Proteste în Piața Universității. Proteste la Roșia, mineri închiși în mină. Ceartă în alianța guvernamentală, pornind de la subiectul exploatării de aur din Apuseni. Dincolo de hărmălaia aceasta – o realitate obiectivă – proiectul Roșia Montană nu este acum mai aproape de a deveni realitate, decât a fost vreodată. Vinovați de această situație au fost scoși guvernanții de acum și din ultimii zece ani; au fost scoși tinerii din Piață și societatea civilă; Soros și fundațiile pe care le sponsorizează; Rusia și “agenturili”. Din lista țapilor ispășitori lipsește, însă, un mare vinovat. Unul care persistă în acțiuni dăunătoare, ce zădărnicesc șansele proiectului minier. Numele lui este Roșia Montană Gold Corporation.
Un articol de Răzvan PETRE
Invitat, în urmă cu mulți ani, la o emisiune comemorativă dedicată Revoluției din 89, Mircea Dinescu a răspuns (mai în glumă, mai în serios) la întrebarea “Cine a condus Revoluția?”, spunând: – Nicolae Ceaușescu! Partea serioasă a acestei constatări ține de modul dezastruos în care dictatorul a gestionat criza din decembrie 1989. Întors dintr-o vizită în străinătate la momentul în care mișcarea de la Timișoara fusese reprimată (și sute de manifestanți – uciși), el a luat o decizie ce i-a fost fatală: A convocat contra-manifestația din piața Palatului, care i-a ieșit pe dos. El a reușit astfel să reaprindă flacăra revoluției și să demonstreze (prin fuga cu elicopterul) că a pierdut controlul țării. Spre deosebire de fostul dictator (care și-a dinamitat situația în câteva ore), Roșia Montană Gold Corporation a muncit asiduu, timp de zece ani, la distrugerea imaginii proprii.
Începuturile au fost bune: Au fost contracarate acțiunile ONG-urilor susținute de George Soros, compania a prezentat avantajele exploatării și a răspuns celor ce întrebau despre riscurile de mediu etc. După care greșelile au curs pe bandă rulantă. Invitarea unor personalități media în Noua Zeelandă, pentru a vizita o mină de aur similară cu cea proiectată a fi construită la Roșia, a sfârșit cu un fiasco. Pentru că nu a fost anunțată anterior și a ajuns în presă “pe surse”, această acțiune (altfel, un eveniment de PR normal) a fost receptată ca o tentativă de a cumpăra influența unor formatori de opinie și a unor manageri de presă, cu o excursie de mii de dolari. A urmat campania de milioane de euro, în care oameni din Roșia și de prin împrejurimi au apărut în clipuri lăbărțate, în care spuneau ce grea e viața în Apuseni și cât de mult își doresc să muncească la mină ei, neamurile lor, sau vecinii lor. Clipurile au devenit rapid subiect de caricatură, iar campania a căzut în desuetudine când au ieșit la iveală sumele de bani și avantajele primite de “țăranii amărâți”. Încununarea aventurii RMGC în media românească a fost cumpărarea de spațiu publicitar extins la televiziuni și ziare, pentru promovarea avantajelor mărețe pe care țara noastră le avea de pe urma proiectului.
Ce au reușit cu toate acestea? Pentru început, notăm că politicienii de azi sunt la fel de nehotărâți ca și cei de ieri. În ceea ce privește masa largă a populației, românii sunt din principiu neinteresați de subiecte ce țin de mediul înconjurător, sau de macroeconomie, deci e de presupus că impactul campaniei a fost aproape de zero. În plus, e penibil să vii cu mesaje de genul “vor fi create 800 de locuri de muncă” într-o țară în care muncesc vreo 10 milioane de oameni, iar un milion nu au așteptat să se deschidă vreo mină, ci au plecat să-și găsească de lucru în străinătate.
RMGC a reușit în schimb să-și construiască imaginea unui babalau multinațional, venit pe meleaguri mioritice să ne adoarmă vigilența și să ne ia aurul. Mega-campania media a adus compania în atenția tuturor, iar mesajele nu tocmai bine alese nu au impresionat, ba, dimpotrivă, au creat impresia că RMGC urmărește să ne prostească. Sume colosale au fost investite în publicitate neinspirată, cu efecte inverse celor scontate. Întreabă 10 români pe stradă cine reprezintă mai bine imaginea multinaționalei venite să ne salte resursele naturale – RMGC sau Chevron? Din zece, nouă vor alege RMGC, deși compania din Roșia, pe lângă gigantul petrolier, e ca un pui de găină lângă un elefant.
În multe momente, campania de imagine a RMGC a părut a fi inspirată din manualele de propagandă din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial – simplistă, stângace, destinată unor oameni cu nivel de inteligență redus. În timp ce în Piața Universității singura opoziție declarată a proiectului minier era compusă din tineri cu smartphone-uri, mobilizați prin Twitter, minerii de la Roșia s-au coborât, la contra-manifestația lor, în galeria minei turistice și, în același timp, în penibil. Așa-zisul “protest spontan” al ortacilor a părut un spectacol cu figuranți ordinari în roluri principale, regizat de cel mai prost regizor din lume. Mulți din cei cu care am vorbit au fost amuzați de faptul că “minerii” – bărbați, femei (și copii?) erau toți trași la Xerox, cu aceleași căști albe ca la Nufărul, cu aceleași combinezoane scrobite și vestuțe reflectorizante, toate proaspăt scoase din cutie. Însă atenția tuturor celor cu care am stat de vorbă a fost atrasă de bannerele purtate de “manifestanți”: “Toate literele erau la fel!” mi s-a spus. Într-adevăr, cât de prost să fii să organizezi un miting „spontan”, cu oameni “amărâți”, dar care poartă bannere prefabricate cu zeci de euro/metrul la o firmă de producție publicitară? Acest show ieftin, dacă a reușit ceva, a reușit să îi înrăiască pe cei ce protestează în Piața Universității. Peste tot, la toate manifestațiile din lume, protestatarii au lozinci scrise pe pancarde improvizate din cartoane măzgălite cu carioca. Numai la mitingurile lui Ceaușescu de la parada de 23 August mai puteai vedea pancarde ca cele folosite de ortacii de la Roșia Montană…
Bomboana pe coliva RMGC a fost pusă de atitudinea minerilor pe care nu înțeleg cine și de ce i-a invitat la vizita făcută de Comisia Parlamentară la Roșia. După ce au pus presiune pe parlamentari, ei au tăbărât pe jurnaliști (chiar și pe cei de la organele de presă favorabile proiectului), pe care i-au bruscat, cerându-le să se legitimeze și punându-le în vedere că Roșia e casa lor și că ei fac regulile la ei acasă.
La nivel de imagine, la asta se reduce totul – studenții din generația Facebook, contra minerilor mânioși. Atenție – nu mai suntem în 1990! Cine credeți că o să câștige din confruntarea asta?
