Opinii

Sărbători de poveste în comuna Grădina

Ca în fiecare an, locuitorii comunei constănțene Grădina au parte de o lună decembrie bogată în evenimente și surprize menite să-i introducă în minunata atmosferă a Sărbătorilor de Iarnă. Administrația publică locală, coordonată de primarul Gabriela Iacobici, a pregătit zilele acestea o seară cu totul deosebită în piațeta din fața Căminului Cultural din Grădina. Totul a început cu tradiționalul obicei al tăiatului porcului, apoi, spre seară, în jocul fulgilor de zăpadă, oamenii au fost invitați la pomana porcului sau masa de Sfântul Ignat.

Primăria și Consiliul Local au amenajat și un Orășel al Copiilor, loc numai bun de spus povești de iarnă, de cântat și dansat. Și tocmai acest lucru l-au făcut membri Școlii de Canto și Dans din Grădina spre deliciul părinților, bunicilor și a publicului adunat să se bucure de aceste evenimente.
De asemenea, persoanele cu dificultăți materiale au primit din partea Primăriei Grădina pachete cu alimente.
Dorind să aducă un strop de fericire în sufletele copiilor din Centrul de Zi Grădina, primarul comunei, Gabriela Iacobici, însoțită de familia sa au oferit daruri celor mici, făcându-i să simtă și mai mult apropierea sărbătorilor.
Administrația locală Grădina nu a uitat ca, la final de an, să prezinte public un scurt bilanț al unor proiecte care se află în derulare. Astfel, lucrările la construirea unei geamii au intrat în linie dreaptă, în anul 2017 demarând finisajele. Construcția este ridicată cu sprijinul Muftiatului Cultului Musulman din România și a Oamenilor de Afaceri Turci din România. Tot la stadiul de finisaje au ajuns și lucrările la Casa mortuară și sala de praznic, o investiție susținută în totalitate de bugetul local al comunei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top