Filosofia legislaţiei româneşti este aceea ca organul de control „să te prindă”. Accentul este pus pe sancţiunea pecuniară, rareori pe măsuri administrative şi aproape niciodată pe prevenţie. Legislaţia privind apărarea împotriva incendiilor nu face excepţie. Până deunăzi, pompierii puteau să verifice şi să dea amenzi, dar nu puteau să închidă un local cu probleme. După dezastru, normele s-au schimbat, dar au cam rămas la fel: Indiferent de situaţia constatată, pompierii trântesc amenzi peste amenzi – chiar şi în situaţia în care totul este în regulă (dar agentul economic nu are hârtia care să demonstreze asta).
Un articol de Răzvan PETRE
Sub imperiul emoţiilor generate de incendiul de la clubul bucureştean, statul român a demonstrat că se poate: În 72 de ore, apăruseră deja primele concluzii ale anchetei şi fusese făcut public de către anchetatori modul în care s-a produs dezastrul. Asta spre deosebire de incediul de la restaurantul Beirut din Constanţa, unde ancheta nu e finalizată de ani de zile. Sau faţă de ancheta accidentului din Apuseni, unde au trebuit doi ani pentru finalizarea anchetei aviatice (pentru cea penală probabil mai trebuie încă vreo câţiva ani). Acelaşi val de emoţie generat de incendiul de la Colectiv are însă şi un efect negativ – escamotarea problemelor reale şi diluarea vinovăţiei.
Foarte repede, la două zile după dezastru, procurorii i-au reţinut pe patronii localului, motivaţia reţinerii şi apoi a arestării fiind una şubredă, dacă nu chiar absurdă. Acestora li s-a reproşat că au băgat în local mai multe persoane decât aveau voie (deşi nu există lege care să spună câte persoane ai voie să bagi într-un spaţiu); de asemenea, că nu au respectat capacitatea declarată la primărie – de 80 de clienţi pe scaun (iarăşi, un argument aiurea, pentru că numărul de scaune serveşte la stabilirea taxelor datorate, nu la determinarea securităţii în caz de incendiu sau calamitate şi nu asumă răspunderea administratorului pentru numărul de clienţi). Patronilor li s-a mai imputat alegerea unui burete inflamabil – deşi singura dovadă în acest sens este declaraţia patronului firmei care le-a instalat buretele, care are tot interesul să dea vina pe şefii clubului ca să se scape pe sine. Însă culmea acuzaţiei este atinsă de cererea de arestare, formulată de procurori în virtutea „rezonanţei sociale negative a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni sunt cercetate în stare de libertate, ceea ce atrage o dezaprobare publică”. Cum ar veni, respectivii trebuie arestaţi pentru că asta cere lumea pe stradă. Bine, dar dezaprobarea publică se îndreaptă mai ales împotriva lui Ponta, al lui Oprea, dar şi a Preafericitului Daniel. Până acum nu a zornăit nimeni cătuşele în Dealul Patriarhiei…
Impresia că cei trei patroni sunt scoşi ţapi ispăşitori e dată şi de faptul că Parchetul nu s-a îndreptat împotriva firmei care a montat panourile din burete neignifugat, dar şi a firmei şi persoanelor responsabile de focul de artificii. În definitiv, incendiul nu a fost pornit de faptul că patronii nu aveau autorizaţii, de numărul mare de oameni din incintă sau de numărul mic de ieşiri. Ci de artificiile prost poziţionate. Patronii merg la zdup, în timp ce pirotehniştii sunt (deocamdată) nevinovaţi. E ca şi cum cineva trage cu puşca într-o cârciumă, iar poliţia nu îl arestează pe atentator, ci pe cârciumar.
La fel, cei de la firma care a instalat panourile de burete scapă basma curată. Asta deşi, dintre toţi cei implicaţi, ei ştiau cel mai bine cât de rezistent este materialul respectiv. Firma cu bureţii are şi un site, pe care se laudă ce treabă minunată au făcut în Club Colectiv (click aici pentru link). Acum, când lucrurile au luat o întorsătură tragică, au sucit-o la 180 de grade – lucrarea de la Colectiv a fost una nasoală, patronii au ales materiale ieftine si proaste etc. etc.
