Coldea a fost dat afară. Următoarea pe listă e Codruța Kovesi. În ultima jumătate de an, scandalurile s-au ținut scai de șefa DNA. Mai întâi a fost dezgropată lucrarea sa de doctorat, capitol ce părea închis definitiv încă de acum 4 ani. În paralel, scandalul Black Cube a ridicat unele semne de întrebare. La finele lui 2016 au fost relatările lui Sebastian Ghiță. Dar lovitura de grație i-a fost dată abia în februarie 2017, în ceea ce părea la început unul din momentele de glorie ale domniei sale la DNA – anchetarea Ordonanței 13. Ar trebui să plece Codruța? Eu unul cred că nu.
Un articol de Răzvan PETRE
Cu toții știți cine este Laura Codruța Kovesi. Însă unii din cititorii noștri din țară probabil nu îl cunosc pe Adrian Bavaru. Fondator și patriarh al Universității „Ovidius”, Bavaru rămâne în istoria Constanței cu o contribuție însemnată la ridicarea urbei la rangul de oraș universitar. Dar și ca monarh absolutist care a condus universitatea cu un pumn de fier.
Sub mandatele sale, Universitatea a înflorit în timp record, de la un proiect-pilot cu 2-3 facultăți acreditate ajungând în câțiva ani la statutul de centru universitar regional, cu zeci de mii de studenți înscriși. În același timp, „Ovidius” s-a transformat într-o mașină de produs și tocat bani. Numărul studenților „cu taxă” a crescut vertiginos, taxele percepute au explodat, universitatea s-a avântat în ambițioase proiecte imobiliare etc.
Cei care au avut onoarea – ca mine – să îi fie studenți, știu că puține lucruri pe lumea asta pot fi mai puțin dureroase ca un curs cu Bavaru. Sobru, laconic și sentențios, Bavaru făcea și luminile de pe tavan să pâlpâie, atunci când intra în amfiteatru. Pentru cei care i-au făcut opoziție în cadrul structurilor universității, Bavaru a fost mai mult – un lider obtuz, de modă veche, refractar la schimbare și intolerant cu orice opinie ce difera de a lui. Pentru aceștia, dar și pentru studenții ce tremurau pe holurile universității atunci când zăreau silueta înaltă sau chipul etern mohorât al rectorului, Bavaru era mai mult decât întruchiparea Sistemului. El era Sistemul-însuși.
Chiar mai intimidante ca prezența lui scenică erau cursurile lui Bavaru. Lungi – interminabile – și indigeste: Cantitate excesivă de informație, complicat structurată, plus o grămadă de citate și referințe din alți autori. Practic, pe fiecare pagină erau 5-10-20 de nume ale unor alți botaniști – de la unele faimoase ca cel al lui Goethe, la cercetători uitați, de care nimeni nu avea să mai audă vreodată. Practic, cursurile sale nu erau atât despre materia predată – Anatomia Plantelor, de exemplu – cât erau despre Bavaru însuși.
Despre cărțile pe care le citise, despre studiile sale, despre expedițiile de cercetare pe care le făcuse alături de biologi și oceanografi români.
