Politic

Remus Negoi: Am lansat o platformă de monitorizare a Planului Național de Redresare și Reziliență

Europarlamentarii USR PLUS au lansat o platformă de monitorizare a Planului Național de Redresare și Reziliență. Astfel, cetățenii interesați pot urmări stadiul absorbției fondurilor europene de 29,2 miliarde de euro alocate României prin (PNRR). Despre acest proiect senatorul Remus Negoi a declarat:
„În câteva luni de guvernare, USR a construit cel mai ambițios plan de dezvoltare a României. Din opoziție, vom fi cu ochii pe Guvernul PSD-PNL, pentru a ne asigura că PNRR-ul României nu va fi blocat de incompetența vechilor politicieni.
Platforma „MonitorPNRR”, lansată de Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, și Dragoș Pîslaru, europarlamentar și coraportorul Parlamentului European privind PNRR la nivel european, urmărește în mod transparent jaloanele și țintele asumate, cu termenele aferente și analiza reală a îndeplinirii obiectivelor. Vor fi publicate periodic analize elaborate despre reformele/țintele esențiale din PNRR.
De asemenea, există și un motor de căutare complex, în PNRR, pe diferite niveluri și detalii, astfel încât poți obține simplu orice fel de informații care te interesează.
PNRR este șansa României la reforme și investiții. Ne vom asigura că nu o ratăm”.

Concret, platforma MonitorPNRR oferă următoarele:

  • Grafice interactive și actualizate în timp real despre sumele alocate în PNRR, distribuția lor pe 6 piloni și pe componente, sumele încasate
  • Ilustrarea reformelor și investițiilor îndeplinite
  • O listă și un calendar al țintelor și jaloanelor care trebuie îndeplinite în următorii ani
  • Un tablou de bord complet cu cele 15 componente ale PNRR
  • O analiză detaliată a progresului fiecărei ținte și fiecărui jalon, realizată din surse publice oficiale, din cereri de informații publice sau interviuri încrucișate cu oficiali din ministerele și agențiile implementatoare sau ai Uniunii Europene.
  • O bibliotecă virtuală care cuprinde textul oficial al PNRR, adică angaja­mentul juridic formal între statul român și Comisia Europea­nă, precum și documente de interes public.
  • Un motor de căutare prin care publicul, presa, oficialii pot căuta informații în funcție de piloni (6), în funcție de componente (15), în funcție de cuvinte cheie, în funcție de termenele la care trebuie îndeplinite jaloanele și țintele. O dată la 3 luni, echipa MonitorPNRR va publica raportul „Buletinul de Sănătate PNRR„.

De asemenea, se vor publica Alerte privind situația PNRR, care pot include avertismente legate de calendarul de implementare sau de conținu­tul măsurilor care urmează să fie adoptate de către autorități.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top