Litoralul românesc

O asistentă din spital: Nu avem medic la Cardiologie, duceţi-vă la o clinică privată

Pe site-ul spitalului toate par să  funcţioneze perfect (foto)

Sorin Nechita, un localnic din oraşul Hârşova a ajuns de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa, în urma unor dureri puternice în piept. Iniţial, bărbatul a fost examinat de un medic din cadrul Spitalului din Hârşova care, însă, nu a putut face nimic pentru el: „Îţi dau trimitere pentru Constanţa (Spitalul Judeţean, n.red.), acolo, cu siguranţă, te vei însănătoşi”, şi-a sfătuit pacientul medicul din oraşul în care locuieşte Nechita. Zis şi făcut, acesta a ajuns la SJC, unde surpriza a fost una de proporţii: o asistentă i-a spus bolnavului, care de-abia mai respira, că nu există nici un medic pe Secţia de Cardiologie. Aşa că ar face mai bine să se ducă la clinica privată „Euromedic”.

Un articol de Andreea PAVEL

„De unde să dau 600 RON doar pe analize?”

La auzul acestor vorbe şi văzând dezinteresul angajaţilor SJC, bolnavul nu a mai stat pe gânduri şi-a luat tălpăşiţa spre clinica unde l-a îndreptat asistenta. A întins recomandările cu analizele  ce trebuiau întocmite, conform medicului din Hârşova. În câteva secunde i-a fost rostită şi „nota de plată”: „Pentru aceste analize trebuie să plătiţi 580 de RON”, i-a spus o asistentă. Când a auzit suma, bolnavul mai-mai că era să facă un infarct de toată frumuseţea.
A încercat să explice angajatei clinicii că plăteşte de-o viaţă, la Casa de Asigurări de Sănătate, şi că până acum nu a avut probleme serioase cu sănătatea, că n-are de unde să plătească toţi aceşti bani, dar degeaba. Clinica privată e clinică privată. Sigur, condiţiile incomparabile cu cele din Spitalul Judeţean asigură tot luxul şi confortul dorit, însă din păcate, numai pentru cei care îşi permit să-i treacă pragul.

„La Spitalul de la Gară, curgea apă din tavan”

Pacientul (care, reamintim, ajunsese în stare gravă în Constanţa!) face cale întoarsă şi se duce la Spitalul de la Gară. Aici, surpriza şi mai mare: „Nici n-am ajuns bine acolo, că mi-am şi  pus mâinile în cap. Şi la propriu, şi la figurat, pentru că prin tavan curgea apă şi eram nevoit să stau la o coadă imensă. Aşa ceva nu am mai pomenit”, ne-a declarat Sorin Nechita.
Neavând bani, omul s-a văzut nevoit să îndure condiţiile de la spitalul „de Stat”: „În fiecare lună mi-am plătit toate dările la Stat, chiar dacă uneori rămâneam cu doi-trei lei în buzunar. Niciodată nu am rămas restant cu vreo taxă, sau vreun impozit neplătit. Cu atât mai puţin la CAS”, ne-a declarat S. Nechita.

Banii pentru clinica privată sunt în bugetul… gol

Pacientul ne-a mai declarat că banii cu care s-ar fi putut duce la o clinică privată sunt la bugetul Statului. Buget care, culmea ironiei, este gol.
„Dacă fac un calcul al raportului dintre suma pe care am plătit-o la Stat pentru Sănătate şi suma care a fost plătită de Stat pentru însănătoşirea mea, ies în pierdere rău de tot, pentru că e printre puţinele dăţi în care mi s-a întâmplat să ajung la spital, într-o viaţă întreagă. Şi se întâmplă, iată, să ajung, şi atunci nu pot beneficia de drepturile mele şi sunt obligat să suport condiţiile astea? Nu am bani să mă duc la o clinică privată, pentru că banii mei sunt la bugetul Statului, care e gol, că e criză! Dacă ştiam, mai plăteam atâţia ani de pomană? Puneam toţi banii deoparte şi acum aveam o sumă mai mult decât suficientă pentru a mă interna la o clinică privată, în condiţii de lux”, a conchis pacientul dezamăgit care, în loc să intre de urgenţă sub atenţia unui medic, a trebuit să îndure umilinţele pe care un bolnav le poate îndura numai într-o ţară din Lumea a treia, să se plimbe pe la trei spitale pentru a găsi o soluţie şi să piardă o zi întreagă pe drumuri şi pe la cozi.

Suntem obligaţi să plătim din… solidaritate

Pe site-ul oficial al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sunt prezentate pe un ton foarte serios şi grav obligaţiile şi drepturile pacienţilor asiguraţi. Conform Legii nr. 95/2006 „Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar (…). Astfel, în baza principiului solidarităţii toate persoanele sunt obligate să se asigure (cu excepţia persoanelor asigurate fără plata contribuţiei), iar în baza principiului subsidiarităţii persoanele sănătoase plătesc pentru persoanele bolnave”, se menţionează pe site-ul CNAS.  Două dintre drepturile pacienţilor care sigur nu sunt cunoscute de asiguraţi, sunt următoarele: Beneficierea de servicii medicale de urgenţă şi transport sanitar şi dreptul la îngrijiri medicale la… domiciliu! Şi acum urmează întrebarea de 100 de puncte: Câţi dintre voi, grav bolnavi, au chemat un specialist la domiciliu şi a venit? Am uitat să precizez: fără să-l (mai) plătiţi!

Asiguraţii consideră că CNAS nu le reprezintă interesele

Culmea râsului este că, deşi se cunoaşte părerea publicului larg despre ceea ce înseamnă sistem de asigurări de sănătate, condiţii de spitalizare, sau tratamentul primit de pacienţi în clinicile de Stat, CNAS a avut curajul să realizeze un sondaj de opinie în rândul asiguraţilor.
Întrebarea adresată acestora este „Consideraţi CNAS o instituţie care reprezintă interesele asiguraţilor?”. Cum era de aşteptat, foarte mulţi repondenţi (din cei 9005 câţi apăreau pe site în momentul redactării acestui articol), 83%, au bifat căsuţa cu răspunsul „Nu”.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top