Cetăţenii din Murfatlar – despăgubiţi la 1/6 din preţul pieţei
În 2010, casa de avocatură “Boştină şi Asociaţii” a câştigat licitaţia organizată de CNADNR pentru asigurarea serviciilor de expropriere pentru ultimele tronsoane ale autostrăzii. Preţurile stabilite de evaluatori au stârnit râcă între localităţile afectate de exproprieri. Diferenţele mari dintre sumele acordate pentru un metru pătrat expropriat îi determină pe locuitorii din Murfatlar să dea în judecată Statul român. Spre deosebire de locuitorii comunei Peştera, care primesc 6-7 euro/mp, locuitorii din oraşul natal al lui Băsescu primesc doar 1 euro pentru aceeaşi suprafaţă.
Un articol de Andreea PAVEL
Nu te pui cu legea…
Articolul 9 (alin. 1), din Legea 198/25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, prevede următoarele: “Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art.5, alin. (4)-(8) şi ale art. 6, alin (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului”.
Primarul îşi susţine localnicii
Jurnaliştii DEZVĂLUIRI au stat de vorbă cu primarul oraşului Murfatlar despre situaţia în care se află cetăţenii care l-au ales edil. Acesta ne-a declarat că i-a asigurat de tot sprijinul pe care îl poate oferi în acest context: “Din păcate nu pot să-i ajut prea mult, dar atât cât am putut face, am făcut. Dacă vor avea nevoie de sprijinul meu şi în viitor, fără discuţie îi voi ajuta, dacă îmi va sta în putinţă. I-am sfătuit, pentru început, să conteste decizia. Ulterior se va forma o altă comisie, despre care sperăm că va face dreptate”, a declarat şeful administraţiei locale din oraşul Murfatlar, Gheorghe Cojocaru.
Nemulţumiţii vor da Statul în judecată
Acestea fiind zise, expropriaţii s-au hotărât să conteste deciziile comisiei de evaluare şi să meargă până în pânzele albe pentru a li se face dreptate. Aceştia vor da Statul în judecată în încercarea de a obţine un preţ mai mare pentru terenurile pe care le vor pierde. Nemulţumirile acestora sunt absolut justificate, având în vedere faptul că locuitorii din Murfatlar vor fi cei mai păgubiţi dintre despăgubiţi. În timp ce “vecinii” lor primesc de cinci, sau chiar şase ori mai mulţi bani, locuitorii din Murfatlar vor fi nevoiţi să se mulţumească doar cu 1 euro pentru un metru pătrat, dacă nu vor contesta acţiunea în instanţă. Administraţia locală din Murfatlar a evaluat un metru pătrat la 5,38 de euro. De menţionat ar mai fi faptul că pe traseul Medgidia-Constanţa, cel mai mare număr de expropriaţi locuiesc în Murfatlar. Deci cum o fi ajuns comisia de evaluare de la 5,38 de euro la unul singur, nu ştim. Poate după logica: cu cât mai mulţi, cu atât mai puţin. Unde mai pui că Murfatlar este şi oraş, spre deosebire de “vecinii” care locuiesc “la ţară”.
Cât primesc ceilalţi?
Vă prezentăm în rândurile ce urmează cum a evaluat comisia metrul pătrat de pământ din celelalte localităţi, în care urmează ca oamenii să fie expropriaţi. Comuna Peştera este fruntaşă. Locuitorii acesteia vor primi fiecare între 6 şi 7 euro pentru un metru pătrat. Comuna Ciocârlia se află de asemenea printre norocoase, dat fiind faptul că locuitorii acesteia vor primi şase euro pentru aceeaşi suprafaţă. Locuitorii comunei Cumpăna, care vor fi expropriaţi din cauza construirii şoselei de centură, vor primi nu mai puţin de 5,5-6 euro tot pentru un metru pătrat. La finalul “clasamentului” se află o comună al cărui primar are aceeaşi culoare politică precum Gheorghe Cojocaru: Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian (PD-L). Oamenii care urmează a fi expropriaţi în această localitate vor primi doar 2 euro pentru un metru pătrat. Tot puţin, dar măcar sunt doi… .
Mai bine pepeni, decât autostradă
Primarul oraşului Murfatlar ne-a declarat că exproprierile nu vor aduce nici un avantaj locuitorilor, în afara unor bănuţi care azi, mâine se vor risipi. Cu atât mai rău va fi dacă preţul pe care locuitorii oraşului va fi de doar un euro pentru un metru pătrat. Pentru a ne fi mai uşor să înţelegem, edilul ne-a dat exemplul unui localnic ce s-a plâns reprezentanţilor administraţiei locale de faptul că va ieşi în pierdere în urma exproprierii: “Omul mi-a spus că el are plantat pe fiecare metru pătrat câte un pepene, pe care vara ia mai mult de 1 euro, adică 4 lei”, ne-a declarat primarul. E drept, un simplu calcul ne arată că omul respectiv poate primi şi 3-4 euro la începutul sau în toiul verii, dintr-un singur pepene, plantat pe un metru pătrat. Un alt exemplu este cel al unui localnic ce are cultivată rapiţă, sau mai bine zis, avea, pe cele opt loturi ce urmează a fi expropriate. Acesta, la rându-i e nemulţumit de banii pe care urmează să îi primească, în comparaţie cu banii pe care i-ar primi în urma colectării rapiţei. Dar vorba aceea, se bucură cel puţin pentru că a apucat să termine colectarea de anul acesta… .
De ce diferă preţurile?
Răspunsul la această întrebare este cel mai probabil faptul că pe tronsonul Cernavodă-Peştera evaluarea a fost făcută de către un evaluator, iar pe tronsonul Peştera-Cumpăna, evaluarea a fost întocmită de un altul. Dar chiar şi aşa, diferenţa mare de bani între terenuri pare să spună despre cei doi specialişti că au făcut orice împreună, dar numai şcoala nu. După ce locuitorii oraşului Murfatlar, care urmează a fi expropriaţi şi care sunt în număr de 28, vor contesta decizia se va forma o altă comisie care va evalua terenurile. Aceasta va fi formată din trei specialişti după cum urmează: unul va fi ales de judecător, un altul de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi, nu cel din urmă, unul va fi ales de reclamanţi.