Şeful Direcţiei de Cultură Tulcea, Iulian Vizauer, încearcă să transforme infracţiunea în contravenţie.
Maicile mănăstirii Saon din judeţul Tulcea au făcut lucrări de reparaţie fără autorizaţie la mai multe clădiri ale aşezământului (chilii, clopotniţă, biserica veche), datând de la sfîrşitul secolului XIX. La aceste reparaţii, nici conducerea mănăstirii şi nici reprezentanţii Episcopiei Tulcii, nu au ţinut cont de faptul că aşezământul monahal se află pe lista monumentelor istorice. Prin urmare, maicile au adus în mănăstire muncitori care au efectuat lucrări, fără a avea un proiect de intervenţie avizat de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice şi fără autorizaţie de construire.â
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Astăzi, monumentul istoric este total schimbat, atât la exterior (la biserica veche a fost modificată forma turlei, tâmplăria ferestrelor şi uşile; au fost modificate aleile de acces), cât şi la interior (pereţii, catapeteasma şi stranele au fost vopsite într-un albastru ţipător).
Ce spune legea
Conform Legii nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, intervenţiile se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, excepţie făcând doar intervenţiile determinate de forţă majoră, cu condiţia ca modificările să fie reversibile.
Sub condiţiile aceleaiaşi legi intră „Toate lucrările de cercetare, construire, extindere, reparare, consolidare, conservare, restaurare, amenajări peisagistice, precum şi orice alte lucrări care modifică substanţa sau aspectul monumentelor istorice, inclusiv reparaţiile curente, lucrările de întreţinere şi iluminarea interioară şi exterioară de siguranţă şi decorativă”. În cazul realizării de lucrări neautorizate sau care încalcă avizele de specialitate, personalul de inspecţie abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancţiuni şi, după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială şi să sesizeze organele de cercetare penală.
Infracţiunile sau contravenţiile se constată de către specialiştii direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, de împuterniciţii Ministerului Culturii şi Cultelor, de inspectorii teritoriali ai Inspecţiei de Stat în Construcţii, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.
Primarul din Niculiţel: Nu au avut autorizaţie de construire
Primarul comunei Niculiţel, Florin Pascale spune că nu a emis nicio autorizaţie de construire pentru Saon: „Maicile de la Saon au obţinut un certificat de urbanism. Ulterior ar fi trebuit să obţină avizele necesare şi să solicite autorizaţie de construire. Pot să vă spun că nu au solicitat această autorizaţie”.
Directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Tulcea, Iulian Vizauer ne-a confirmat că nimeni de la Mănăstirea Saon nu a solicitat vreun aviz pentru lucrările de la la biserica veche, dar a încercat să limiteze vinovăţia responsabililor: „Nu am primit nicio solicitare în acest sens. Aici vorbim de o contravenţie şi nu de o infracţiune, căci nu este o intervenţie asupra unui monument istoric, ci doar în zona de protecţie a acestuia. La Mănăstirea Saon, doar biserica nouă este monument istoric”.
Înformaţiile din lista monumentelor istorice, de pe siteului Ministerului Culturii, îl contrazice pe Vizauer. Aici Mănăstirea Saon figurează ca monument istoric în ansamblul ei, iar ca datare apar doi ani: 1881 (cînd au fost construite biserica veche, chiliile şi clopotniţa) şi 1912 (anul în care a fost terminată biserica mare)!
Stareţa ne-a minţit, Episcopul nu a comentat
Maica Adriana, stareţa Mănăstirii Saon s-a grăbit să ne mintă: „Am avut toate avizele, căci altfel nu puteam să executăm lucrarea”. PS Visarion,
Episcopul Tulcii a fost mai iscusit decât subalterna sa şi a refuzat să ne răspundă la întrebări, aşa că ne-a trimis la unul dintre consilierii săi. Acesta din urmă ne-a mărturisit că nu au existat avize de la Direcţia Judeţeană de Cultură şi a dat vina pe… criza economică: „Am făcut şi noi cum am putut, din nişte sponsorizări, că în vremurile astea e foarte greu cu banii. Poate ar fi mai bine să vă găsiţi alte subiecte de scris”.
Istoricul mănăstirii
Mănăstirea Saon a fost întemeiată în anul 1946, în timpul stăpânirii otomane în Dobrogea, prin plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere, aflată la distanţă de vreo 10 kilometri. Călugării ajunşi aici, au construit câteva chilii din chirpici si un paraclis, pe malul unui lac. Mănăstirea nu era însă de sine stătătoare, ci aparţinea Mănăstirii Celic-Dere. După revenirea Dobrogei la România, Saonul împreună cu toate bisericile şi mănăstirile din zonă au trecut sub jurisdictia Episcopiei Dunării de Jos, cu sediul în Galaţi. 
Episcopul Iosif Gheorghian a decis să transforme Saonul în mănăstire de sine stătătoare şi de aceea i-a transferat aici pe călugării care mai rămăseseră la Celicul de Jos. Imediat după mărirea obştii călugereşti, monahii de la Saon au construit din chirpici şi lemn actuala biserică veche, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, precum şi două corpuri de chilii. Pictura murală a Paraclisului a fost realizată de fosta stareţă Maria Odudencu, împreună cu maica Salomeea, iar catapeteasma a fost făcută de C. Kipirlin.
În timpul stareţului Filimon (1889-1905), schitul a fost distrus de un incendiu, în care doar biserica a scăpat intactă. În 1909, Episcopul Nifon Niculescu a trecut schitul Saon sub administrarea Mănăstirii Cocoş.
La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon a pus temelia bisericii celei noi, cu trei turle, zidită din piatră şi cărămidă, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. În 1916 Saonul redevine de sine stătător, iar în 1930 se transformă în mănăstire de maici.
Primul război mondial şi cutremurul din 1940, când turlele s-au prăbuşit, au întrerupt lucrările de construcţie. După anul 1956, în timpul Episcopului Chesarie Păunescu, s-au reconstruit turlele şi a fost executată pictura bisericească. În anul 1959 a fost săvârşită slujba de sfinţire, lăcaşul fiind redat cultului. În acelaşi an, mănăstirea a fost desfiinţată de regimul comunist, iar bunurile au trecut sub administraţia Episcopiei Dunării de Jos Galaţi, pentru ca în 1972 să se înfiinţeze ca metoc al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos Galaţi. În timpul Arhiepiscopului Tomisului Lucian Florea, Saon a redevenit mănăstire de sine stătătoare, în anul 1990.
Istoricul bisericii mici
Biserica veche este o construcţie de formă dreptunghiulară, foarte spaţioasă, cu sfântul altar luminat de două ferestre mari, construite la răsărit, în dreapta şi în stânga peretelui şi de o alta, situată pe partea opusă.
Catapeteasma a fost construită după anul 1900, purtând pe uşi inscripţiile donatorilor din 1904-1905. Pictura catapetesmei a fost realizată de Nicolae Durata. Plafonul bisericii este realizat din lemn în formă ovală, susţinut lateral de câte trei stâlpi pe fiecare parte.
Naosul şi pronaosul sunt luminate de câte două ferestre pe fiecare parte, duble, cu grilaje metalice între ele. Pridvorul este închis, cu geam deasupra uşii de la intrare. Uşile, atât cea de la intrarea în pridvor, cât şi cea de la intrarea în pronaos, au fost realizate din lemn masiv, în două canaturi.
Biserica, are acoperişul din tablă, şi o turlă mare din lemn, deasupra naosului, în formă octogonală, care era pictată în interior cu stele.
Lacaş are pardoseala din parchet de lemn, iar stranele sunt simple şi au fost vopsite bleu.
