Fără categorie

Ancheta ANI nu are niciun fundament, e doar un episod din lupta politică!

Interviu cu primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea

Pe 30 martie 2009, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a sesizat “din oficiu” cu privire la declaraţiile de avere şi interese ale primarului oraşului Cernavodă, Mariana Mircea. Momentul coincide cu iniţierea referendumului pentru suspendarea primarului, dar şi cu un scandal privind un posibil fals în declaraţia de avere a viceprimarului Florian Hristea, problemă ridicată tocmai de Mariana Mircea. Ziarul DEZVĂLUIRI a realizat un interviu pentru a afla care sunt acuzaţiile inspectorilor ANI, ce are de spus în apărarea sa Mariana Mircea şi dacă această anchetă are sau nu legătură cu lupta politică din Cernavodă.

A consemnat Mihai Răzvan ROTARU

DEZVĂLUIRI: Consideraţi că ANI a răspuns unei comenzi politice?

Mariana Mircea: Cred că nu este întâmplător faptul că în februarie 2009 a început “iniţierea” referendumului împotriva primarului. Pe de altă parte, aşa cum am declarat în presă la vremea respectivă, noul director al Societăţii Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, m-a ameninţat, la începutul lunii martie, că dacă mai insist pentru drepturile cernavodenilor va face presiuni şi demersuri pentru a fi înlocuită. Cum nu am renunţat să apăr drepturile locuitorilor din Cernavodă, pe 13.01.2010, ANI a finalizat actul de constatare referitor la declaraţiile de avere şi interese pe care le-am depus la începutul mandatului, în iulie 2008.

DEZVĂLUIRI: Ce a constatat ANI în urma acestei anchete?

M.M.: Referitor la declaraţia de interese, ANI a sesizat că a existat o incompatibilitate în anul 2007, când am avut calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al SC Nuclearelectrica SA şi eram şi consilier local al oraşului Cernavodă. Inspectorii ANI consideră că acest lucru ar avea efecte asupra declaraţiei de la începutul mandatului de primar. De fapt, în declaraţia depusă la începutul mandatului se consemnează adevărul şi anume că la data depunerii candidaturii, precum şi după validarea în funcţia de primar, nu mă aflam în stare de incompatibilitate. De asemenea, nici una din instituţiile statului nu a ajuns la concluzia că aş fi fost incompatibilă la acel moment (iulie-decembrie 2007), deşi atât în Consiliul Local, cât şi la SNN SA s-a dezbătut acest subiect. Pe de o parte, pentru că SNN nu şi-a dorit niciodată un reprezentant din comunitatea cernavodeana în Consiliul de Administraţie al Centralei, pe de altă parte pentru că însăşi primarul Hânsă,  de atunci, a dorit să-şi trimită fiul pe acea poziţie. Este cel puţin surprinzător că acest subiect este pus pe tapet după doi ani de la încetarea calităţii de membru în consiliul de administraţie la SNN, cu atât mai mult cu cât nu produce efecte la această dată.

DEZVĂLUIRI: Există în aceste declaraţii diferenţe între suprafeţele de teren pe care le deţineţi?

M.M.: În ceea ce priveşte bunurile imobile menţionate de ANI ca “descoperite” ca şi când ar lipsi din declaraţie ele sunt menţionate de fapt şi există elemente de identificare ale fiecărui bun în parte (adresă, suprafaţă aprox., valoare, anul dobândirii). Diferenţele apar în ceea ce priveşte exactitatea suprafeţelor şi care nu are relevanţă în atingerea unui eventual scop ascuns. Chiar modalitatea de completare a unei declaraţii de avere este de acest fel şi anume: menţionarea bunurilor cu identificarea lor clară, fără a se insista însă pe exactitatea cifrelor. Altfel, declaraţia ar trebui să conţină, ca şi alte tipuri de declaraţii (fisc, impozite şi taxe) elemente de precizie cum ar fi: copii ale contractelor de vânzare-cumpărare, fişe fiscale, etc. Aceste detalii tehnice ale bunurilor imobile sunt necesare la stabilirea obligaţiilor fiscale ale fiecărui contribuabil şi se regăsesc în cazul primarului la Serviciul Impozite şi Taxe al oraşului Cernavodă şi al celorlalte localităţi unde plăteşte impozite.

