Comisia Europeană a demarat la sfârşitul lunii martie un proces de consultare publică având ca obiect revizuirea legislaţiei europene privind respectarea şi protejarea drepturilor de proprietate intelectuală la vamă.
Executivul Uniunii Europene, în colaborare cu statele membre, a realizat o revizuire a Regulamentului nr. 1383/2003 referitor la intervenţia autorităţilor vamale asupra mărfurilor suspectate că aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală şi la măsurile care trebuie aplicate în cazul acestor mărfuri. Demersul urmăreşte îmbunătăţirea acţiunilor vamale împotriva produselor contrafăcute, considerate periculoase pentru consumatori.
România susţine revizuirea cadrului legal în scopul unei mai bune aplicări şi protejări a drepturilor de proprietate intelectuală la vamă şi sprijină adoptarea unor măsuri ferme împotriva contrafacerii. Astfel, iniţiativa Comisiei Europene privind lansarea consultării publice va fi inclusă pe agenda viitoarei reuniuni a Grup…
Comisia Europeană a demarat la sfârşitul lunii martie un proces de consultare publică având ca obiect revizuirea legislaţiei europene privind respectarea şi protejarea drepturilor de proprietate intelectuală la vamă.
Executivul Uniunii Europene, în colaborare cu statele membre, a realizat o revizuire a Regulamentului nr. 1383/2003 referitor la intervenţia autorităţilor vamale asupra mărfurilor suspectate că aduc atingere anumitor drepturi de proprietate intelectuală şi la măsurile care trebuie aplicate în cazul acestor mărfuri. Demersul urmăreşte îmbunătăţirea acţiunilor vamale împotriva produselor contrafăcute, considerate periculoase pentru consumatori.
România susţine revizuirea cadrului legal în scopul unei mai bune aplicări şi protejări a drepturilor de proprietate intelectuală la vamă şi sprijină adoptarea unor măsuri ferme împotriva contrafacerii. Astfel, iniţiativa Comisiei Europene privind lansarea consultării publice va fi inclusă pe agenda viitoarei reuniuni a Grupului de lucru naţional privind proprietatea intelectuală, coordonat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe baza rezultatelor consultării publice cu factorii interesaţi, Comisia va elabora o propunere de Regulament al Consiliului UE şi al Parlamentului European în domeniul aplicării şi protejării drepturilor de proprietate intelectuală la vamă, care va înlocui vechiul Regulament nr.1383/2003.
Propunerea va influenţa mai multe sectoare, în principal uniunea vamală şi domeniile conexe drepturilor de proprietate intelectuală, şi mai multe domenii cum ar fi: comerţul, piaţa internă, justiţia şi afacerile interne, agricultura, concurenţa, protecţia consumatorilor, cultura, întreprinderile, sănătatea publică şi cercetarea.
Executivul comunitar aşteaptă, până la data de 25 mai 2010, contribuţii din partea actorilor interesaţi şi, în mod special, de la:
- titularii de drepturi de proprietate intelectuală şi de la asociaţiile de profil;
- operatorii economici, în general, şi în particular de la cei care furnizează servicii în domeniul comerţului internaţional de mărfuri (transportatori, expeditori, declaranţi vamali, beneficiari ai procedurilor vamale, deţinători de antrepozite etc.);
- consumatori;
- alţi potenţiali actori interesaţi.
Informaţii suplimentare sunt disponibile aici.
