Litoralul românesc

După două mandate, Gheorghe Panait a „mulţumit” electoratului cu degetul mijlociu

În campanie, fostul primar din Tortoman a folosit sute de milioane din bugetul local

 În disperarea de a câştiga pentru a treia oară alegerile, Gheorghe Panait, fostul primar al comunei Tortoman (2000-2008) a strâns bani din bugetul local, pe care apoi i-a folosit în timpul campaniei electorale.

Un articol de Andreea PAVEL

Sute de milioane din banii contribuabililor s-au transformat în materiale de campanie, precum calculatoare vechi „dăruite” şcolii din Tortoman, „monografii” ale comunei, (în care Tortoman e menţionată drept „reşedinţă de judeţ”), sau precum cartea Milenei, „În numerele Tatălui”, în care este „analizat” pozitiv şi fostul edil. Pe lângă pachetele electorale şi banii împărţiţi de Ziua Eroilor (6 mai a.c.), Panait nu s-a putut abţine şi şi-a dezvăluit adevăratele sentimente pentru cei care au avut încredere în el timp de opt ani: un deget mijlociu mic şi gras.

 În vara anului 2007, toropit de „canicula” care se anunţa în campania electorală din 2008, Panait s-a gândit „îmbogăţească” biblioteca din Tortoman cu vreo 600 de monografii ale comunei. Problema este că, în fapt, monografiile sunt simple broşuri pline de aberaţii, cum ar fi: „Tortoman, reşedinţă de judeţ”. O altă problemă, penală de această dată, este falsificarea scrisului şi a semnăturii Antoanetei Mocanu, bibliotecara de la acea vreme. Aceasta făcuse, chipurile, un referat prin care solicita necesitatea unor astfel de monografii. Contactată telefonic, Mocanu, actual viceprimar la Tortoman ne-a declarat că adevăratele monografii despre comună sunt în lucru, iar realizarea unui astfel de izvor scris despre orice localitate, oricât de mică ar fi durează foarte mult. Normal că nu se poate numi monografie o fiţuică plină de fotografii ale primarului. O altă problemă este aceea că, deşi sunt solicitate pentru bibliotecă, aceste „monografii” nu sunt trecute în evidenţa bibliotecii, pentru că niciodată nu au ajuns acolo! În valoare de 150 000 000 ROL, broşurile au fost „decontate” tot de Consiliul Local şi împărţite oamenilor din comună într-un fel de campanie electorală „prematură”. În aceeaşi manieră a procedat Panait şi cu 50 de exemplare din „În nume(re)le Tatălui”, o carte concepută de Milena, ediţie în care a fost „analizat” şi Panait. Tot bibliotecara Mocanu ar fi solicitat astfel de cărţi! Antoaneta Mocanu ne-a confirmat faptul că i s-au falsificat semnătura şi scrisul, şi că „monografiile” şi broşurile nu au ajuns niciodată la bibliotecă, fiind plătite din bugetul local şi folosite în interesul personal al edilului.

