Fără categorie

Agricultorii români îşi pun speranţele în iluzia subvenţiilor UE

Cine a crezut vreodată că banii europeni destinaţi subvenţiilor în agricultură vor ajunge la fermieri îşi poate lua gândul de la această ipoteză. Comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, a declarat cu nonşalanţă faptul că Politica Agricolă Comună nu este chiar ceea ce pare şi duce tratative serioase cu guvernele ţărilor europene să transforme PAC într-o politică mai echitabilă: “Contribuabilii europeni au dreptul să ştie cum le sunt chelutiţi banii. Numai transparenţa permite îmbunătăţirea gestionării acestor fonduri şi numai astfel putem avea o dezbatere mai bună privind viitorul Politicii Agricole Comune”, a subliniat comisarul pentru agricultură, într-un interviu publicat de presa internaţională.

Un articol de Andreea PAVEL

Principalii adversari în ce priveşte reforma Politicii Agrare Comune sunt Franţa şi Marea Britanie: cei dintâi doresc menţinerea subvenţiilor, în timp ce englezii sunt de părere că un aspect benefic ar fi eliminarea acestora. Argumentul ministrului Agriculturii din Franţa este că PAC reprezintă o susţinere economică şi nu o asistenţă: “Vrem o politică agricolă care să continue să însoţească toate sectoarele de producţie, inclusiv a cerealelor”, a declarat ministrul francez Michel Barnier omologilor săi din UE, la începutul lunii mai a.c. .
Un exemplu al faptului că subvenţiile nu ajung la fermieri ci la instituţii ori firme care nu au nevoie de susţinere financiară precum ar avea agricultorii este Franţa. Nici un agricultor francez nu a figurat pe listele de subvenţii date publicităţii în luna aprilie. De menţionat este că afirmaţia este valabilă în cazul subvenţiilor mai mari de 500.000 de euro. În schimb, printre cei 24 de beneficiari ai subvenţiilor era trecut şi grupul de produse de lux LVMH, pentru coniac, precum şi alte grupuri industriale agroalimentare.
Reprezentanţii UE şi-au propus reformarea Politicii Agricole Comune începând cu anul 2013.

Recolta românească 2009: cu 30% mai mică decât în 2008

Acesta este sumbrul rezultat la care au ajuns experţii Băncii Comerciale Române, în ce priveşte producţia de grâu. În raportul prezentat de BCR pe 21 septembrie 2009, estimările oficiale situează producţia de grâu în jurul valorii de 5,3 milioane tone în 2009, în timp ce consumul intern este de circa trei milioane de tone anual. Specialiştii susţin că în aceste condiţii, nu ar trebui să se manifeste presiuni asupra creşterii preţului la pâine, însă acest lucru depinde într-o măsură destul de mare de calitatea grâului care va putea fi evaluată abia la finele lui septembrie.

Primarii din Constanţa: “Ai noştri au zis că n-au bani pentru calamităţi, aşa că ne bucurăm de subvenţiile UE”

Trist, dar adevărat, gospodarii din Dobrogea nu se pot lăuda cu recolta de anul acesta. Un singur exemplu este cel al comunei constănţene Saraiu, situată la 80 de km faţă de reşedinţa de judeţ şi la hotar cu judeţul Tulcea. Cu o suprafaţă de 10435,59 hectare de teren extravilan, în comună există peste 500 de gospodării. Principalele ocupaţii ale localnicilor sunt agricultura şi creşterea animalelor, dar din păcate, anul acesta gospodarii nu se pot lăuda decât cu 600 kilograme de grâu pe hectar şi cu o recoltă cuprinsă între 300-500 kilograme de floarea-soarelui/ha.
Primarul comunei, Vasile Băjan ne-a declarat dezamăgit că producţia nu este una cu care se poate lăuda, dar pe de altă parte acest lucru nu a fost cauzat de lenea sau lehamitea agricultorilor din localitate, ci de motive independente de voinţa lor. În principal acestea au fost influenţate de capriciile vremii. Cât despre subvenţiile oferite de Statul român pentru calamităţi, nici vorbă de aşa ceva: “Am vorbi la Ministerul Agriculturii, mi-au zis să ne luăm gândul că nu sunt bani. Mai ales în vremurile astea, în toiul crizei economice. Partea bună însă, este că am fost înştiinţaţi că vom primi 100 euro pe hectar, subvenţii venite de la Uniunea Europeană”, ne-a declarat Vasile Băjan.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top