DEZVĂLUIRI: Presa a afirmat că aţi ascuns un teren…

M.M.: Într-adevăr, s-a indus în percepţia publicului ideea că am ascuns existenţa unui teren de 400 mp, pe strada Eminescu nr. 19. De fapt, acesta este terenul aferent casei în care locuiesc cu familia, teren dobândit în anul 1995. Casa are suprafaţa de 270 mp şi a fost trecută de la data recepţiei (1999) în toate declaraţiile de avere pe care le-am completat. Este evident că nu am dorit să ascund acest teren, mai ales că pe declaraţia de la „Impozite şi Taxe” casa şi terenul apar împreună. Majoritatea celor care completează declaraţii de avere fac această greşeală, interpretând la rubrica “terenuri” doar terenurile libere de clădiri şi la rubrica “clădiri” doar casa care include şi terenul aferent casei. De aceea, interpretarea ANI că s-a făcut un fals în declaraţii este cel puţin un abuz. Conform legii, falsul în declaraţii presupune urmărirea unui rezultat necuvenit pentru sine sau pentru alţii. Care este scopul ascuns al acestei declaraţii de avere, atâta vreme cât toate bunurile sunt menţionate şi identificabile de oricine?
Cel puţin hilară este şi fraza prin care ANI mai enunţă un “fals”: doamna Mircea Mariana a declarat un teren de 1000 mp în comuna Saligny şi, de fapt, deţine doar 974 mp.
De asemenea, s-a considerat un fals faptul că nu au fost trecute trei venituri corespunzătoare anului 2007, dintre care unul era chiar indemnizaţia de consilier local. Explicaţia este că la momentul la care a fost completată declaraţia de avere nu aveam fişele fiscale care să cuprindă detaliile acestor venituri. În plus, veniturile nemenţionate în declaraţia de avere nu sunt venituri ilicite. Ele sunt evidenţiate la Agenţia Fiscală Cernavodă, iar pentru acestea s-au plătit taxe şi impozite legale. Nu avea nici un sens să le ascund, cu atât mai mult cu cât ele mă pot ajuta să justific felul în care am dobândit anumite bunuri.

DEZVĂLUIRI: Cine credeţi că se află în spatele acestor şicane?

M.M.: Pentru mine e clar că deranjez marile afaceri cu bani publici pe care diverse firme “agreate” le-au făcut până acum cu Societatea Nuclearelectrica, pe sute de milioane de euro.
La începutul mandatului de primar, în iulie 2008, am eliberat Certificat de Urbansim pentru Unităţile 3 şi 4, specificând conform legii construcţiilor nucleare ce avize sunt necesare pentru eliberarea Autorizaţiei de Construire.
Am însoţit eliberarea Certificatului de Urbansim de o scrisoare prin care anunţam că avizul primarului nu este prerogativ aleator, ci se poate obţine doar dacă se întrunesc trei condiţii: organizarea a trei dezbateri publice referitoare la Unităţile 3 şi 4, înfiinţarea şi finanţarea Comitetului local de informare şi stabilirea de compensaţii pentru comunitatea locală după modele europene.
Imediat după aceea am realizat că SNN nu este dispus să ia în seamă aceste cereri, perfect justificate. De aceea, am organizat eu două dezbateri publice până la sfârşitul lui 2008 şi am votat în Consiliul Local, vestita taxă de Poluare şi Risc (în octombrie 2008).
La final de mandat, în decembrie 2008, prefectul liberal de atunci a atacat taxa în instanţă, deşi ea este construită în acord cu Codul Fiscal, acelaşi Cod Fiscal care scuteşte SNN de impozitul pe clădirile nucleare. De atunci, se tot plimbă pe la diverse instituţii, a intrat şi SNN în proces pe lângă Prefectură, având ca avocat pe Valeriu Stoica. Din februarie 2009, SNN este condusă de PDL – istul Pompiliul Budulan.
Acest domn mi-a adresat ameninţări de la prima întâlnire, “că a fost prefect de Hunedoara şi în această calitate a mai demis primari”.
De la momentul numirii sale au început strângerea de semnături pentru referendum împotriva mea, s-a dispus control ANI pentru declaraţia mea de avere şi interese. În mai 2009 au obţinut de la CNCAN, autorizaţia de construire pentru modulul 4 al DICA (depozit de deşeuri radioactive combustibil ars), deşi acest lucru l-am aflat abia în ianuarie 2010 printr-o întâmplare, când deja începuseră lucrările la modului 4 DICA.
Am solicitat explicaţii CNCAN şi SNN şi am solicitat oprirea lucrărilor. Am primit un răspuns total nefundamentat şi evaziv, de la ambele instituţii.
În plus, nu s-a permis accesul inspectorilor primăriei la locul construcţiei, drept pentru care am amendat SNN pentru nepermiterea accesului şi construirea fără autorizaţie de construire valabilă. Am convocat pentru joi, 25 februarie, o întâlnire la care să reglăm aceste probleme.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top