Ştiri

Adevărata față a lui Jean Paul Tucan, cel care vrea să pună mâna pe ALDE Constanța! (I)

Jean Paul Tucan vrea să revină în forță în politica constanțeană și nu oricum ci ca mare șef ALDE Constanţa, împreună cu noii săi prieteni de conjunctură. Problema lui Tucan este că nicăieri pe unde s-a perindat ca politician nu a reușit să convingă oamenii (candidatura la Primăria Năvodari e un exemplu), ci doar să se învârtă de niște combinații sau funcții. Jean Paul Tucan poartă însă pe umeri un trecut extrem de controversat, asta ca să folosim un eufemism.

În fapt, Tucan a săvârşit o serie de fapte pentru care a fost cercetat şi judecat în mai multe dosare. De fiecare dată însă, a scăpat basma curată sau cu sancţiuni minore. Analizând documentele ce au stat la baza acestor procese precum şi conjuncturile respective, putem bănui că Tucan a beneficiat de sprijinul din umbră al unor politiceni, poliţişti sau magistraţi, într-o perioadă în care instituțiile statului nu se puteau lăuda cu mari realizări în lupta împotriva corupției.

Tucan a fost acuzat de-a lungul anilor de complicitate la furturi de bunuri, tentativă de omor, vătămare corporală, fals intelectual şi fals în declaraţii, lovirea unui poliţíst etc.

Escrocherii cu mobilă și aparate de aer condiționat

Tucan a fost acuzat de înţelăciune şi complicitate la furt. Din rechizitoriul dosarului cu numărul 2351/1998 de la Tribunalul Bucureşti reiese că inculpaţii Popa Gabriel, Lungu Iordan Dănuţ, Malancu Verunca Nicuşor, Panait Sorin, Nistoroi Liviu şi Negru Adriana au înşelat reprezentanţii a 14 societăţi comerciale din Bucureşti şi alte oraşe din ţară, de la care au procurat mărfuri în valoare totală de peste 1 miliard de lei (sumă impresionantă la acea dată). Pentru aceste infracţiuni, inculpaţii s-au pregătit cu formulare tipizate de ordine de plată, ştampile false cu însemnele mai multor societăţi comerciale cu care nu aveau nicio legătură şi chiar cu o ştampilă falsă a Băncii Agricole, sucursala Bucureşti şi s-au apucat să “cumpere” diverse mărfuri (în special mobilă şi aparate de aer condiţionat) de la mai multe societăţi comerciale. Infractorii se prezentau la aceste firme cu documente false ale unor societăţi comerciale cu care nu aveau nicio legătură, semnau facturi, luau marfă şi plecau. E de la sine înţeles că vânzătorul nu îşi primea banii, în timp ce grupul infracţional vindea marfa şi împărţea prada.
Pentru aceste infracţiuni, participanţii la înșelăciune au fost judecaţi şi condamnaţi la pedepse privative de libertate, în funcţie de implicarea fiecăruia în aceste activităţi ilegale. Mai puţin unul: Jean Paul Tucan.
Amestecul lui Tucan în aceste activităţi ilegale a reieșit din denunţurle date de trei dintre inculpaţi la Parchet. Aceştia îl acuzaseră pe Tucan de tăinuire, complicitate la înşelăciune şi fals. Tucan nu a fost şi el cercetat în acest dosar pentru că cei trei complici l-au acoperit în timpul cercetărilor, bazându-se pe promisiunile lui. “Ne-a promis sprijin material atât în timpul procesului, prin angajare de avocaţi, cât şi pe timpul detenţiei, dar nu şi-a respectat promisiunea”, au spus ei la acea vreme.

