Actualitate

Primăria Comunei Tuzla, în sprijinul elevilor și profesorilor

În contextul creat de pandemia de COVID-19, în care o parte din parcursul școlar s-a desfășurat sau se desfășoară în sistem online, Primăria Tuzla se află în curs de implementare a unui proiect finanțat cu fonduri europene care să vină în sprijinul elevilor și dascălilor din comună.

Proiectul „achiziționarea de Hardware TIC și tablete pentru uz școlar cu acces la internet, pentru Școala Gimnazială numărul 1 Tuzla” a primit girul consilierilor locali ai Comunei Tuzla. Proiectul este depus în vederea obținerii finanțării prin „Programul Operațional Competitivitate”, axa prioritară 2 „Tehnologia Informației și Comunicației (TIC) pentru o economie digitală competitivă, prioritatea de investiții 2C – consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate.

Valoarea proiectului este de 867.904 de lei.

Consilierii locali au aprobat și contribuția Comunei Tuzla la acest proiect, reprezentând cheltuieli neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă, adică 35.978 de lei.

Pentru realizarea acestui proiect a fost împuternicit din partea Consiliului Local viceprimarul comunei Tulza, Ion Moisei.

Finanțările, din fonduri europene nerambursabile, sunt reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144 /2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020-2021 în contextul riscului de infecție cu virusul SARS-Cov-2.

Conform OUG, beneficiarii eligibili sunt:

  • unitățile școlare care desfășoară activități didactice pentru elevii din ciclul gimnazial, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii;
  • autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ teritoriale care desfășoară activități didactice destinate elevilor;
  • parteneriatul dintre unitățile de învățământ preuniversitar de stat și autoritățile publice locale;
  • parteneriatele între inspectoratele școlare și unitățile de învățământ.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top