transformarea românilor consumatori de astfel de servicii în străinătate, în consumatori fideli ai centrului din Neptun, precum şi educarea populaţiei României, în ceea ce priveşte importanţa unor astfel de terapii, realizate într-un cadru standardizat şi de către profesionişti. Un al treilea target este format din turiştii străini, care trebuie să perceapă România ca potenţială destinaţie de vacanţă SPA.
Club Vision şi centrul de conferinţă de la Cocor: calitate de 5 stele, la tarife de 4!
Complexul Cocor dispune şi de un club de noapte, care, beneficiind de cea mai modernă viziune în domeniu, a primit… chiar acest nume: Vision. Începând din anul 2008, Cocor SPA Hotel oferă oaspeţilor săi calitatea clubbing-ului, în esenţa cea mai pură. Reprezentând o investiţie considerabilă, Vision Club se ridică la nivelul oricărui club celebru, fiind gazda a numeroase petreceri, animate de DJ şi dansatori din străinătate. Centrul de conferinţe Cocor vine în întâmpinarea companiilor, cu o ofertă completă pentru organizarea unor evenimente de succes. Sala Cocor Ballroom este divizibilă în trei module, izolate fonic, cu sistem de sonorizare încorporat. Ea dispune de o capacitate de: 400 invitaţi – stil „recepţie”, 250 invitaţi – stil “teatru”, 180 invitaţi – stil “banquet”. Facilităţile Centrului de Conferinţe sunt următoarele: lobby-bar, foyer amplu, cu lumină naturală, destinat pauzelor de cafea, acces la sală direct din exterior, flexibilitate în ceea ce priveşte amenajarea diferitelor tipuri de set-up. Dotarea Centrului de Conferinţe constă în echipamente de ultimă generaţie, dedicate acestui domeniu de activitate: videoproiector, ecran, flipchart, acces internet wireless gratuit, ecrane plasmă aferente fiecărei săli de conferinţă, rezultat al modularităţii Cocor Ballroom.
Hotelul şi restaurantul Cocor: clasă internaţională
Hotelul Cocor a moştenit de la vechiul Galaţi 226 camere duble, complet renovate şi reutilate ultramodern, încă din 2003. În 2005, s-a construit un corp de legătură, ce include opt apartamente şi tot atâtea camere comunicante. Cazarea în Complexul Cocor oferă mai multe variante, în funcţie de opţiunile turiştilor: Camera “Twin Standard”: două paturi, baie cu duş, instalaţie de climatizare, internet wireless gratuit, minibar, safe, telefon internaţional, tv prin cablu, sistem de închidere electronică pe bază de cartelă, balcon pentru camerele de pe etaje. Camera “Queen Standard”: Pat matrimonial, baie cu duş, instalaţie de climatizare, internet wireless gratuit, minibar, safe, telefon internaţional, tv prin cablu, sistem de închidere electronică pe bază de cartelă, balcon pentru camerele de pe etaje. “Junior Suite”: Apartament cu dormitor “king” şi living, internet wireless gratuit, minibar, safe, telefon internaţional, halate baie şi papuci, tv prin cablu, sistem de închidere electronică pe bază de cartelă, terasă, vedere către SPA şi intrarea în hotel.
Restaurantul şi barurile îi invită pe turişti într-o călătorie culinară de excepţie, susţinută de atmosfera distinsă, rafinamentul preparatelor şi al băuturilor, designul relaxant şi generozitatea spaţiilor, muzica de calitate, exuberanţa terasei înverzite, toate acestea fiind însoţite de calitatea ireproşabilă a serviciilor. Specificul internaţional al bucătăriei se ridică la înălţimea celor mai rafinate gusturi şi satisface cele mai exigente aşteptări.
În ceea ce priveşte facilităţile hotelului, trebuie spus că, pe lângă piscina exterioară, care a fost complet refăcută şi modernizată, s-a construit şi o piscină pentru copii, ambele fiind dotate cu sistem de încălzire şi sistem de filtrare mecanică şi biochimică.
