Actualitate

Tabără gratuită pentru copiii comunei Saraiu

Primăria Comunei Saraiu, reprezentată de primarul Dorinela Irimia și Consiliul Local Saraiu vor organiza o tabără gratuită în această vară pentru copiii comunei.

„Tabăra este gratuită, urmând ca rezultatele voastre la învățătură să ne răsplătească. Săptămână frumoasă la munte vă dorim, dragii noștri copii! Vacanță de vis”, le transmite Dorinela Irimia.

Tabăra se va desfășura în luna august, iar acum se fac înscrierile copiilor care vor pleca.  Aceștia vor avea posibilitatea de a petrece timp liber la Azuga, Cheile Cetății din Râșnov, Brașov, Sinaia.

„Copiii se află întotdeauna pe primul loc și în familie și în comunitate. Copiii reprezintă viitorul și, de aceea, prioritare pentru orice administrație locală din România sunt investițiile în modul în care cei mici cresc, se dezvoltă, evoluează, investițiile în educație și cultură”, spune primarul Dorinela Irimia.

De aceea, administrația publică a comunei Saraiu consideră o obligație să le ofere copiilor nu doar școli și grădinițe moderne, ci și șansa de a-și pune în valoare talentul, pasiunile, de a putea face, de la cea mai fragedă vârstă, cele mai potrivite alegeri pentru viitorul lor.

„Iată de ce unul dintre proiectele mele pentru Saraiu a fost construirea Casei de Cultură Saraiu, înființarea unui Club al Copiilor în care, sub îndrumarea unor profesori – coordonatori dedicați, cei mici să poată avea acces gratuit la cursuri de canto, dans, să poată studia un instrument sau chiar să facă sport, alături de un profesor cu suflet de aur – Elena Plătică”, mai spune Dorinela Irimia.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top