În ianuarie-februarie, o manifestaţie eterogenă, dar persistentă, de 500-1.000 de inşi strânşi din motive diverse în Piaţa Universităţii, a dus la căderea Guvernului Boc. Deunăzi, o dezbatere de-abia începută, pe teme de ecologie/politică, a determinat pe gigantul afacerilor cu petrol – Chevron – să-şi îngheţe operaţiunile pentru un an. Întrebare: De când e posibil ca cei puţini să zădărnicească planurile celor puternici?
Gazele de şist erau, în urmă cu un an, un subiect SF. Despre ele se ştia puţin şi se vorbea şi mai puţin. România avea un potenţial mai degrabă teoretic de a deţine astfel de rezerve. În vara anului trecut, nu se anunţase nicio companie petrolieră multinaţională interesată să vină să foreze în România. De altfel, nici măcar autorităţile de la Bucureşti nu ştiau dacă şisturile din subsolul patriei poartă gaze, sau dacă acestea sunt exploatabile.
Acum, brusc, subiectul e la modă. Publicul nici nu a fost anunţat dacă avem sau nu gaze, dacă ele sunt exploatabile, dacă rentează economic, sau alte asemenea. În schimb, Chevron s-a proprtit deja cu ţeava-n glia din Vaslui, ori în buza falezei din Vama veche. În acelaşi timp, în mass media ne sunt servite zilnic poveşti mai mult sau mai puţin adevărate despre cum gazele de şist ne-ar putea scăpa de ruşi, sau despre cum exploatarea lor ar aduce poluare, cutremure şi deşertificare (?!?).
Un editorial de Razvan PETRE
Trebuie o doză mare de naivitate să crezi că Chevron a aflat din ziare despre potenţialul gazeifer al şisturilor moldo-vlahe şi că a reuşit să răzbească prin hăţişul birocratic, asigurându-şi peste noapte dreptul de a explora/exploata. Sau că e doar o coincidenţă că ceilalţi băieţi, care forează de zor în Marea Neagră, au găsit ditamai zăcământul de gaze la doar o lună de când s-au apucat de treabă. Ar fi mai uşor de bănuit că cineva a ciripit şi că şi unii, şi alţii, au venit la pont.
Spre deosebire de petroliştii ce forează în platoul continental, Chevron a avut parte de o primire ostilă. Deşi guvernanţii i-au primit la masa tratativelor, cetăţenii şi mass media le-au pus piciorul în prag. Surprinzător, însă, e gestul americanilor, care au anunţat că sistează operaţiunile, până la clarificarea riscurilor de mediu. Asta după doar o manifestaţie, undeva într-un orăşel de provincie, şi după doar o dezbatere televizată, în care nu au fost atinse nici 1% din probleme.
Surprinderea ar trebui să fie şi mai mare, dacă luăm în considerare faptul că România este o ţară în care preocuparea pentru protecţia mediului şi sănătatea publică este cvasi-inexistentă. Importăm roşii cu pesticide, mâncăm salam cu soia şi E-uri, ne doare-n cot de organismele modificate genetic, de braconaj, de dezastrul din fondul forestier. Dar ne preocupă foarte tare metodologia fracturării hidraulice!
În spatele deciziei neaşteptate se ascunde un fapt mult mai banal: O problemă de sincronizare. Chevron a trebuit să se mişte repede, înainte ca porumbeii să ciripească şi altor companii despre gazul românesc. După ce s-a văzut cu dreptul de explorare/exploatare, Chevron nu mai are motiv să se grăbească. 2012 e an electoral, iar actuala Putere, deşi nu riscă mult, nu şi-ar dori un (nou) scandal pe probleme de mediu şi sănătate. Pe de altă parte, nu este nici în interesul companiei să negocieze contractul final cu un guvern care are şanse bune să fie debarcat, peste şase luni, lăsând loc unui alt guvern, cu alte pretenţii…
Aşadar, pentru politicieni, gazul de şist nu este doar un subiect de dezbatere, ci şi o miză a alegerilor din toamnă. În ceea ce îi priveşte pe americanii de la Chevron, datele problemei nu se schimbă. E adevărat că plătesc azi preţul lipsei de transparenţă dovedită de autorităţile noastre, nu că ăsta nu e mare neajuns. Pasul înapoi făcut de dragul imaginii şi al relaţiilor cu lumea politică nu înseamnă, însă, o capitulare. Dacă aş fi vreun fel de ecologist, sau vreun fel de ziarist, nu m-aş grăbi să scot şampania. Anunţul Chevron nu înseamnă că aceşti capitalişti feroce s-au speriat. Ci doar că au mult timp la dispoziţie.