La restaurantul Mon Jardin, “chef”-ul invită turiştii să savureze preparate tradiţionale româneşti şi internaţionale, într-o ambianţă relaxantă, în interior sau pe terasă, în acordurile “live” ale orchestrei. Specialităţile ce fac deliciul oaspeţilor sunt: file de sturion cu piperadă de legume, ficat de raţă în sos amaretto, somon “Prince de Galles”, langustine cu sos verde, Creppes Suzette.
La Pool Bar şi Lobby Bar, selecţia de cocktailuri delicioase şi băuturi fine, precum şi gama variată de gustări, provoacă simţurile, în momentele de relaxare de la piscină sau din lobby-ul hotelului.
Sara, un hotel în care s-au investit trei milioane euro
Hotel Sara, de 2 stele (fostul Hotel Midia) este situat în inima Neptunului, fiind înconjurat de o zonă verde, care îl delimitează de centrul aglomerat al staţiunii. Marele său avantaj constă în faptul că se află în dreptul lacului Neptun, la doar 200 metri de plajă. În urma investiţiilor masive (aproximativ trei milioane euro), începute în urmă cu trei ani şi încheiate la debutul acestui sezon, hotelul Sara arată ca de patru stele, deşi preţurile sunt de două. Hotelul dispune de 5000 metri pătraţi de spaţiu verde, cu ieşirea spre lac, având posibilitatea de a pescui într-un mediu de relax total. O zi la mare se încheie cu un grătar pe cinste. În suportul acestei idei, Hotel Sara oferă posibilitatea de a sta, împreună cu familia şi prietenii, în perimetrul special amenajat pentru astfel de activităţi. Sunt puse la dispoziţie gratuit grătarele şi cărbunii.
Hotelul are trei nivele şi 112 camere , 82 camere cu balcon şi 30 camere fără balcon, situate la parter. Camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu şi TV LCD cablu TV.
Pentru sezonul estival 2011, Sara pune la dispoziţia turiştilor, care beneficiază de servicii de cazare în acest hotel, două şezlonguri şi măsuţă, gratuit!, pe plaja hotelului.
Facilităţile generale ale hotelului sunt: acces internet wireless, camere nefumători, grătar în curte, permis cu animale, terasă, acces pentru scaune cu rotile, foişor în curte, loc de joacă pentru copii, room-service, transfer la cerere spre Gara CFR, bar, grădină şi curte interioară, parcare păzită, safe la recepţie. Din acest sezon, se pot închiria ATV-uri. Managerul hotelului, Omer Şeila, ne-a declarat că nu-şi doreşte neapărat ridicarea clasificării oficiale, scopul său fiind doar acela de a deveni o gazdă tradiţională pentru grupuri din ce în ce mai mari de turişti, în special familişti, doritori de linişte şi amatori de pescuit, inclusiv în capetele de sezon.
Clubul de vacanţă Mediterraneo, una din „loviturile” de succes ale turismului din Sud
Situat în staţiunea Neptun, denumită şi „Grădina litoralului românesc”, Clubul de Vacanţă Mediterraneo, clasificat la patru stele, îşi propune să păstreze cât mai mult din frumuseţea naturii şi să ofere un ambient aparte faţă de cel găsit în clasicele hoteluri. Stilul arhitectural modern, designul interior rafinat, spaţiul generos, precum şi dotările specifice categoriei sale, transformă clubul în locaţia ideală, atât pentru vacanţele de business sau de odihnă, cât şi pentru cele în familie. Întins pe o suprafaţă de 12.400 mp, Clubul de Vacanţă Mediterraneo pune la dispoziţie 38 de camere duble şi două apartamente, situate în vile de patru şi şase camere. Clubul are un sistem de pază privat, parcare şi foarte multe spaţii verzi. Tarifele includ facilităţi pentru copii, pe diferite categorii de vârstă, iar ca ofertă specială pentru capătul acestui sezon (15.09 – 31.09.2011) s-a introdus un discount de 10% pentru persoanele care aleg să petreacă un sejur mai mic de şapte nopţi.
O altă ofertă specială acordă două nopţi gratuite pentru fiecare sejur de şapte nopţi de cazare. Pentru perioada de vârf a sezonului estival, la fiecare sejur de şapte nopţi de cazare, o noapte este gratuită. Cei care optează pentru această ofertă beneficiază şi de acces gratuit la piscină. În sezon, pentru cei care se cazează minimum trei nopţi, se oferă posibilitatea de a achita tariful din intersezon, aceştia beneficiind şi de o reducere de 50% din tariful de acces la piscină. Ar mai fi de menţionat că dotările şi facilităţile la categoria VIP includ: cosmetice de lux, cafetieră (cafea şi ceai gratuit) etc.
