Mitropolitul Andrei Şaguna a fost canonizat la Sibiu, după liturghia din 29 octombrie, în prezenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române şi a preşedintelui Traian Băsescu.
Puţină lume ştie însă că artizanul acestui fapt este “patronul” Universităţii Andrei Şaguna din Constanţa. Aromân ca şi Şaguna, ambiţios, rectorul Papari a început demersurile pentru canonizarea Mitropolitului Andrei încă din anul 1993. Iată că după 18 ani a reuşit, ba chiar a influenţat şi ziua de prăznuire a sfântului: 30 noiembrie în loc de 16 iunie (ziua în care Andrei Şaguna a trecut la cele veşnice).
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Aşa cum spuneam, primele demersuri pentru canonizare au început în anul 1993 şi au fost iniţiate de Fundaţia şi Universitatea „Andrei Şaguna, cu prilejul manifestărilor organizate pentru comemorarea a 120 de ani de la moartea ierarhului. Anual au fost organizate festivităţi şi manifestări ştiinţifice care au avut în prim plan figura mitropolitului ardelean.
La Constanţa, în memoria lui Andrei Şaguna, a luat fiinţă Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna” pe lângă Fundaţia şi Universitatea condusă de Papari.
În 1998, după ce ideea a căpătat tot mai mulţi susţinători, a fost prezentată în Senatul României o declaraţie prin care a fost propusă, în numele Fundaţiei „Andrei Şaguna”, canonizarea Mitropolitului Andrei Şaguna.
În acelaşi an a fost prezentat Patriarhului Teoctist un memoriu pentru declanşarea procedurilor de canonizare.
A urmat o serie de evenimente culturale (simpozioanele naţionale „Andrei Şaguna – contemporanul nostru”, „Andrei Şaguna – Marele român”), a fost instituită Distincţia academică „Spiritul Şagunist”, s-a publicat lucrarea „Andrei Şaguna – Marele Român”. Toate pentru promovarea imaginii Mitropolitului Şaguna.
Papari a adus în faţa universităţii o statuie de bronz, în greutate de şapte tone şi înaltă de cinci metri, care-l reprezintă pe Andrei Şaguna, aşezat pe scaunul de episcop.
În anul 2008, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România a instituit Premiul „Andrei Şaguna” în valoare de 2000 de euro, la iniţiativa şi cu susţinerea financiară a Fundaţiei „Andrei Şaguna”, decernat la propunerea Consiliului academic al Universităţii.
Dialogul cu Patriarhia a continuat şi după alegerea Preafericitului Daniel, care a primit Memoriul pentru canonizarea lui Andrei Şaguna, adresat de universitatea constănţeană, cu prilejul Bicentenarului Andrei Şaguna.
Mitropolit, intelectual şi politician
Andrei Şaguna (cu nume de botez Anastasie) s-a născut la 20 decembrie 1808 în Mişcolţ, Ungaria, într-o familie de aromâni.
A studiat filosofie şi dreptul la Universitatea din Pesta şi teologia la Seminarul ortodox din Vârşeţ. După terminarea studiilor teologice, a intrat la mănăstirea sârbească Hopovo, unde a fost tuns în monahism, sub numele Andrei (24 octombrie 1833). A fost profesor la mai multe şcoli confesionale, iar în 1864 a fost numit Arhiepiscop şi Mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a Ardealului, cu reşedinţa în Sibiu.
Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Ardealului, prin numeroase memorii înaintate Curţii din Viena, patriarhului ortodox sârb şi Congresului naţional-bisericesc sârb din Carloviţ, prin sinoadele eparhiale convocate la Sibiu în 1850, 1860 şi 1864.
După reînfiinţarea Mitropoliei (1864), a convocat un Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, la Sibiu, unde a fost aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, care stabilea autonomia faţă de stat şi sinodalitatea (participarea laicilor, alături de clerici, la conducerea treburilor bisericeşti.
Ca om de cultură, a organizat învăţământul primar şi mediu ortodox românesc din Transilvania, punându-1 sub îndrumarea Bisericii.
A înfiinţat la Sibiu un Institut teologic-pedagogic, cumpărând câteva case pentru nevoile şcolii şi internatului. A tipărit un număr însemnat de manuale didactice, lucrate de el însuşi sau de profesorii Institutului; a trimis numeroşi tineri la studii de specializare la universităţile din Austria şi Germania, cu burse oferite din fondurile şi fundaţiile create de el. A avut un rol decisiv la, întemeierea şi organizarea „Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român” (Astra), fund primul ei preşedinte (1861-1866); a iniţiat ziarul „Telegraful Român” (ianuarie 1853), care apare până azi.
Ca „om politic”, a îndeplinit un rol de seamă în perioada 1848-1849: preşedinte al Adunării Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3/15 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările româneşti împăratului Austriei, la Innsbruck şi Viena, apoi Guvernului din Pesta. În anii următori – fie singur, fie cu alţi delegaţi ai românilor – a prezentat în mai multe rânduri memorii către împărat, cu doleanţele naţiunii române; după 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, între 1863-1865 deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor (1861) şi al Congresului naţional al românilor (1863), ambele la Sibiu; după crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul direcţiei „activismului” în viaţa politică a românilor transilvăneni. Îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor, membru de onoare al Societăţii Academice Române (1871), preşedinte de onoare al Societăţii „Transilvania” din Bucureşti.