În 2003 a ars clubul Station din Rhode Island, SUA. Au murit 100 de oameni, într-un dezastru aproape identic cu cel de la Colectiv – concert rock, artificii, burete pe pereţi, ieşiri puţine. Primul condamnat – la patru ani de închisoare – a fost tipul care a montat şi operat artificiile. Au urmat patronii clubului. Cel care a răspuns de management şi de achiziţionarea bureţilor a luat tot patru ani (şi încă 10 cu suspendare), iar celălalt – 10 ani cu suspendare. Daunele morale au fost rezolvate prin negociere, pentru a se evita procesul. Firma care a produs bureţii a plătit 25 de milioane de dolari. Supermarketul care a comercializat bureţii a dat 5 milioane de dolari, iar firma care i-a livrat şi instalat – 6,5 milioane. Statul şi primăria pe raza căreia s-a petrecut incidentul au plătit împreună 20 de milioane de dolari, pentru faptul că pompierii nu obligaseră pe patroni să instaleze sisteme automate de stingere a incendiilor.
La noi, aruncarea promptă a vinei pe umerii patronilor escamotează o problemă gravă: Dezinteresul Statului de a-şi apăra Cetăţenii. Legi împotriva incendiilor avem, şi încă destul de bune. Dar finalitatea lor e aceeaşi – amenda. Un patron de club cu care vorbeam zilele trecute mi-a confirmat: „ În 15 ani de când am locaţia asta, un singur inspector (de la Mediu) mi-a dat avertisment şi termen să rezolv problema. În rest, toţi mi-au cautat nod în papură şi nu s-au lăsat până nu mi-au dat o amendă”.
Sunt cluburi, hoteluri şi altele, care au colecţionat câte 10-20 de amenzi de la pompieri, în cuantumuri totale de miliarde de lei. Majoritatea – pentru nereguli ce puteau fi fatale. Pompierii veneau, vedeau şi amendau. Iar activitatea stabilimentului continua bine-mersi. Legea nu le permitea pompierilor să închidă localul, chiar dacă acesta era o bombă cu ceas. Iar pompierii – intraţi în reflexul aplicării amenzii – dădeau o sancţiune, apoi dormeau liniştiţi pentru că îşi făcuseră datoria.
Am avut ocazia să conspectez un referat făcut în urmă cu ceva timp de către Raed Arafat, împreună cu şeful de la Pompieri. Un document de vreo 10-20 de pagini, în care se argumenta de ce e foarte important ca maşinile SMURD să fie vopsite în roşu şi ca nimeni altcineva să nu mai aibă voie să opereze ambulanţe roşii. Referatul acela a devenit între timp lege. Până acum, nu am găsit vreun referat de măcar o pagină, în care aceleaşi somităţi să scrie de ce e important ca pompierii să poată închide un bar/club/cinematograf, dacă se pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Mai mult, actuala lege a siguranţei în caz de incendii a stat prin sertare luni de zile, fără ca pompierii să se deranjeze să redacteze Normele de Aplicare care ar fi făcut-o funcţională şi care ar fi putut preveni, poate, tragedia de la Colectiv.
A trebuit să moară zeci de oameni, ca Pompierii să scoată din sertar legea care le permite să închidă locaţiile neconforme. Şi mai trist este că noua lege are un refren familiar: „Amenzi, amenzi, amenzi”. Aşa cum a prezentat Raed Arafat, noile norme prevăd trei scenarii: 1) Lipsă autorizaţie şi restul documentelor – amendă şi închidere. 2) Autorizaţie în regulă, dar nereguli constatate – amendă şi închidere. 3) Agentul economic are toate documentele în regulă, iar locaţia este sigură, dar lipseşte autorizaţia – amendă de la 50 de mii la 100 de mii de lei şi continuarea activităţii. Aşa cum se vede, până şi cel care nu pune în pericol viaţa nimănui e sancţionat. Şi încă cum – cu un miliard de lei amendă!