Crama Murfatlar din Neptun este una din principalele atracţii ale staţiunii
Una dintre cele mai căutate restaurante din staţiunea Neptun este Crama Murfatlar. Managerul acestei unităţi, Cristian Stoian, ne-a spus că nimic nu se compară, pentru un turist venit la mare, cu un şpriţ rece de vară, după o zi toridă. Şi pentru că nimic nu spune mai bine povestea unei podgorii, ca vinul ei, iar la Murfatlar vinurile vorbesc de peste 2000 de ani, cu prospeţimea şi naturaleţea lor, ceea ce atrage la Crama Murfatlar este tocmai dorinţa turistului de a degusta o poveste.
De succes! Pe lângă vinurile de calitate, bucătăria este de clasă internaţională, vedetele culinare fiind: somn la cuptor cu sos de migdale şi legume, curcan la tavă cu varză călită, servit pe un platou care conţine şi alte bunătăţi, precum cârnaţi ţărăneşti şi muşchiuleţ haiducesc.
Restaurantul Delfinul are acum şi un minihotel
Întotdeuna, un restaurant este apreciat după câteva criterii clare: prospeţimea alimentelor, modul lor de pregătire şi prezentare, serviciul prompt şi, nu în ultimul rând, curăţenia. Sunt exact atuurile terasei-restaurant Delfinul, aflată chiar pe faleza plajei din sudul staţiunii Olimp. Preparatele sunt specifice bucătăriei româneşti, iar barul, foarte des vizitat de turiştii de pe plajă, dogoriţi de soarele arzător, oferă un bogat sortiment de băuturi: aperitive, bere, vinuri de calitate şi răcoritoare.
Locaţia, construită în urmă cu aproximativ 40 de ani, odată cu înfiinţarea staţiunilor Neptun şi Olimp, a fost modernizată în ultimii 10 ani, iar din acest sezon dispune şi de 11 spaţii de cazare, mobilate modern şi având toate facilităţile necesare.
Terasa Delfinul este cunoscută ca una dintre cele mai atractive destinaţii de pe plaja Olimpului, fiind preferată mai ales de firile romantice, datorită panoramei marine care îţi însoţeşte popasul la acest restaurant. Patronii localului, soţii Mocanu, ne-au împărtăşit şi câteva din problemele lor, legate de birocraţia excesivă care a întârziat darea în funcţiune a spaţiilor de cazare, dar mesajul lor a fost unul optimist, încurajaţi fiind de afluxul de turişti din acest sezon, mulţi dintre aceştia fiind o clientelă constantă, an de an.
Terasa Bicaz este locul ideal pentru o bere rece, pe o plajă fierbinte
Turistul care se prăjeşte la soare în aceste zile caniculare, neputând să se răcorească nici măcar în apa mării, a cărei temperatură nu coboară de o săptămână sub 26 grade, are, pe plaja din dreptul complexului Panoramic-Amfiteatru-Belvedere, posibilitatea să o facă, bând o bere, un şpriţ sau o limonadă rece, la una din terasele situate chiar la buza plajei: „Egreta” sau „Bicaz”. Patronul celei din urmă, Dan Moldovan, ne-a înfăţişat un tablou destul de optimist în legătură cu situaţia vârfului de sezon, în care ne aflăm deja, cel puţin în comparaţie cu semidezastrul, ca prezenţă a turiştilor din luna iunie şi începutul lui iulie.
Clienţii care vin pe această plajă nu sunt, din păcate, cei care ar fi trebuit să fie cazaţi în superbul complex de tip amfiteatru, aşa cum ar fi fost normal, ci alţi turişti, din Olimp şi chiar din Neptun, atraşi de golful minunat din acel loc. Despre starea în care a ajuns Complexul Panoramic-Amfiteatru-Belvedere, fostă perlă a „staţiunii-grădină” Neptun-Olimp, vom scrie pe larg într-o ediţie viitoare.