Opinii

Legea bugetului de stat îi învaţă pe primari să facă prostii

Edilul din Cobadin: „Aş putea să închei un contract cu o firmă, pe 30.000 RON anual”

Nu au voie să angajeze alţi funcţionari. Nici măcar dacă se pensionează un angajat din cadrul Primăriei. Nici, Doamne fereşte, dacă moare vreunul. Nici dacă cineva îşi dă demisia. Nici măcar dacă cel care s-a pensionat, a murit sau şi-a dat demisia era singurul angajat în cadrul serviciului de, spre exemplu, contabilitate, în cadrul primăriei respective. Ca să nu mai vorbim de cazul în care un primar ar vrea să dea afară un angajat incompetent sau leneş. Acesta ar fi deja un moft. Cam acestea sunt restricţiile impuse de Legea bugetului de stat în ce priveşte obligaţiile reprezentanţiilor unei administraţii locale. Primarii comunelor constănţene cu care jurnaliştii DEZVĂLUIRI au stat de vorbă, s-au plâns de faptul că, din cauza acestei legi, sunt practic legaţi de mâini şi de picioare. Aberaţia este cu atât mai mare, cu cât în anumite situaţii angajarea unui funcţionar nu ar creşte cheltuielile administraţiei publice locale şi, cu atât mai puţin, numărul maximum de funcţionari prevăzuţi de lege.

Un articol de Andreea PAVEL


„Mă rog să nu-mi plece vreun angajat la vreo firmă privată, pentru un salariu mai bun”

Este rugămintea de pe buzele tuturor edililor din Constanţa. Prima situaţie ar fi aceea când un angajat din cadrul unei primării şi-ar lua tălpăşiţa din cadrul administraţiei locale, nemulţumit fiind de salariul mic şi insuficient oferit de Stat. Şi, deci, pleacă la o firmă privată pentru un salariu, să spunem, cu 50% mai mare. Primarul, săracul, a rămas cu un loc liber în primărie, iar angajaţii compartimentului din care colegul lor a plecat, sunt nevoiţi ca pentru aceiaşi bani să suporte un volum mai mare de muncă. Aşa se acumulează frustrări. Primarul nu are nici o soluţie de rezolvare a problemei: legea nu-i permite să angajeze un alt om, chiar dacă acest lucru nu ar mări cheltuielile bugetului local. Şi-atunci cine e de vină? Statul pentru că nu asigură salarii satisfăcătoare, sau primarul pentru că n-a făcut mătănii în faţa angajatului, implorându-l să nu-şi ia bocceluţa şi să-l lase cu ochii în soare? Ori angajaţii rămaşi, pentru că nu sunt disponibili să muncească mai mult pentru aceiaşi bani?

„Dacă un angajat moare, unul se pensionează şi unul e incompetent, ce fac? Desfiinţez serviciul?”

Aceasta este o altă întrebare la care primarii constănţeni nu-şi pot imagina un răspuns. Un compartiment din cadrul unei primării medii ca număr de locuitori şi suprafaţă, are câte 2-3 angajaţi. Ce se întâmplă în situaţia în care, Doamne fereşte, un angajat moare, unul se pensionează, iar celălalt (dacă există un al treilea, în cel mai bun caz!) este vai de capul lui, incompetent, leneş şi făcut grămadă? Ce se întâmplă cu respectivul compartiment, care să spunem că ar fi „Contabilitate” (cheia unei primării), sau „Taxe şi impozite” şi cine răspunde de haosul care ia naştere într-o asemenea situaţie? Cu siguranţă, toţi şi-ar îndrepta privirile către primar, căci el e de vină întotdeauna şi pentru că femeile din sat sunt bătute de bărbaţi, şi pentru că afară plouă, copiii nu învaţă, ori angajaţii mor sau se pensionează. Primarul care, dacă angajează oameni încălcând astfel legea, în cel mai bun caz (!) este beştelit în presă, tras de urechi de partid, revocat din funcţie şi-aşa mai departe.

Primarul din Cobadin: „Legea asta ne învaţă la prostii”

Şi, din păcate, are dreptate. Mare dreptate. Cristian Telehoi, şeful administraţiei locale din comuna Cobadin (Constanţa) ne-a povestit revoltat de toate situaţiile în care poate ajunge un primar, din cauza aplicării stupidei legi a bugetului de stat. De asemenea, tot el este cel care ne-a explicat cum poate fi fentată legea de primari, fără nici un pic de efort: „Să spunem că nu mai am om la Contabilitate, da? Serviciul nu-l pot desfiinţa şi nici nu pot administra o comună fără contabil, asta este clar. Dar nu am voie nici să angajez. Transferuri, să spunem că nu există (este singura modalitate acceptată de lege: transferul unui funcţionar de la o primărie, la alta). Atunci fac un contract cu un contabil privat pe 30.000 RON pe an, plătiţi din bugetul local. Şi-atunci e bine? Dacă aş fi angajat un contabil în locul celui care s-a pensionat sau a plecat, nu ar fi crescut cheltuielile primăriei, dar dacă închei un astfel de contract? Şi nici măcar nu încalc legea! Dimpotrivă, o respect! Iată cum legea asta ne învaţă la prostii”, a declarat primarul din Cobadin.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top