Spre deosebire de Bavaru – care cita pe toți autorii posibili – Laura Codruța Kovesi nu s-a omorât cu citatele, deși lucrarea ei de doctorat e, grosso modo, o compilație a unor însăilări ale altora – instituții, juriști, Laura Codruța însăși (pe vremea când era fată) etc. Una peste alta, este un plagiat evident, pe care două comisii s-au chinuit jenant să îl albească. Ar trebui să fie asta o problemă capitală? Cu siguranță, nu. Mai întâi, pentru că toți fac asta. România e o țară condusă de câteva zeci de mii de impostori mediocri, care au ținut morțiș să se împăuneze cu un titlu doctoral, în iluzia că asta îi va face să pară mai deștepți sau mai înalți. E o boală veche, a cărei filație nu începe cu Romulus Zăroni, și care în mod cert nu se va termina la Codruța Kovesi. Pe urmă, ea nu ar trebui blamată prea mult, pentru că cel mai probabil nici nu și-a scris ea însăși respectiva lucrare. Kovesi mărturisea într-un interviu din ianuarie că a cumpărat acel soft de validare a plagiatelor, ca să verifice cu mâna ei cât la sută e sau nu e – Dacă chiar ai scris tu lucrarea respectiva, nu ai nevoie de un soft care să îți spuna dacă e „pe bune”, sau dacă ai copiat… De fapt, probabil că și de „achiziționarea” softului s-a ocupat altcineva. „Softul de verificare a tezei” e în realitate o aplicație disponibila exclusiv on-line, la care plătești un abonament și pe care nu poți nicicum să o „achiziționezi” – cum a declarat eronat Kovesi.
Pe lângă problema doctoratului, șefa DNA mai are și alte tinichele legate coadă. Una dintre ele este aceea a întâlnirilor sale cu Ghiță și Dragnea. Negate șmecherește de Kovesi („nu am fost prietenă cu inculpatul Ghiță” – dar cine a zis că au fost prieteni?), relațiile cu cei doi lideri PSD prind din ce în ce mai mult contur în ultima perioadă. Săptămâna trecută, Dan Andronic a relatat pe larg cum se hârjoneau Dragnea și Kovesi – ambii invitați la vila de protocol a SRI, la ziua de naștere a lui Coldea, din 2014. La aceeași petrecere a participat și Ghiță. Ca să nu fie loc de întors, Andronic a lăsat să se înțeleagă că deține fotografii de la acea întâlnire, iar, cel puțin până acum, nici unul dintre participanți nu a infirmat.
Dincolo de aceste minciunele (de genul „Nu am participat la evenimente private alături de inculpatul X sau Y”) și doctoratul-minune, Kovesi are o problemă serioasă: Anchetarea Ordonanței 13 – o capcană în care ea s-a aruncat, cu capul înainte.
Nu trebuie să fii expert pentru a-ți da seama că anchetarea faptului că Guvernul a emis o Ordonanță e echivalent cu a ancheta Parlamentul și parlamentarii, pentru că au votat o lege – ceea ce e neconstituțional, ilegal. În același timp, ancheta DNA e lipsită de finalitate, de sens. Ce putea descoperi DNA? Cum putea fructifica ancheta?
Putea descoperi că Dragnea a comandat Ordonanța 13? Păi asta știa deja toată lumea, încă din decembrie 2016, când acesta a declarat că toate deciziile guvernului se vor lua la partid – adică de către el. Că e aiuristică, samavolnică, nesimțită? 90% din legile din țara asta sunt așa, fără ca asta să implice probleme penale pentru cei care le-au adoptat sau promulgat prin decret. Și așa mai departe… Practic, oricum ai da-o, Guvernul are dreptul legal și confințit prin Constituție să dea Ordonanțe, iar să-i chemi pe miniștri să explice în fața procurorului cum și de ce dau o ordonanță e un abuz.
Pentru ca ancheta DNA să aibă o finalitate de orice fel, DNA ar fi trebuit să pună sub acuzare guvernul și să deschidă astfel calea unor alegeri anticipate. Ceea ce oricum nu e dorit de nimeni și oricum nu s-ar fi putut face decât cu încălcarea Constituției și a normelor de drept elementare.
Practic, cei ce au depus la DNA – cu o săptămână înainte de emiterea Ordonanței 13 – o plângere privind Ordonanța 13, au lansat o invitație în alb pentru abuz și sinucidere politică. Invitație pe care Kovesi a acceptat-o, cu candoare copilărească.
