Opinii

Proiectul de reabilitare a peste șapte kilometri de străzi din orașul Hârșova a fost finalizat cu succes

Deși proiectul de reabilitare a străzilor din orașul Hârșova a fost ținut pe loc o perioadă de timp din cauza contestațiilor unei firme ce a participat la licitația de atribuire a lucrărilor, odată cu semnarea contractului de finanțare, în 20 de luni proiectul a fost finalizat. Mai exact, Primăria Hârșova a implementat în perioada 15.02.2014 – 14.10.2015 proiectul „Reabilitarea și modernizarea rețelei de străzi urbane a orașului Hârșova”. Proiectul a fost cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2 – „Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale”, Domeniul major de intervenţie 2.1 – „Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusiv construcția/reabilitarea șoselelor de centură”. 

 Valoarea totală a proiectului a fost de 20.744.650,81 lei, din care 14.423.807,74 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, 1.917.616,06 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național, 333.498,44 lei cofinanțare eligibilă a UAT Orașul Hârșova, 3.952.000,49 lei valoarea TVA aferente cheltuielilor eligibile, 117.728,08 lei valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferentă acesteia. 

Au fost reabilitate și modernizate șase străzi, trotuarele au fost reabilitate și încadrate cu borduri noi, alveolele pentru stațiile de autobuz au fost reamenajate, iar parcările au fost realizate pe același amplasament. De asemenea, s-au realizat marcaje rutiere pentru semnalizarea orizontală și completarea semnalizării verticale, precum și indicatoare de circulație noi acolo unde acestea lipseau.
De menționat este faptul că acest proiect a fost considerat necesar de către autoritățile locale și chiar prioritar, deoarece reprezintă o condiție fundamentală pentru creșterea rolului economic și social al orașului, la nivel județean și regional.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top