Foştii complici îl denunță pe Tucan

Cităm mai jos declaraţiile inculpaţilor, aşa cum apar ele în dosarul cauzei, formulate în şedinţa publică din data de 14.02.2001.
Malancu Verunca Nicuşor: “Am aflat că Popa şi Lungu au făcut denunţ împotriva lui Tucan, respectiv povestind toată derularea adevărată a faptelor în cursul anului 2000, în primăvară, denunţ în urma căruia cei doi au fost chemaţi la IGP pentru a da declaraţii (…). Toate bunurile nu au fost valorificate de nici unul dintre noi, ci de Tucan”.
Lungu Iordan Dănuţ: “Ştiu pentru ce am fost trimis în judecată. Menţin declaraţiile date la urmărirea penală, cu precizarea că nu inculpatul Malancu a fost creierul acestor infracţiuni, ci o altă persoană, Tucan Jean Paul. Precizez că despre această persoană nu am făcut vorbire în declaraţiile mele până în septembrie 2000, când am dat alte declaraţii la IGP. Nu am menţionat numele acestei persoane până acum deoarece nu am crezut că este de cuviinţă, deoarece noi eram arestaţi. Acum, prejudiciul fiind mare, consider că această persoană trebuie să răspundă (…). Precizez, de asemenea, că inculpatul Malancu doar ne-a ajutat să transportăm nişte marfă, respectiv nişte mobilă, încărcată în Bucureşti, până la Constanţa, la numitul Tucan. Toate mărfurile pe care le procuram de la diverse societăţi, fie că le transportam la Constanţa, el era persoana care le valorifica (…)”.
Popa Gabriel Ioan: “Ştiu pentru ce am fost trimis în judecată. Menţin declaraţiile date la urmărirea penală şi fac precizarea că am mai dat decalarţii cu privire la persoana numitului Tucan, la sediul IGP, declaraţii care însă nu au ajuns la dosarul cauzei. Nu am precizat până acum de existenţa numitului Tucan, despre care susţin că este principalul vinovat, pentru că este o persoană influentă în Constanţa şi mi-a fost teamă. Recunosc că am completat ordine de paltă şi am cumpărat cu acestea de la diverse societăţi, dar toată această marfă am transportat-o la Tucan sau la cumnatul acestuia, primind în schimb sume de bani (…). Precizez că în mai 2000 am făcut denunţ impotriva lui Tucan şi abia în septembrie 2000 ni s-au luat declaraţii la Poliţie în legătură cu faptele săvârşite de el. Nu am avut alte avantaje din aceste servicii pe care le făceam pentru Tucan decât banii pe care acesta ni-i dădea, bunurile nefiind folosite sau păstrate de noi”.
Din declaraţii reiese clar că Paul Tucan a fost adevăratul coordonator al reţelei şi implicit, principalul beneficiar. Popa Gabriel Ioan declara, în anul 2001, că a considerat inutil să îl expună pe Tucan, despre care spunea că are relaţii importante în Constanţa, lucru demonstrat de desfăşurarea ulterioară a lucrurilor, căci Tucan a scăpat basma curată din această afacere penală. Poate că Popa anticipa muşamalizarea cazului, când se plângea că a făcut denunţul împotriva lui Tucan în luna mai, iar la poliţie declaraţiile i-au fost luate abia în septembrie.

Tucan, acuzat că a bătut femei

Probabil că tovarăşii de înşelăciune l-au protejat iniţial pe Tucan şi de frica răzbunării, căci acesta este cunoscut ca un individ extrem de violent, atât verbal cât şi fizic. Una dintre victimele furiei lui paroxistice a fost chiar iubita fostului său asociat în afaceri, Traian Moga, nimeni altul decât fratele senatorului PSD de Constanţa. Moga şi Tucan deţineau împreună o staţie de benzină, un restaurant şi un motel în comuna ialomiţeană Căzăneşti. Victima, Olimpia Hădâmbu, declarase la un moment dat că fost bătută şi jignită grosolan, fără nici un motiv, de către Jean Paul Tucan. Concubina lui Moga a picat la mijloc între Tucan şi o angajată a motelului, o oarecare Mari, pe care acesta voia să o concedieze. În timp ce îşi strângea lucrurile să plece, angajata a intrat în camera pe care Olimpia o ocupa în incinta benzinăriei, loc în care a surprins-o Tucan. Enervat peste măsură, el a început să o certe pe iubita asociatului său şi să-i reproşeze că primeşte în cameră persoane pe care el le concediază, subminându-i astfel autoritatea. “Tucan s-a enervat şi mi-a adresat cuvinte jignitoare cum ar fi: curvă, jegoasă, zgripţuroaică, împuţită, sărăntoacă, apoi mi-a tras o palmă. I-am spus să mă lase în pace, dar mi-a mai tras şi un picior. Apoi a intervenit Stela (o altă angajată-n. red.) ca să nu mai dea în mine, dar a dat-o afară din cameră, iar mie mi-a adresat din nou cuvinte jignitoare şi s-a repezit de două ori ca să mai dea în mine (…)”.
După bătaia încasată, tânăra a obţinut un certificat medico-legal (din care reieşea că suferise un traumatism cranio-cerebral şi o contuzie lombară dreapta, produse prin lovire cu un corp dur şi că necesită 22-25 zile de îngrijiri medicale) şi l-a reclamat pe Tucan la poliţie. Dosarul a ajuns la Judecătoria Slobozia, iar sentinţa a fost contestată de victimă pentru nelegalitate şi netemeinicie. Apărătorul Olimpiei Hădâmbu a criticat soluţia pentru că instanţa a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni (sic!) şi a arătat că martorii şi chiar recunoaşterea parţială a agresorului demonstrează exact contrariul. Instanţa superioară, Tribunalul Ialomiţa, a admis recursul victimei şi l-a obligat pe Tucan la plata unei amenzi administrative de 500000 lei, precum şi a daunelor de 1000000 plus 800000 lei cheltuieli judiciare către tânăra pe care o bătuse.
Vom continua cu alte “peripeţii” şi „fapte de vitejie” ale lui Jean Paul Tucan, care a mai fost acuzat că era cât pe ce să împuşte de la câţiva metri un om, cu o armă de vânătoare, că a lovit un poliţist de frontieră cu maşina sau că şi-a înşelat partenerii de afaceri.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top