Majoritatea șefilor de direcție din SRI au fost maziliți de Hellvig la jumătatea anului trecut. Pentru debarcarea lui Coldea a fost nevoie de Operațiunea „Dezvăluirile lui Ghiță”. Cum era acuzat doar șprițuri și vacanțe, Coldea a fost considerat nevinovat de comisia de anchetă, dar compromiterea lui morală a fost suficientă pentru ca Hellvig și Iohannis să îl demită. În secunda doi, „dezvăluirile lui Ghiță” s-au oprit.
Pentru mazilirea Codruței Kovesi, piesele dominoului au început să cadă din noiembrie 2016. Când, aflat pe ultima sută de metri, Guvernul Cioloș a dat o altă ordonanță bizară, ce permitea ministrului de la Justiție să controleze activitatea PG, DNA și DIICOT, fentând astfel filtrul CSM. Acum, că DNA-ul a picat în plasa plângerii anti-Ordonanța 13, iar Curtea Constituțională a constatat conflictul dintre Puteri, ministrul justiției chiar are ce să verifice – iar rezultatul „evaluării” îl poate lua copy-paste din decizia CCR. Pentru ca scenariul să fie complet, nu mai rămâne decât ca Kovesi să respingă concluziile controlului, iar ministrul pesedist să îi ceară demisia.
Între operațiunile de debarcare a celor doi șefi ai Binomului sunt multe similitudini. Căderea lui Coldea fost provocată de Ghiță – „penalul” fugar, fost pesedist. Cădea lui Kovesi va fi provocată de PSD – vinovatul de serviciu în România anului 2017. Practic, odată cu demiterea șefei DNA, mult-hulita Ordonanță 13 va căpăta în sfârșit sens – ca literă de lege nu a funcționat, dar ca momeală, a dat roade. Iar Iohannis poate semna decretul de demitere a lui Kovesi, având aceeași scuză ca în cazul lui Coldea – că nu îi este permis de Constituție să refuze cererile ministrului Justiției sau ale șefului SRI.
În final, toate sunt bune și frumoase: Iohannis își consolidează imaginea de cavaler singuratic în lupta cu „Ciuma Roșie”; PSD își îndeplinește magistral rolul de „băiat rău al politicii românești” și își poate vedea liniștit de guvernare (împotriva ordonanței s-au strâns peste 100.000 de oameni, dar pentru „susținerea DNA” și împotriva deciziei Curții Constituționale abiau au ieșit câteva mii, deci demiterea șefei DNA nu va provoca mare tam-tam, mai ales după ce a fost pregătită prin scandalurile doctoratului, dezvăluirilor lui Ghiță și a celor mai noi despre relația ei cu Dragnea); Kovesi va fi plasată, precum odinioară George Maior, într-o sinecură călduță, peste mări și țări; eventual, după înlăturarea ei, toate dosarele eșuate sau abuzive vor fi puse pe seama „regimului Kovesi” sau a protocolului SRI-DNA/Coldea-Kovesi, declarat oficial mort; unele dosare, cum este cel al Elenei Udrea, vor fi considerate ca fiind motivate de răzbunări personale sau de politizarea luptei anti-corupție și vor fi clasate sau închise cu condamnări simbolice; în fine, la conducerea DNA va veni un tânăr procuror la fel de no-name și eventual la fel de mult girat de SRI, ca mai toți miniștrii no-name și girați ce au populat guvernele Ponta II, III, IV, Cioloș, Grindeanu.
Kovesi e pe făraș. Acesta nu este însă un motiv pentru bucurie pentru cei ce o urăsc. Nici un motiv de tristețe pentru cei ce susțin „lupta anti-corupție”, sau, mă rog, ce a mai rămas din ea. E o vorbă veche aceea că „Moartea regelui e bucuria nebunului”. În locul lui Kovesi va veni un nou Kovesi. Singurul mod în care această predicție poate eșua, ar fi acela în care în locul ei ar fi pus un nou Bavaru. Acela măcar și-ar nota corect citatele preluate din alți autori…
