Actualitate

Străzi asfaltate în localitatea Lunca din comuna Ceamurlia de Jos

Proiectul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) a oferit oportunitatea comunităților rurale de a implementa proiecte pentru asfaltarea și modernizarea infrastructurii rutiere, a rețelelor de apă și canalizare, a obiectivelor culturale și educaționale. Majoritatea acestor proiecte se apropie acum de final.

Este și cazul proiectului de asfaltare a mai multor străzi din satul Lunca (comuna Ceamurlia de Jos, județul Tulcea).

„Lucrăm acum la asfaltarea mai multor străzi, printre care strada Câmpului, strada Pescarilor, strada Căminului, strada Lacului, strada Crângului, strada Mică, strada Unirii, strada Teilor, strada Școlii și strada Transformatorului”, explică primarul comunei, Dumitru Stan.

Aceste lucrări vor fi finalizate până în toamnă, mai ales că proiectul de asfaltare finanțat prin PNDR ajunge la termen și totul trebuie să fie gata.

„Cu toate acestea, mai rămân câteva străduțe mai mici neasfaltate în Lunca, la fel ca și în Ceamurlia, iar aceste străzi vrem să le prindem într-un proiect comun de asfaltare Cemurlia-Lunca. În curând, nu vom mai avea străzi neasfaltate în comună, așa cum este și normal”, mai spune primarul Dumitru Stan.

Comuna Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, beneficiază de două proiecte accesate prin intermediul ITI Delta dunării. Este vorba despre „Reabilitare, modernizare și dotare Școală Primară în satul Lunca”, un proiect în valoare de 133.194 euro, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”.

Al doilea proiect este „Reabilitare și modernizare străzi în localitatea Lunca”, o investiție în valoare de 925.746,00 de euro, asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, submăsura 7.2 – „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”.

Prin proiectul acesta se asfaltează 15 străzi din satul Lunca: Stejarului, Teilor, Școlii, Transformatorului, Crângului, Nufărului, Lacului, Câmpului, Căminului, Păcii, Pescarilor, Lebedei, Frumoasă, Mică și Unirii.

Tot prin intermediul ITI Delta Dunării au fost finanțate și 25 de proiecte private, cu o valoare totală de 3,5 milioane de euro. Proiectele vizează dezvoltarea unor ferme, înființarea de exploatații agricole și realizarea unui centru de depozitare produse agricole.

ITI Delta Dunării este o asociație cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică, constituită în scopul implementării mecanismului ITI pe raza de competență a celor 38 de Unități Administrativ Teritoriale (UAT) cuprinse în SIDD DD.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top