Ce fac autoritățile în cazul unui fenomen meteo periculos? – Se scapă pe ele! Cu ocazia ciclonului abătut asupra Constanței, IGSU a trimis mesaje pe telefoanele cetățenilor despre fenomenul care începuse deja de mai bine de o oră. Apoi a venit și rândul ANM să dea cu bâta-n baltă – în jurul orei 21.00 a venit un nou cod roșu, de vânt – care a fost antedatat convenabil pe site-ul instituției, ca fiind emis chipurile la ora 20.00.
Sâmbătă 18 noiembrie, un ciclon format în urmă cu o zi în bazinul Mării Egee s-a deplasat deasupra Mării Negre, unde a căpătat mai multă putere, dezlănțuind deasupra Dobrogei o cantitate de precipitații de câteva ori mai mare decât toată ploaia căzută pe Litoral, în ultimele 6 luni la un loc. Încă de la prânz a plouat în averse, ore întregi, multe zone din Constanța fiind inundate. Spre seară, ploile au revenit în Constanța, iar în jurul orei 19.00 deja ploua în aversă cu vânt puternic, străzile fiind inundate și acoperite de frunze și crengi smulse din copaci.
Șaorma cu de toate – cod portocaliu și roșu în același timp!
Cunoscând modul de operare al ISU și ANM, la 20.15 am accesat pagina de internet a ANM pentru a verifica avertizările disponibile. Aici am găsit atenționările meteorologilor, emise încă de dimineață, care plasau toată Dobrogea (plus alte județe din sudul și estul României), sub cod portocaliu de vânt și ploaie. Sub această atenționare se află însă și o avertizare (una singură) – de cod roșu, pentru zona Municipiului Constanța, doar pentru ploaie.
Pe lângă deja tradiționalul cod portocaliu cu roșu, și datele meteo ce însoțeau aceste mesaje erau de natură a te face să nu înțelegi nimic: Astfel, codul portocaliu de ploaie era dat pentru „cantități de precipitații ce vor depăși 40-60 de litri pe metrul pătrat”. Codul roșu, în schimb, era pentru „cantități de apă vor depăși 30-50 de litri pe metrul pătrat”.
Somnoroase păsărele, pe la IGSU se-adună…
După ce am făcut captura de ecran cu mesajul meteorologilor, am început să număr minutele… până când se trezesc pompierii!
La 20.20 – după cinci minute tensionate – au început să zbârnâie telefoanele. Mesaj de cod roșu de la IGSU, care la 20.20 ne anunța că va începe o ploaie teribilă la 20.15 (și care în realitate începuse pe la 18-19.00…) Mesajul se termina hazos, cu recomandările „Evitați deplasările, luați măsuri de autoprotecție!” Mda, cam greu să eviți deplasările periculoase, când pompierii te avertizează cu mai multe minute (sau ore!) DUPĂ producerea evenimentului periculos…
Dimineața mumă, seara ciumă!
Furtuna din Constanța nu a provocat în telefoanele cetățenilor doar un mesaj de panică, ci două! La 20.51, a doua rundă de sirene telefonice a zbârnâit în telefoane: Probabil trași de urechi de către pompierii lăsați anterior în ofsaid, meteorologii ANM au mai dat un mesaj, pe care de data asta „specialiștii” de la IGSU îl puteau da înainte de producerea evenimentului: La 20.51 eram anunțați că începând cu ora 21.00 va bate vântul (care deja distrusese zeci de pomi, acoperișuri și semne de circulație, cu o oră înainte) tare, tare de tot.
Din nou merită semnalată informația din Codul Portocaliu de dimineață, în care se menționa că în Dobrogea „vântul va avea rafale în general de 85-90 km/h” iar „în bazinul vestic Mării Negre (n. red. – adică în imediata vecinătate a Constanței) vântul va sufla tare, cu rafale de peste 100 km/h”.
Prin comparație, în mesajul Cod Roșu, eram anunțați că „vântul va depăși la rafală 100 km/h”.
Deci da, ați înțeles bine: Dacă e vânt de 100 km/h, e cam periculos. Dar dacă ajunge la… 100 km/h, e dezastru!
În caz de vreme rea, te poți baza pe ANM… să antedateze avertizările!
Dacă despre fulger se spune că nu lovește în același loc de două ori, despre ANM se poate spune că reușesc această performanță, ba chiar că uneori reușesc să dea a doua lovitură înainte de prima!
Astfel, la 20.15 era postat pe site-ul ANM, la capitolul „Avertizări nowcasting”, doar „Mesajul 1” – cel despre ploaie, transmis de ISU la 5 minute după începerea oficială a ploii, și care era datat „ora 20.00”
La 20.51, când a venit pe telefoane al doilea avertisment, am verificat din nou site-ul ANM și – Surpriză! – apăruse un nou mesaj nowcasting (cel despre vânt). Deși la 20.15 acesta în mod cert nu era postat pe site-ul ANM, oficial el era datat tot „ ora 20.00”. În încercarea de a acredita că mesajele meteo sunt ca în poezia „La steaua” a lui Mihai Eminescu („Era pe când nu s-a zărit”), specialiștii ANM au făcut însă o greșeală care i-a dat de gol: Au inversat numele mesajelor…
Astfel, avertizarea despre ploaie, care anterior era trecută ca „Mesajul 1”, acum devenise „Mesajul 2”, iar cea despre vânt îi luase locul, ca și cum fusese emisă prima…
Ce folos?
De faptul că aceste mesaje de avertizare au fost date la alibi nu încape îndoială: La 20.30 deja curgeau pe rețelele sociale postări cu copaci sau acoperișuri smulse de furtună (vezi foto jos). Pentru a se acoperi, meteorologii au emis un mesaj pe care l-au antedatat, și au trecut că evenimentul periculos se va produce la ora 21.00 – pentru ca pompierii IGSU să nu pice din nou de proști, anunțând la 20.50 un fenomen care se produsese deja în urmă cu o oră…
Rămâne totuși întrebarea – cui folosesc aceste mesaje? Publicului larg, cu siguranță nu, de vreme ce ele sunt date tardiv (de obicei după debutul fenomenului vizat).
Un articol de Răzvan PETRE
Pingback: Alertă de lipsă de responabilitate la ISU! - Dezvaluiri.Ro