Fără categorie

Baby Genius – o grădiniţă occidentală la Constanţa

Toamna este anotimpul în care şi copiii şi părinţii au emoţii. Găsirea unui cadru educaţional, care să includă grijă, afecţiune, profesionalism şi dotări, este un demers plin de surprize. În general părinţii caută să găsească grădiniţe care să răspundă nevoilor copiilor, iar raportul între preţ şi calitate să fie unul bun. Forumurile care abordează acest subiect au clasat câteva grădiniţe constănţene pe primele locuri. Printre acestea este şi Baby Genius, deschisă în primăvara acestui an în centrul oraşului. Am fost şi noi şi am vizitat-o şi ne-am dat seama, încă de la bun început, că este căutată în primul rând datorită atmosferei călduroase şi primitoare, a luminozităţii şi curăţeniei, atuuri pe care e imposibil să nu le remarci.  
Accesând  web-sit-ul grădiniţei am aflat că este bilinvă, (româno-engleză) şi are elemente din educaţia şcolii franceze combinate cu cele din sistemul Baby Genius care printre altele include învăţarea deprinderilor prin rime şi cântece. Cât stăteam de vorbă cu educatoarea copii pregăteau de masă şi vre-o trei dintre ei mai îndrăzneţi mi-au spus: „înainte să păpăm, – pe mânuţe ne spălăm.”Am rămas plăcut surprins şi ne-am continuat discuţia din care am aflat că grădiniţa a fost înfiinţată de Liliana Naclad. Am fost surprins pentru că ştiam că îşi întrerupsese activitatea pentru un concediu de creşterea copilului. În momentul vizitei noastre se afla la Bucureşti la un seminar de comunicare, aşa că am contactat-o ulterior şi am aflat că la baza acestei idei a stat Ştefania, micuţa pentru care în urmă  cu doi ani a intrat în concediu de maternitate de la Prefectură.

Am aflat că în noiembrie anul trecut a obţinut doctoratul având calificativul Magna  cum Laude al şcolii doctorale de cinematografie şi media din cadrul UNATC Bucureşti şi, pe lângă activitatea de la catedră şi obligaţiile contractuale de consiliere pe probleme de imagine şi comunicare, se ocupă de Baby  Genius. Ce e drept, numai un expert poate comunica deopotrivă cu studenţii, preşcolarii şi presa. Fost purtător de cuvânt al Arhiepiscopului Teodosie, director de cancelarie al prefectului şi mai nou, manager general la Baby Genius, Liliana Naclad a dovedit colaboratorilor seriozitate şi preocupare pentru performanţă.  
Pentru a înţelege cum se împacă  catedra de lector doctor cu cea de manager la o creşă-grădiniţă şi dacă este vreo reţetă de succes în abordarea celor două coordonate ne-a răspuns: “Nu pot spune că este o reţetă, e pur şi simplu ceva în plus care mă fascinează şi mă preocupă în calitatea mea de mamă şi implicit de educator. La grădiniţă voi coordona activitatea, nu vă închipuiţi că voi face pe educatoarea, pentru că nu am competenţe  în acest sens, în schimb lucrez cu un colectiv competent şi profesionist, educatori cu grade didactice şi psihologi, supraveghetori cu dragoste pentru copii şi multă pasiune. Pot spune că cele două preocupări completează un tablou în relaţiile mele profesionale… poţi vedea cum, copiii mici gândesc genial şi cum unii studenţi gândesc copilăreşte. E fascinant să  poţi să descoperi în copii viitorii oameni mari, iar în cei mari să vezi reminiscenţe ale copilăriei. Important e să crezi cu tărie în ceea ce faci, nu-ţi trebuie altă reţetă de succes, decât un început şi un crez”.
La întrebarea ce a determinat-o să aleagă un astfel de business a răspuns simplu: „Nu e  propriu-zis un business…Determinarea mi-a fost dată de Ştefania. Voiam pentru ea o creşă sau grădiniţă specială, deosebită. Nu pot spune că nu exista în Constanţa, însă eu sunt foarte pretenţioasă. Şi m-am gândit că sigur sunt alţi părinţi ca mine. De aceea am optat pentru o creşă-grădiniţă bilingvă şi cu program adaptat clienţilor şi mai presus de toate cu un personal calificat. Chiar şi pentru opţionale – pian, limbi moderne: germană, italiană, franceză, portugheză, spaniolă, coregrafie, dans modern, iconografie, pictură…am căutat oameni calificaţi şi cu dragoste pentru copii. La vârsta lor sunt o serie de exerciţii şi metode menite să dezvolte limbajul şi comunicare socială şi de acest aspect mă ocup eu. Dacă nu se lucrează acum în direcţia socializării şi comunicării, mai târziu putem asista la o îngreunare a dezvoltării acestor capacităţi, sau chiar o stagnare.”
Din pagina web www.gradinita-genius.ro am aflat că, deşi se merge după programa Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România, ceea ce se urmăreşte cu tot dinadinsul este descoperirea aptitudinilor celor mici, pentru eficientizarea capacităţile de învăţare, concentrare, aplicare.
Cu siguranţă Baby Genius – Constanţa va deveni o marcă de excepţie în peisajul grădiniţelor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top