Deputatul PNL de Tulcea George Șișcu argumentează faptul că Guvernul avea bani pentru mărirea alocațiilor pentru copii, PNL luând în calcul excedentul bugetar calculat chiar de Guvern.
În ședința plenului reunit a Parlamentului de joi, 14 februarie, PNL a reușit majorarea cuantumului alocației de stat pentru copii printr-un amendament la Legea bugetului de stat.
Astfel, alocațiile care vor fi acordate copiilor de luna viitoare vor fi:
– pentru copiii de 0-2 ani, de la 200 de lei la 300 de lei
– pentru copiii 2-18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei.
Amendamentul a fost depus luându-se în calcul faptul că bugetul asigurărilor sociale înregistrează un excedent bugetar rezultat din analiza Guvernului și care este în cuantum de 2.900.711 mii lei. În acest sens, PNL a identificat ca sursă de finanțare a majorării alocației de stat pentru copii exact acest excedent.
Trecerea la vot a acestui amendament depus de PNL a provocat o mare supărare pentru liderul PSD Liviu Dragnea, acesta dispunând la un moment dat suspendarea lucrărilor plenului reunit al Parlamentului. În acea ”pauză” de 30 de minute, parlamentarii PSD-ALDE au avut o ședință fulger pentru a încerca să găsească soluții de a împiedica aplicarea acestei măsuri.
După ședința PSD, sub pretextul fals că sursa de finanțare a majorării alocațiilor nu ar fi bună, Liviu Dragnea a venit cu o propunere personală pe care a numit-o ”corelare legislativă”, și care viza ca banii necesari majorării alocației să fie asigurați din creșterea deficitului bugetar, adică din împrumuturi mai mari.
Ulterior a fost supus votului un amendament prin care sursa de finanțare s-a modificat prin majorarea deficitului bugetar de la 2,55% din PIB, la 2,76% din PIB.
Aproape imediat, parlamentarii PSD au convocat comisiile parlamentare de buget în vederea modificării unei legi care fusese deja adoptată și care se afla în drum spre promulgare – Legea plafoanelor bugetare.
Concluzia a fost că Liviu Dragnea a dorit să-și aroge personal meritele acestei majorări și să spună că fără modificarea propusă de el, majorarea alocației nu ar fi fost posibilă.
Gestul lui Liviu Dragnea a făcut din păcate un foarte mare rău majorării alocațiilor din următoarele motive:
– Legea plafoanelor care prevede un deficit bugetar de -2,55%, a fost adoptată de Camera Deputaților încă din data de 13 februarie și a fost trimisă la Secretarul general al Camerei deputaților pentru sesizare de constituționalitate în aceeași zi, iar în data de 15 februarie Legea adoptată pleacă la Președintele României, pentru promulgare.
În consecință, această lege nu poate să mai fie modificată și pusă în acord cu amendamentul pe care l-a propus Dragnea, care prevede un deficit de 2,76% din PIB. Legea a fost adoptată, a parcurs toate etapele în Parlament.
Prin gestul lui Liviu Dragnea se pare că alianța PSD-ALDE urmărește tocmai întârzierea Legii bugetului de stat și, implicit, întârzierea majorării alocației de stat pentru copii.
Liviu Dragnea este însă într-o mare eroare! Și asta din simplul fapt că deficitul bugetar nu poate fi nicidecum folosit ca sursă de finanțare.
Deficitul bugetar este rezultatul matematic al construcției bugetare calculate în funcție de venituri și cheltuieli.
În acest sens, PNL este hotărât să se opună în continuare Legii plafoanelor bugetare din aceleași motive: manipularea prognozelor, cu consistente deformări ale veniturilor și cheltuielilor pentru anul 2019.