Ştiri

Deputatul George Vișan susține Programul de sprijin al crescătorilor de suine

Camera Deputaților a adoptat, în cadrul ședinței din 18 aprilie a.c, proiectul de lege privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

În domeniul creșterii animalelor concurența cu produse din afara țării a avut influențe negative în valorificarea produselor obținute. Acestui context i s-au adăugat și disfuncționalitățile pieței care periclitează existența unei economii funcționale și echitabile în acest sector, confruntat și în prezent cu dificultăți legate de pierderile de venit ale producătorilor, cauzate de perturbările înregistrate pe piață: embargoul impus de Federația Rusă la începutul anului 2014, seceta severă din anii 2015 și 2016 care a condus la creșterea costurilor inputurilor în cadrul exploatațiilor agricole.
În prezent producătorii de carne de porc înregistrează pierderi de venit considerabile din cauza contextului global nefavorabil, în ceea ce privește dezechilibrarea raportului dintre cerere și ofertă. În România importul de carne de porc acoperă aproximativ 35% din consumul intern.
Prin acordarea ajutoarelor de stat pentru investiții în locuri de cazare în ferme de reproducție inclusiv pentru prima populare se urmărește eficientizarea activității acestui sector.
Deputatul PSD Constanța George Vișan salută și susține inițiativa parlamentarilor și consideră că implementarea programului va imbunătăți nivelul de performanță și sustenabilitate al fermelor de creștere și exploatare a suinelor prin creșterea producției. De asemenea acordarea acestor ajutoare va duce la îmbunătățirea balanței economice prin reducerea importului pentru carnea de porc, creșterea și asigurarea consumului intern.
Programul reglementează valoarea totală a ajutorului de stat de 360 milioane de euro care se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație. De asemenea Programul stabilește termenul maxim de realizare a investițiilor de 1 an și 6 luni de la încasarea avansului cu posibilitatea de prelungire cu maxim 6 luni. Condiția impusă este ca beneficiarii care au realizat investiții prin program să desfășoare activitate de reproducție în sectorul suinelor pe o perioadă de minim 10 ani de la finalizarea investiției.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top