Poetul George Vasilievici, un brand controversat în Generaţia 2000: droguri, puşcărie, poezie şi iubire
„Nu am câştigat premii, am stricat toată generaţia mea. Le-am dat la toţi droguri; acum îşi cumpără singuri. Cam toţi s-au rupt după ce m-au întâlnit pe mine. Mă simt ca diavolul generaţional”, este un fragment dintr-un interviu cu George Vasilievici, realizat pe 18 octombrie 2006. Interviul trebuia să fie publicat în revista Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, unde acesta a studiat, dar, din motive independente de colectivul redacţional, interviul nu a fost publicat niciodată. În aceeaşi perioadă în care am făcut interviul, George m-a întrebat cum cred că vor reacţiona ceilalţi dacă aş muri. Am ezitat să răspund, după care a continuat spunându-mi că la moartea lui prietenii vor râde, se vor distra şi se vor bucura pentru că el se va întâlni cu Iisus. „Replică tipică pentru George”, mi-am zis. Nu ştiu dacă s-a întâlnit sau nu cu Iisus, dar ceea ce el nu ştie este că prietenii lui sunt departe de a râde, de a se distra şi bucura pentru el. Aseară, George Vasilievici a grăbit reîntâlnirea cu Marin Mincu (mentorul generaţiei sale de scriitori). Şi probabil, şi cu Iisus.
Un articol de Andreea PAVEL
Ultima farsă
Pe 10 aprilie a.c., în jurul orei 20:00, am primit un telefon prin care o prietenă m-a anunţat că George Vasilievici s-a spânzurat. Azi dimineaţă, vestea a fost confirmată oficial. Cei care îl cunoşteau pe George au crezut că este vorba de o farsă, fie pentru că refuzau să creadă că Vasilievici nu mai este, fie pentru că erau obişnuiţi cu poantele pe care acesta le făcea. În urmă cu mai mult timp, George a trimis prietenilor sms-uri în care anunţa „George s-a spânzurat”. Când au aflat că este o farsă, aceştia l-au avertizat s-o lase mai moale pentru că nimeni nu-l va mai crede. Poate de aceea, reacţia tuturor a fost: „Asta e o farsă”.
În altă ordine de idei, George era supărat pentru că nici una dintre editurile mari nu voiau să-i publice ultimul roman, „Viseptol”. Pe blogul său, Vasilievici postase un afiş prin care ironiza situaţia, spunând că romanul său „caută editură”. După acest gest, cu siguranţă că editurile se vor înghesui să-i publice cartea, nici un consilier de la Humanitas sau Polirom nu-l va mai considera un rival de temut, iar supărarea lui Vasilievici va fi trecut. Din păcate, prea târziu. George se bucură deja de o celebritate postumă nedorită.
Brand al Generaţiei 2000
George Vasilievici a reuşit până la cei 31 de ani să devină un brand în rândul scriitorilor douămiişti. Personalitate contradictorie şi imprevizibilă, George nu era niciodată acelaşi, în fiecare zi lepădându-se de George, cel de ieri. Dincolo de toate „personalităţile” pe care le promova, sau renega, acesta declara că nu există nicio diferenţă între Vasilievici poetul şi Vasilievici omul. Într-un interviu din 2007, publicat pe site-ul metropotam.ro, George vorbea despre „ce-i trece prin cap când scrie”: „Acum am fost într-o perioadă foarte macabră, cu viziuni de-astea apocaliptice. Mă plimbam pe plajă acum două zile şi mi-a venit brusc în cap, aşa dintr-o dată, o mamă care naşte un sicriu plin de coroane de flori, cu panglici pe care scria: <Nu te voi uita niciodată!> Mama”.
Unii consideră că Vasilievici n-ar fi fost în stare să lege două cuvinte fără a consuma droguri, alţii consideră că George s-a născut poet şi că drogurile nu i-au influenţat în nici un fel scriitura. Acesta a publicat: Yoyo (Editura Tomis), Gabi78 (Editura Vinea), Featuring (Editura Vinea), Cerneală (Editura Pontica), O cameră cu două camere (Editura Tomis), W.C. RUL (Editura Vinea) şi „căuta editură” pentru romanul „Viseptol”. George a frecventat următoarele cenacluri:
Zări Albastre (cenaclul liceului Mircea cel Bătrân, 1993 – 1997)
Cenaclul de Marţi (cenaclul Facultăţii de Litere Constanţa, coordonat de Marin Mincu şi preluat de Mircea Ţuglea, 1998 – 2002)
Cenaclul Mihail Sadoveanu (cenaclul Uniunii Scriitorilor filiala Constanţa)
Cenaclul Euridice (coordonat de Mrin Mincu)
Pătratul Literar (cenaclul Revistei de Marţi, coordonat de Mircea Ţuglea)
Cenaclul Tomis (cenaclul revistei Tomis, Constanţa, coordonat de Carmen Raluca Şerban)
Dealer de droguri şi poezii
Poetul Vasilievici a făcut arest preventiv la IPJ Constanţa şi Penitenciarul de maximă siguranţă Poarta Albă aproape un an pentru consum şi trafic de droguri, după care George şi-a continuat până în ultima clipă slalomul printre droguri, iar odată cu trecerea timpului ajunsese să consume substanţe din ce în ce mai puternice, iar „cocktailurile” încropite erau tot mai „ingenioase”.
