Actualitate

Se întâmplă în România: Un oraș de 5000 de locuitori va avea bazin de înot acoperit, semiolimpic și patinoar artificial VIDEO

Într-o lume în care veștile proaste circulă mai repede, știrea că într-un orășel de graniță din România, de doar 5000 de locuitori, se vor construi un bazin de înot acoperit, semiolimpic și un patinoar artificial e de natură să ne surprindă. În plus, ar trebui să recunoaștem că sunt orașe mari din România care nu au încă o astfel de infrastructură de sport și agrement.

Cele două obiective fac parte dintr-un Centru de tineret (din care mai face parte și un teren de sport multifuncțional) ce este în curs de construire în orașul Negru Vodă, județul Constanța.

Așa cum ne putem lesne închipui, secretul succesului este implicarea, căutarea permanentă de surse de finanțare externă, pentru că, așa cum mărturisește primarul Petre Urziceanu în interviul pe care ni l-a acordat, bugetul local este foarte mic și nu ar fi permis astfel de investiții.

Proiectul „Construire centru multifuncțional de tineret în Oras Negru Vodă” – șos. Mangaliei, nr. 35, zona marginală a orașului Negru Vodă, este finanțat de Uniunea Europeană, Aria prioritară SUERD-Investiția în oameni și capacități.

Conform documentației, scopul proiectului este „Consolidarea performanței sistemelor de educație prin cooperarea mai strânsă a instituțiilor, sistemelor și politicilor de învățământ prin crearea unei infrastructuri recreative cu scop educațional”. Proiectul mai cuprinde și reabilitarea unui teren de sport existent.

Acest proiect va contribui la promovarea incluziunii sociale și combaterea oricărei forme de discriminare prin investițiile ce vizează crearea unor spații de recreere adaptate corespunzător persoanelor cu dizabilități și deficiențe de vedere, iar în ceea ce privește persoanele defavorizate din punct de vedere financiar, măsura ce vizează promovarea incluziunii este accesul gratuit la facilitățile create prin proiect

Construcția propusă se va realiza din mai multe corpuri, dispuse în lungul terenului, astfel:

Corp C1 – realizat între axele A-G și 1” și 5”, este destinat activităților educaționale și administrative, având regim de înălțime P+1E.

Corp C2 – realizat între axele H – K și 1’ – 5”, este destinat activităților recreative, având regim de înălțime P.

Corp C3 – realizat între axele L – N și 1’ – 6’, este destinat activităților recreative, având regim de înălțime P.

Corp C4 – realizat între axele O – V și 1’ – 6’, este destinat activităților recreative, având regim de înălțime P. Categoria de importanță a construcției este C. Gradul de rezistență la foc este I. Riscul de incendiu este mic.

În corpul C1 se vor realiza următoarele spații: Sală multifuncțională, Cabină proiecție, Depozitare, Hol 1, Hol 2, Cabina artiști 1, Grup sanitar artiști, Cabină artiști 2, Casa scării, Cabinet multifuncțional consiliere, Spații administrative, Cabinet prim ajutor, Sală de muzică, Lavoare bărbați, Dușuri bărbați, Vestiare bărbați, WC bărbați, Lavoare femei, Dușuri femei, Vestiare femei, WC femei, Sală de dans, Depozitare, Hol 2, Cabină instructor 1, Cabină instructor 2, Grup sanitar instructori, Casa scării, Sala de abilități, Hol 1, Sala de arte, Lavoare bărbați, Dușuri bărbați, Vestiare bărbați, WC bărbați, Lavoare femei, Dușuri femei, Vestiare femei, WC femei.

În corpul C2 se vor realiza următoarele spații: Hol open-space, Hol 3, Garderoba, Grup sanitar femei, Grup sanitar bărbați, Grup sanitar persoane cu dizabilități, Windfang, Cameră pază. Desk informații, Cameră IDSAI.

În corpul C3 se vor realiza următoarele spații: Centrală termică, Sală fitness, Hol 4, Depozitare, Desk piscină, Grup sanitar antrenor, Birou antrenor înot, Hol 5, Vestiar comun bărbați, Vestiar comun femei, Cabine schimb de 1 persoană, Cabine schimb pentru familii, Cabine schimb de 1 persoană, Cabine schimb persoane cu dizabilități, Acces persoane cu dizabilități, Grup sanitar persoane cu dizabilități, Dus persoane dizabilități, Dușuri bărbați, Grup sanitar bărbați, Grup sanitar femei, Dușuri femei.

În corpul C4 se vor realiza următoarele spații: Piscine acoperite.

Suprafețe:

Suprafața zonei construite: valoare estimată la finalul proiectului: 2426 mp.

Suprafața spațiilor verzi construite: valoare estimată la finalul proiectului: 2180 mp.

Suprafața locurilor de parcare: valoare estimată la finalul proiectului: 691 mp.

Parcare vizitatori: valoare estimată la finalul proiectului.

Text, video: Mihai Răzvan ROTARU, Doru COPOȚ

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top