Politic

Deputatul lstvan Antal îi solicită Ministrului Sănătății reconstrucția serviciului de radiologie al SCJU Constanța

Deputatul UDMR de Constanța Istvan Antal a formulat o interpelare către Ministerul Sănătăţii prin care solicită completarea dotării Laboratorului de radiologie-imagistică medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Redăm mai jos textul integral al interpelării:

„În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, ministrul a emis Ordinul nr. 886/2006 privind externalizarea serviciilor medicale și nemedicale din unitățile sanitare.

În prezent, potrivit legislației în vigoare, serviciul de radiologie al Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este aproape integral externalizat, examinările radiologice atât ale pacienților internați cât și a celor din U.P.U. fiind efectuate în unități private. Constanța este singurul județ din țară unde s-au externalizat în totalitate aceste servicii.

Primele demersuri în vederea reconstrucției serviciului propriu de radiologie al spitalului au fost deja inițiate de Consiliul Județean Constanța, prin persoana domnului Președinte Horia Țuțuianu, care, înțelegând importanța unui Laborator propriu, a solicitat sprijin Ministerului Sănătății, primind în acest sens asigurări de implicare directă, pentru un aparat de tomografie computerizată în valoare de cca 1 milion euro fără TVA.

În vederea creșterii calității serviciilor medicale oferite pacienților SCJU Constanța și a diminuării semnificative a costurilor actuale ale investigațiilor paraclinice, este necesară completarea dotării Laboratorului de radiologie-imagistică medicală prin achiziționarea unor echipamente care să corespundă tehnic celor mai noi cerințe și tendințe ale diagnosticului cardio-imagistic.

Acest demers ar aduce numeroase avantaje:

– efectuarea de investigații imagistice calitativ superioare la costuri mult mai reduse față de cele actuale, achitate de spital în contul unor entități private;

– realizarea unor examinări de top, unele dintre ele neefectuate în județul Constanța sau chiar în țară (de exemplu CT spectral – care prin utilizarea a două fascicule de raze X cu energii diferite permite o caracterizare mult îmbunătățită a țesuturilor prin aceasta oferind o certitudine de diagnostic cu mult peste cea a CT convenționale);

– creșterea punctajului obținut de SCJU Constanța în contractul cu CJAS;

– accesarea de fonduri oferite de diverse programe de studii clinice imagistice sau care implică și investigații radio-imagistice;

– asigurarea unei baze materiale corespunzătoare pentru pregătirea completă a rezidenților radiologi și de alte specialități, la un nivel asemănător marilor clinici din țară sau din Europa;
– includerea unității noastre în rândul clinicilor din țară unde se desfășoară programe de pregătire în vederea dobândirii viitorului atestat de studii complementare în imagistica cardio-vasculară.

Echipamente propuse spre achiziționare:
1. Computer tomograf cu 256 de slice-uri

– echipament de top în gama CT a furnizorilor majori de pe piața din România;

– investigațiile de rutină se pot realiza cu mare rapiditate, obținându—se imagini de calitate superioară, element deosebit de important în cazul urgențelor sau pacienților în stare critică;

– poate efectua examinări speciale cum ar fi: angiocoronarografie CT (necesară pacienților cardiaci, mai ales în cazul celor tahicardici sau aritmici), angiografie și perfuzie cerebrală (extrem de utilă pacienților neurologici, mai ales a celor incluși în programul dc tromboliză) sau CT-spectral util în imagistica cordului dar și în oncodiagnostic;

– doze reduse de iradiere, importante mai ales în cazul pacienților oncologici sau pediatrici.

Valoare estimată a investiției: cca 980.000 EURO
Timp estimat de amonizare : cca 18 luni (la un ritm de aprox. 12 pacienti/tura-24 pacienți/zi)

2. Echipament radiologie-radioscopie digitală

– instalație vârf de gamă ce permite efectuarea de radiografii și radioscopii digitale de calitate maximă cu minim de iradiere.

Valoare estimată investiție: 180 000 EURO
Timp amortizare : cca 38 luni(30 pacienți/zi)

3. Ecograf Doppler pentru Radiologia Pediatrică

— va deservi secțiile: Pediatrie, Chirurgie Pediatrică și Neonatologie;
– reducerea timpului de efectuare a investigațiilor Doppler și a Cheltuielilor (aceste examinări se realizează actual în centre private cu programare prealabilă).

Valoare estimată investiție: 35 000 EURO
Timp amortizare : cca 12 luni(10 pacienți/zi)

Mentionez că în prezent există deja, angajat sau în asteptare, personal calificat pentru utilizarea echipamentelor menționate.
Spațiile necesare instalării echipamentelor, respectiv în imediata vecinătate a RMN-ului și angiografului, aflate deja in dotarea spitalului, pot fi create prin relocarea unor cabinete de
recuperare medicală.

Întrebări:

  • Ce demersuri veți întreprinde pentru dotarea SCJU Constanța cu aceste aparate?
  • Se are în vedere Ministerul Sănătății modificarea legislației cu privire la externalizarea acestor servicii? Există cazuri similare și la nivelul altor țări din Uniunea Europeană, cum ar fi exemplul Ungariei, unde, în anii anteriori s-au externalizat serviciile imagistice iar acum statul încearcă să răscumpere aparatele de la privați.
  • Ce soluții concrete aveți în vedere pentru rezolvarea situației actuale din SCJU Constanța?”

Documentul oficial îl găsiți aici

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top