Tânărul a continuat să fie şi dealer, nesfiindu-se să declare de mai multe ori, chiar şi în presă, că el i-a „iniţiat” în consumul de droguri pe ceilalţi din generaţia lui. Anumite secvenţe din puşcărie sunt redate în romanul Yoyo şi în volumul de poezii Gabi78. În fapt, poemele din Gabi78 sunt scrise în timpul detenţiei, unde şi-a făcut prieteni din rândul deţinuţilor de la Poarta Albă, tocmai prin intermediul poeziei.
Manifeste de îmblânzire a realităţii
George Vasilievici a fost şi iniţiatorul unei serii de manifeste şi proteste în urma cărora, în Constanţa, s-au înfiripat o groază de legende în jurul personalităţii poetului. Pare că prin aceste iniţiative, Vasilievici a încercat să îmblânzească realitatea în care trăia. Iată câteva dintre proiectele lui George, pe care le-a prezentat în cadrul aceluiaşi interviu:
EroTICA, 2001 – festival de artă contemporană, Constanţa;
EroTICA, 2002 – festival de artă contemporană, desfăşurat de-a lungul a patru săptămâni, cu secţiunile Artă Plastică, Film de scurt metraj, Creaţie literară, Teatru, Fotografie;
Ieşire din contur – proiect de graffiti undergraund;
Protest protejat – proiect undergraund constând în punerea de prezervative pe receptoarele telefoanelor publice din Constanţa, ca reacţie imediată împotriva „Legii limbii” promovată de fostul parlamentar George Pruteanu.
Poezia a coborât pe stradă – proiect public, realizat cu sprijinul firmei de maxi-taxi GMS şi RATC, constând în lipirea pe spătarele scaunelor din mijloacele de transport în comun a unor autocolante imprimate cu versuri ale unor autori contemporani;
Mereu la modă – proiect underground cu participarea exclusivă a statuii poetului Ovidiu care „a acceptat” să poarte timp de două zile o pelerină roz, de ultimă modă;
O altă idee a lui George a fost pusă în practică în urmă cu ceva ani, alături de o prietenă a acestuia. Împreună au luat oraşul la talpă şi au început să coloreze cu spray roz sau galben fiecare excrement de pe asfalt. Între prieteni mai circulă o legendă care spune că într-o seară, George ar fi luat cheile de la maşina unei iubit din Craiova şi i-ar fi spus că se duce să ia ţigări. Nu s-a întors nici după câteva ore, pentru că… era în drum spre Amsterdam pentru a cumpăra droguri. S-a întors după câteva zile cu un portbagaj plin de amfetamine ascunse în sticle de şampon.
Idolul adolescentelor încerca „să iubească totul”
George Vasilievici făcea ravagii în rândul adolescentelor. Le scria poezii şi le cucerea spunându-le exact ceea ce vroiau să audă. Ori misterul, ori caracterul exuberant, ori zâmbetul, ori râsul în hohote l-au transformat într-un adevărat idol al puştoaicelor de 16-17 ani care chiar şi acum, după confirmarea oficială a Poliţiei, continuă să creadă că este vorba despre cea mai proastă farsă pe care au auzit-o vreodată: George nu poate fi mort. Versuri sau poeme întregi aparţinând lui Vasilievici rămâneau postate la statusurile de pe messenger ale adolescentelor boeme. Cel mai cunoscut vers în rândul liceenilor era: „Dormi degeaba. Visul e la mine”. Cât despre femei, George spunea: „Am fost îndrăgostit de foarte multe ori, nu de o femeie anume sau de starea de a fi îndrăgostit, iubesc pe cine mă inspiră, asta sexual vorbind, încerc să iubesc totul”. În interviul despre care vorbeam, George a mai fost întrebat cum ar păcăli moartea. Până şi răspunsul la întrebarea aceasta a fost poezie: „De ce să o păcălesc, nu ar fi mai bine să o satisfac? La vârsta mea, moartea nu poate fi decât tânără şi frumoasă. Nu am fost eu în stare să refuz femei mai urâte… „.
Crimă sau sinucidere?
Este întrebarea de pe buzele multora, dat fiind faptul că George Vasilievici părea că iubeşte atât de mult viaţa încât ultimul lucru la care te-ai fi putut gândi este că nu vrea să mai trăiască. În acelaşi timp, George era interesat să-şi găsească un loc de muncă în presa constănţeană (în ultimii ani a lucrat pe la mai multe publicaţii locale) şi toţi cei care vorbiseră cu el, cu doar o zi înainte de nenorocire, au fost şocaţi la aflarea veştii, dat fiind faptul că George „era cât se poate de ok”. Pe de altă parte, se pare că George avea datorii mari la alţi dealeri şi amanetase bunuri ale cunoştinţelor. În trecut, George a primit câteva „lecţii” de la cei la care avea datorii, de-abia scăpând cu viaţă din pumnii acestora. Cei care anchetează cazul s-au grăbit însă, înainte de a finaliza ancheta, sau înainte de a se afla rezultatul necropsiei, să declare că nu au nici un fel de suspiciune cu privire la cauza morţii şi că George Vasilievici s-a sinucis. Vom reveni!
Redacţia ziarului DEZVĂLUIRI transmite condoleanţe familiei şi tuturor celor îndureraţi de dispariţia lui George Vasilievici. Dumnezeu să-l ierte!
Morţile vii şi Morţile moarte
George Vasilievici
când mori toate florile pe care ar fi trebuit să
le miroşi şi nu ai făcut-o mor
mor şi statuile lor,
statuile prietenilor mei
merg tăcute cu ele în mână
statuile iubitelor mele miros
adânc pentru ultima oară
statuile florilor primite
în tinereţe de la statuia mea.
