Consiliul European

Trădare să fie! Dar să ştim şi noi…

În urmă cu câţiva ani, când PD-L se pregătea să devină principala forţă din Parlamentul României, democarat-liberalii erau susţinătorii ideii de „uninominal pur”. Deunăzi, când vântul adie din direcţia opusă, iar uninominalul a fost legiferat, tot ei au decis să îl conteste, la Curtea Constituţională. Cu popularitatea erodată la guvernare şi părăsiţi fiind de mii de membri, la cele mai înalte niveluri, pedeliştii se tem acum de uninominal. De partea cealaltă, şefii USL râd şi îşi freacă palmele. Se pare că politicienii noştri nu pot gândi decât pe termen scurt…

Un editorial de Răzvan PETRE

Printre ideile vehiculate de adversarii uninominalului este aceea că, prin eliminarea redistribuirii voturilor „necâştigătoare”, milioane de alegători care nu au ales candidatul învingător nu vor fi reprezentaţi în Parlament. În fond, aceasta este o afirmaţie falsă. Pentru că parlamentarul unei circumscripţii reprezintă pe toţi cetăţenii acesteia, nu numai pe cei care l-au votat. În fapt, este adevărată. La fel cum e adevărat că, nici până acum, parlamentarii nu au reprezentat pe nimeni altcineva decât pe ei înşişi, pe grupurile de interese în care erau angajaţi, sau pe partidele care îi puseseră pe liste. Demn de notat mai este şi că sistemul electoral aplicat la alegerile precedente – o splendidă struţo-cămilă – făcea ca voturile date candidatului necâştigător X să fie redistribuite lui Y, din altă circumscripţie, sau lui Z, din acelaşi partid, dar din celălalt colţ al ţării. Ce mai – un adevărat exemplu de reprezentativitate!
Votul pe liste avea mari neajunsuri. Permitea nominalizarea unor candidaţi lipsiţi de valoare şi popularitate. Dădea frâu liber cumpărării locurilor de parlamentar, pentru că permitea partidelor să decidă cine e pe listă şi ce loc (eligibil/neeligibil) ocupă fiecare. Diminua rolul organizaţiilor locale, în favoarea conducerii de partid. Pe de altă parte, el permitea o reprezentativitate corectă, pe criteriul votului politic – dacă partidul meu avea 43% din voturi, obţinea (aproximativ) 43% din locurile de parlamentar. Şi mai permitea plasarea în corpul legislativ a adevăraţilor tehnicieni (care, prin natura lor, nu sunt populari, nu stau toată ziua la emisiuni tv şi nu ştiu cum să pozeze la băi de mulţime).
Actualul sistem „resetează” sistemul electoral şi dă cale liberă politicii „cu Guvernul”, descrisă de Nae Ionescu, în perioada interbelică (când se întâmpla adesea ca aleşii să îşi schimbe peste noapte loialităţile, pentru a intra în cărţile persoanei desemnate Prim Ministru). La pachet cu eliminarea pragului electoral, el va face ca în Parlament să intre o adunătură pestriţă de reprezentanţi ai unor partide mici, care se vor plia rapid, pe modelul UNPR, sau ApR, îngroşând rândurile unuia sau altuia din partidele mari. Această adunătură de ideologii şi de indivizi pe a căror loialitate se poate pune un preţ limitat va migra înainte şi înapoi – la început către grupul parlamentar al Guvernului, apoi, când popularitatea Guvernului va scădea – către Opoziţie.
Până una-alta, însă, uninominalul „pur”, care are şanse bune să rămână în picioare, oferă două avantaje clare: Va elimina panarama trimiterii candidaţilor-momeală în colegii în care nu au şanse, doar pentru a aduna voturi pentru ştabii partidelor. Şi va duce la „pensionarea” indivizilor cu un dosar politic subţire, incapabili să fie aleşi în afara unei liste şi cu o lungă tradiţie a frecatului mentei. Cum este şi cazul lui Crin Antonescu, care, la ultimele alegeri, a intrat în Parlament pe uşa din dos, la ultima strigare – cea a redistribuirii voturilor PNL la nivel naţional.

Actualitate

To Top