 Elevii din Tortoman, „uneltele” de manipulare ale lui Panait

În 2004, în aceeaşi manieră, de aruncat praf în ochii oamenilor din Tortoman, cu doar două zile înainte de alegeri, Panait a achiziţionat trei calculatoare vechi, model Pentium 2, livrate de SC IT Computers Group SRL, firmă reprezentată prin directorul general Ion Consel. Prezentată iniţial ca o sponsorizare, actul de binefacere s-a transformat rapid în modalitate de stors bani de la bugetul local, după ce, eventual, s-a făcut mare tam-tam pe seama achiziţionării calculatoarelor, pentru elevi. Mai mult, ţinând cont de faptul că gestul nu reprezenta mare lucru, Panait a iniţiat un curs de instruire al elevilor în utilizarea calculatorului, care a fost, de asemenea, decontat ulterior de «bugetul local».Cursul s-a derulat în perioada 14 iunie-13 iulie 2004. În afară de faptul că în zilele respective se desfăşura şi examenul de capacitate, tot în acea vreme, copiii din Tortoman au fost afectaţi de o epidemie de oreion. Numărul elevilor participanţi la cursul de informatică a fost trecut în condica şcolii ca fiind 66, iar pentru fiecare elev, cursul a costat 39,5 RON (suma totală fiind de 2567,5 RON). problemele ridicate în povestea cursului de informatică sunt următoarele: de ce au fost declaraţi 66 de elevi, în condiţiile în care la curs au participat aproape 30? De ce a fost nevoie de un curs desfăşurat cu «ajutorul» unor calculatoare depăşite, în condiţiile în care, în şcoala din Tortoman, se desfăşura deja un curs de informatică, iar elevii erau instruiţi pe calculatoare Pentium 4. Pe de altă parte, pe diplomele eliberate elevilor (până şi pe cele ale copiilor care erau bolnavi şi nu au participat la nici un curs!) e menţionată «iniţierea în reţele de calculatoare şi internet», lucru imposibil în condiţiile în care sistemul de operare MS-DOS funcţiona cu mare dificultate, iar sistemul Microsoft Word nu funcţiona deloc! Curios este faptul că au trecut şase luni de la momentul achiziţiei şi până la momentul consultării Consiliului Local. Mai mult, în contract este precizat un număr de 68 de cursanţi, cu doi mai mulţi decât numărul indicat de Nicolae Cosor în condica şcolii, ceilalţi doi cursanţi, fiind însuşi directorul Cosor şi Elena Grădinaru.Interesant este că la şedinţa Consiliului Local în care s-a pus problema aprobării fondurilor pentru achitarea calculatoarelor şi cursului, proiectul a fost aprobat de opt consilieri din nouă, incapabili să se opună lui Panait, Petre Prisecaru fiind singurul care s-a opus. Secretarul Primăriei, Aurelia Popescu, de asemenea a blamat acţiunea lui Panait menţionând că se încalcă legislaţia în vigoare şi susţinând că nu va contrasemna un astfel de proiect, întrucât ar intra sub incidenţa legii penale. Ulterior, probabil sub presiunea lui Panait, secretarul şi-a schimbat radical opinia.

Îngrijoraţi de faptul că Prisecaru ar putea afla mai multe şi astfel ar da în vileag toată povestea, echipa Popescu-Panait a pus «sub cheie» contractul în cauza şi au refuzat să i-l mai pună la dispoziţie. În şcoală, team-ul Cosor-Grădinaru au « ajutat » la muşamalizare prin sustragerea filelor din condica şcolii, în care se făcea referire la curs, calculatoare şi la absenţa elevilor din acea perioadă. În locul filelor originale rupte, au fost completate altele, în care nu se făcea nici o referire la prezenţa elevilor la curs, sau la susţinerea examenului în urma căruia urmau să primească diplomele.

Panait a tras „degete mijlocii” de Ziua Eroilor

În mai 2008, în plină campanie electorală, Panait s-a folosit de celebrarea Zilei Eroilor şi a făcut din nou pe altruistul împărţind plicuri cu bani bătrânilor şi pachete elevilor.În afară că legea care interzice astfel de pomeni electorale a fost încălcată flagrant, Gheorghe Panait spera să prindă şi al treilea mandat, deşi, la sărbătoarea Zilei Eroilor, atitudinea abjectă a acestuia a demonstrat încă o dată că bodega e singurul loc în care ar putea să fie şef. Iritat probabil de vreun cetăţean care şi-a spus oful vizavi de cele două mandate ale lui Panait duse pe apa sâmbetei, primarul şi-a retras patru degete şi l-a ţinut ţeapăn spre „public” pe cel din mijloc. Gestul e cu atât mai imoral cu cât, de faţă, erau prezenţi şi copii. Oamenii din Tortoman nu sunt deloc şocaţi de acest lucru, pentru că, Panait nu era la prima abatere! Se zvoneşte prin Tortoman că pe vremea când era primar, umbla cu o armă prin instituţia al cărei şef era şi le spunea angajaţilor: „Vedeţi ce am eu aici? He he he…”. O altă poveste este cea în care întâlnindu-se cu un consilier care venise să-şi ia copilul de la şcoală, şi căruia fostul primar îi păstra mereu un ghimpe împotrivă, Panait şi-a dat pantalonii jos şi i-a arătat fundul. Cât despre vulgarităţile prezente în limbaj, totalitarismul şi lipsa unui comportament indecent, acestea erau atât de des întâlnite, încât, pentru oamenii din Tortoman deveniseră rutină.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top